Detaliile cărții

Faptele apostolilor 24

Pavel la Cezarea.

1. După cinci zile, marele preot Anania s-a coborât împreună cu câţiva dintre bătrâni şi cu un anume avocat Tertulus şi au adus acuzaţii împotriva lui Pavel, înaintea guvernatorului.

2. Când Pavel a fost chemat, Tertulus a început să-l acuze astfel: „Datorită ţie, noi avem parte de multă pace şi prin prevederile tale s-au făcut multe reforme pentru neamul nostru.

3. Noi recunoaştem aceasta pretutindeni şi oricând, cu deplină mulţumire, prea alesule Felix.

4. Dar ca să nu te reţin prea mult, te rog să ne asculţi puţin, în bunăvoinţa ta!

5. Am găsit pe omul acesta ca fiind o adevărată molimă; el stârneşte răscoale printre toţi iudeii din toată lumea, este conducătorul partidei nazarinenilor

6. şi a încercat să profaneze chiar şi Templul. Noi l-am prins (şi am vrut să-l judecăm după Legea noastră.

7. Dar a venit tribunul Lisias şi l-a smuls cu mare violenţă din mâinile noastre,

8. poruncind acuzatorilor lui să vină înaintea ta). Dacă-l vei interoga, vei putea afla tu însuţi despre toate aceste lucruri de care noi îl acuzăm!“

9. Iudeii s-au alăturat şi ei acuzaţiei, afirmând că toate acestea erau întocmai.

Apărarea lui Pavel.

10. Când guvernatorul i-a făcut semn să vorbească, Pavel i-a răspuns: „Ştiind că de mulţi ani eşti judecătorul acestui neam, sunt încurajat în apărarea mea.

11. După cum poţi afla şi tu, nu sunt mai mult de douăsprezece zile de când m-am suit să mă închin la Ierusalim.

12. Şi nu m-au găsit nici certându-mă cu cineva în Templu, nici întărâtând mulţimea în sinagogi sau prin cetate.

13. Aşa că ei nici nu-ţi pot dovedi lucrurile de care mă acuză acum.

14. Îţi mărturisesc însă că eu mă închin Dumnezeului strămoşilor noştri, potrivit cu Calea despre care ei spun că este o «partidă», şi cred toate lucrurile care sunt în acord cu Legea şi sunt scrise în Profeţi.

15. Şi am aceeaşi nădejde în Dumnezeu pe care o au şi ei, că va fi o înviere a celor drepţi şi a celor nedrepţi.

16. De aceea mă străduiesc să am întotdeauna o conştiinţă curată înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor.

17. După o lipsă de mai mulţi ani, am venit să fac milostenii neamului meu şi să aduc daruri.

18. În timp ce făceam aceasta, m-au găsit curăţit în Templu, nu cu mulţime, nici cu zarvă.

19. Erau şi nişte iudei din Asia, care ar fi trebuit să fie prezenţi înaintea ta şi să mă acuze, dacă ar fi avut ceva împotriva mea!

20. Sau să spună înşişi aceştia ce nelegiuire au găsit în mine, când am stat înaintea Sinedriului,

21. afară numai de strigătul acesta pe care l-am scos în timp ce stăteam în mijlocul lor: «Cu privire la învierea morţilor sunt judecat eu astăzi înaintea voastră!»“

22. Atunci Felix, care era bine informat cu privire la Cale, i-a amânat zicând: „Voi decide în privinţa voastră, când va veni tribunul Lisias!“

23. A poruncit centurionului să-l ţină sub pază pe Pavel, dar să-i lase o oarecare libertate şi să nu interzică la nimeni din ai lui să-i slujească.

Pavel stă de vorbă cu Felix.

24. După câteva zile, Felix a venit împreună cu soţia lui, Drusila, care era iudeică, a trimis după Pavel şi l-a ascultat despre credinţa în Cristos Isus.

25. Însă, în timp ce Pavel vorbea despre dreptate, despre înfrânare şi despre judecata care vine, Felix s-a îngrozit şi a zis: „Acum du-te; când voi mai avea timp, te voi chema.“

26. În acelaşi timp, el spera că Pavel îi va da bani şi de aceea trimitea deseori după el şi stătea de vorbă cu el.

Pavel înaintea lui Festus.

27. Doi ani au trecut astfel, după care, în locul lui Felix, a venit Porcius Festus. Vrând să câştige favoarea iudeilor, Felix l-a lăsat pe Pavel în închisoare.