Detaliile cărții

2 Timotei 2

1. Aşadar, tu, copilul meu, întăreşte-te în harul care este în Cristos Isus!

2. Ceea ce ai auzit de la mine, înaintea multor martori, încredinţează unor oameni de încredere, care să fie în stare să-i înveţe pe alţii!

3. Ia parte la suferinţă împreună cu mine, ca un bun soldat al lui Cristos Isus!

4. Nici un soldat nu se implică în treburile vieţii, dacă vrea să placă celui ce l-a înscris la oaste.

5. Dacă cineva concurează ca atlet, nu este încununat, dacă nu concurează după reguli.

6. Fermierul care a trudit din greu trebuie să aibă primul parte din roade.

7. Înţelege ce-ţi spun! Domnul îţi va da pricepere în toate.

8. Aminteşte-ţi de Isus Cristos, din sămânţa lui David, Care a înviat din morţi, potrivit cu Evanghelia mea,

9. pentru care eu sufăr până acolo, încât sunt legat ca un răufăcător. Dar Cuvântul lui Dumnezeu nu este legat.

10. Astfel, eu rabd totul pentru cei aleşi, pentru ca şi ei să obţină mântuirea care este în Cristos Isus, împreună cu slava veşnică.

11. Acest cuvânt este vrednic de încredere: „Căci dacă am murit împreună cu El, vom şi trăi împreună cu El.

12. Dacă răbdăm, vom şi domni împreună cu El. Dacă ne lepădăm de El, şi El se va lepăda de noi.

13. Dacă suntem necredincioşi, El rămâne credincios, pentru că nu Se poate nega pe Sine.“

14. Aminteşte-le aceste lucruri! Roagă-i solemn, înaintea lui Dumnezeu, să nu se certe cu privire la cuvinte, pentru că aceasta nu este de nici un folos, ci mai degrabă îi ruinează pe cei ce ascultă.

15. Străduieşte-te să te înfăţişezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care nu are de ce să-i fie ruşine, care explică corect Cuvântul adevărului.

16. Evită vorbăriile goale şi lumeşti, căci cei care se ţin de ele vor înainta tot mai mult spre lipsa de evlavie,

17. iar cuvântul lor se va împrăştia precum cangrena. Dintre aceştia sunt şi Imeneu, şi Filet,

18. care s-au rătăcit în ce priveşte adevărul, spunând că învierea a avut deja loc şi răsturnând astfel credinţa multora.

19. Cu toate acestea, temelia solidă a lui Dumnezeu rămâne fermă, având sigiliul aceasta: „Domnul îi cunoaşte pe cei ce sunt ai Lui“ şi „Oricine rosteşte Numele Domnului trebuie să se îndepărteze de nedreptate.“

20. Într-o casă mare nu sunt numai vase de aur şi de argint, ci şi de lemn şi de lut, unele pentru o întrebuinţare de cinste, altele pentru o întrebuinţare de ocară.

21. Aşadar, dacă cineva se curăţeşte de acestea, va fi un vas de cinste, sfinţit şi folositor Stăpânului, pregătit pentru orice lucrare bună.

22. Fugi de poftele tinereţii şi urmăreşte dreptatea, credinţa, dragostea, pacea, împreună cu cei care-L cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată!

23. Evită disputele nebuneşti şi prosteşti, ştiind că ele dau naştere la certuri!

24. Şi robul Domnului nu trebuie să se certe, ci să fie blând cu toţi, capabil să dea învăţătură, să fie îngăduitor şi

25. să-i corecteze cu blândeţe pe cei ce se împotrivesc, în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăinţa, ca să ajungă la cunoaşterea adevărului,

26. să-şi vină în fire şi să scape din capcana diavolului, în care au fost capturaţi ca să-i facă voia.