Detaliile cărții

Deuteronomul 29

Înnoirea legământului.

1. Acestea sunt cuvintele legământului pe care Domnul l-a poruncit lui Moise să-l încheie cu israeliţii la Moab, în afara legământului pe care l-a încheiat cu ei la Horeb.

2. Moise i-a chemat pe toţi israeliţii şi le-a spus: „Aţi văzut tot ceea ce Domnul a făcut înaintea ochilor voştri, în ţara Egiptului, lui Faraon, tuturor slujitorilor lui şi întregii lui ţări.

3. Cu ochii voştri aţi văzut aceste încercări, semne şi minuni.

4. Dar Domnul nu v-a dat minte să înţelegeţi, ochi să vedeţi şi urechi să ascultaţi, până în ziua de astăzi.

5. Timp de patruzeci de ani cât v-am condus prin pustie, hainele nu s-au învechit pe voi şi nici încălţămintea nu s-a tocit în picioarele voastre.

6. Nu v-aţi hrănit cu pâine şi n-aţi băut nici vin, nici băutură tare. În acest timp aţi cunoscut că Domnul este Dumnezeul vostru.

7. Când am ajuns în locul acesta, Sihon, regele Heşbonului, şi Og, regele Başanului, ne-au ieşit înainte ca să se lupte cu noi, dar noi i-am învins.

8. Le-am luat ţara şi am dat-o ca moştenire rubeniţilor, gadiţilor şi unei jumătăţi din seminţia lui Manase.

9. Să păziţi cuvintele acestui legământ şi să le împliniţi ca să prosperaţi în tot ceea ce veţi face.

10. Astăzi staţi în prezenţa Domnului, Dumnezeul vostru, voi toţi – căpeteniile seminţiilor voastre şi bătrânii voştri, dregătorii voştri împreună cu toţi bărbaţii lui Israel,

11. copiii şi soţiile voastre şi străinul care este în mijlocul taberei voastre, de la cel ce vă taie lemne, până la cel ce vă scoate apă –

12. ca să intraţi în legământ cu Domnul, Dumnezeul vostru, legământ încheiat prin jurământ şi făcut cu voi astăzi

13. şi ca să vă facă astăzi, poporul Lui, după cum v-a promis şi a jurat strămoşilor voştri, Avraam, Isaac şi Iacov.

14. Nu numai cu voi închei legământul acesta, încheiat prin jurământ,

15. ci îl fac atât cu cei care stau astăzi aici, înaintea Domnului, Dumnezeul nostru, cât şi cu cei care nu sunt astăzi aici.

Binecuvântarea şi blestemul înnoite.

16. Voi ştiţi cum aţi locuit în ţara Egiptului şi cum aţi trecut prin mijlocul neamurilor pe care le-aţi traversat.

17. Aţi văzut urâciunile şi idolii lor, idoli din lemn şi din piatră, din argint şi din aur.

18. Să nu existe printre voi nici un bărbat sau femeie, nici un clan şi nici o seminţie a căror inimă să se întoarcă astăzi de la Domnul, Dumnezeul nostru, ducându-se să slujească zeilor acestor neamuri. Să nu existe la voi nici o rădăcină care produce otravă sau amărăciune.

19. Dacă cineva care a auzit cuvintele acestui jurământ, va invoca o binecuvântare asupra lui însuşi, zicând în inima lui: «Voi avea pace, chiar dacă mi-aş urma pornirile minţii mele, adăugând beţia la sete!»,

20. pe acela Domnul nu va mai dori să-l ierte. Mânia şi gelozia Domnului se va aprinde împotriva lui. Toate blestemele scrise în Cartea aceasta vor veni peste el şi Domnul îi va şterge numele de sub cer.

21. El îl va despărţi de toate seminţiile lui Israel ca să-l nenorocească potrivit cu tot ce este scris în această Carte a Legii.

22. Generaţiile următoare, copiii care vor veni după voi şi străinul care va veni dintr-o ţară îndepărtată, vor vedea nenorocirile care au fost în ţara aceasta şi urgiile cu care Domnul v-a îndurerat.

23. Peste tot va fi pucioasă şi sare; toată ţara va fi arsă; nimic nu se va semăna, nimic nu va încolţi şi nici o plantă nu va creşte. Va fi la fel ca la distrugerea Sodomei, Gomorei, Admei şi Ţeboimului, pe care Domnul le-a distrus în mânia şi urgia Lui. Toate neamurile vor întreba:

24. – De ce a făcut Domnul astfel ţării acesteia? De ce s-a aprins cu o mânie atât de mare? Şi li se va răspunde:

25. – Fiindcă au părăsit legământul Domnului, Dumnezeul strămoşilor lor, pe care l-a încheiat cu ei când i-a scos din ţara Egiptului.

26. Ei s-au depărtat, au slujit şi s-au închinat altor dumnezei, zei pe care nu-i cunoşteau şi pe care nu li-i dăduse El.

27. De aceea Domnul s-a aprins de mânie împotriva acestei ţări, astfel că a adus peste ei toate blestemele scrise în Cartea aceasta.

28. Domnul i-a smuls din ţara lor în mânia, urgia şi înverşunarea Lui cumplită şi i-a aruncat într-o altă ţară, cum se vede astăzi.

29. Lucrurile ascunse sunt ale Domnului, Dumnezeul nostru, iar cele descoperite sunt ale noastre şi ale urmaşilor noştri pentru totdeauna, ca să împlinim toate cuvintele acestei Legi.

A PHP Error was encountered

Severity: Core Warning

Message: PHP Startup: Unable to load dynamic library 'pdo_sqlite' (tried: /usr/lib/php/20190902/pdo_sqlite (/usr/lib/php/20190902/pdo_sqlite: cannot open shared object file: No such file or directory), /usr/lib/php/20190902/pdo_sqlite.so (/usr/lib/php/20190902/pdo_sqlite.so: undefined symbol: php_pdo_unregister_driver))

Filename: Unknown

Line Number: 0

Backtrace: