2 Timotei 4
1. Te rog solemn înaintea lui Dumnezeu şi a lui Cristos Isus, Care urmează să judece viii şi morţii, şi având în vedere arătarea Lui şi Împărăţia Lui:
2. predică Cuvântul; fii pregătit la timp potrivit sau nepotrivit; mustră, corectează, încurajează cu toată răbdarea şi învăţătura!
3. Căci va veni vremea când oamenii nu vor mai suporta învăţătura sănătoasă, ci îşi vor îngrămădi învăţători după poftele lor, ca să audă doar lucruri ce le gâdilă urechile.
4. Îşi vor întoarce urechea de la adevăr şi se vor duce după mituri.
5. Însă tu fii treaz în toate lucrurile, îndură suferinţele, fă lucrarea unui evanghelist, împlineşte-ţi bine slujba!
6. Căci eu sunt gata să fiu turnat ca o jertfă de băutură, şi timpul plecării mele este aproape.
7. M-am luptat lupta cea bună, mi-am sfârşit alergarea, am păzit credinţa.
8. De acum mă aşteaptă cununa dreptăţii, pe care mi-o va da Domnul, Judecătorul cel Drept, în ziua aceea, şi nu numai mie, ci tuturor celor care vor fi iubit arătarea Lui.
9. Străduieşte-te să vii la mine cât de repede!
10. Dima, din dragoste pentru lumea de acum, m-a părăsit şi s-a dus la Tesalonic; Crescens s-a dus în Galatia, Titus în Dalmaţia.
11. Numai Luca este cu mine. Ia-l pe Marcu şi adu-l cu tine, pentru că îmi este de folos în slujire!
12. Pe Tihic l-am trimis la Efes.
13. Când vii, adu şi mantaua pe care am lăsat-o în Troa, la Carp, precum şi sulurile, mai ales pe cele din piele.
14. Alexandru, căldărarul, mi-a făcut mult rău. Domnul îl va răsplăti după faptele lui.
15. Păzeşte-te de el, pentru că el s-a împotrivit foarte tare cuvintelor noastre.
16. La primul meu răspuns de apărare, nimeni n-a stat alături de mine, ci toţi m-au părăsit. Să nu le fie ţinut în seamă lucrul acesta!
17. Însă Domnul a stat lângă mine şi m-a întărit, pentru ca, prin mine, mesajul să fie pe deplin vestit şi toate neamurile să-l audă. Şi am fost izbăvit din gura leului.
18. Domnul mă va scăpa de orice lucru rău şi mă va mântui pentru Împărăţia Lui cerească. A Lui să fie slava, în vecii vecilor! Amin.
19. Salută-i pe Prisca şi Aquila şi pe cei din casa lui Onisifor!
20. Erastus a rămas în Corint, iar pe Trofim l-am lăsat bolnav în Milet.
21. Străduieşte-te să vii înainte de iarnă! Eubulus, Pudens, Linus, Claudia şi toţi fraţii te salută.
22. Domnul să fie cu duhul tău! Harul să fie cu voi! (Amin.)