Eclesiastul 1

Totul este deşertăciune.

1. Următoarele sunt cuvintele oratorului, fiul lui David, rege la Ierusalim.

2. „O, deşertăciune a deşertăciunilor, zice oratorul, o deşertăciune a deşertăciunilor! Totul este deşertăciune!

3. Ce câştig are omul din toată osteneala pe care o depune sub soare?

4. Un neam trece şi altul vine, dar pământul rămâne mereu în picioare.

5. Soarele răsare şi apune, grăbindu-se apoi înspre locul de unde va răsări iar.

6. Vântul bate spre sud, apoi se întoarce spre nord, se întoarce din nou, umblă mereu şi revine continuu la circuitul său.

7. Toate râurile curg spre mare, fără să o umple însă; râurile se întorc de unde au plecat, doar ca să pornească iarăşi de acolo.

8. Toate lucrurile sunt obositoare, cum nu se poate spune, dar ochiul nu se satură să privească, aşa cum nici urechea nu se satură să asculte.

9. Ce a fost va mai fi, iar ce s-a făcut se va mai face! Nu este nimic nou sub soare!

10. Dacă cineva zice: «Iată un lucru nou!», totuşi el exista demult, încă din veacurile dinaintea noastră.

11. Nu ne mai amintim de cei de demult, tot aşa cum nici cei ce vor urma nu se vor mai păstra în amintirea celor ce vor veni după ei.“

Deşertăciunea tuturor lucrurilor.

12. „Eu, oratorul, am fost rege peste Israel la Ierusalim.

13. M-am dedicat studiului şi cercetării înţelepciunii cu privire la toate lucrurile care se săvârşesc sub ceruri; aceasta este o ocupaţie obositoare, pe care Dumnezeu o dă oamenilor ca să se îndeletnicească cu ea.

14. Am observat toate lucrările care se fac sub soare şi iată că toate sunt deşertăciune şi goană după vânt.

15. «Ce a fost îndoit odată nu mai poate fi îndreptat, iar ce lipseşte nu poate fi numărat.»

16. Mi-am zis: «Iată că mi-am mărit faima şi mi-am sporit înţelepciunea mai mult decât toţi cei care au fost la Ierusalim înaintea mea; inima mea a experimentat mult mai multă înţelepciune şi cunoştinţă.»

17. M-am dedicat cunoaşterii înţelepciunii, precum şi cunoaşterii nebuniei şi a prostiei, dar mi-am dat seama că şi aceasta este goană după vânt.

18. «Unde este multă înţelepciune, este şi multă supărare şi cu cât este mai multă cunoştinţă, cu atât este mai multă mâhnire.»“