Detaliile cărții

2 Petru 3

1. Preaiubiţilor, aceasta este deja a doua scrisoare pe care v-o scriu. În amândouă încerc să vă trezesc mintea sinceră prin a vă atenţiona

2. că trebuie să vă amintiţi de cuvintele spuse mai înainte de sfinţii profeţi şi de porunca Domnului şi Mântuitorului, care v-a fost spusă prin apostoli.

3. Înainte de toate, trebuie să ştiţi că în zilele de pe urmă vor veni batjocoritori plini de batjocură, care vor umbla după poftele lor

4. şi vor zice: „Unde este promisiunea venirii Lui? Căci de când au adormit strămoşii noştri, toate rămân aşa cum au fost de la începutul creaţiei!“

5. Ei înadins ignoră faptul că prin Cuvântul lui Dumnezeu au existat ceruri cu mult timp în urmă, precum şi un pământ scos din apă şi întreţinut prin apă

6. şi că lumea de atunci a fost distrusă tot prin ele, când a fost inundată de apă.

7. Însă cerurile şi pământul de acum sunt păstrate pentru foc prin acelaşi Cuvânt, fiind ţinute până în ziua judecăţii şi a distrugerii oamenilor neevlavioşi.

8. Preaiubiţilor, nu ignoraţi faptul că, pentru Domnul, o zi este ca o mie de ani, iar o mie de ani sunt ca o zi!

9. Domnul nu este încet în a-Şi împlini promisiunea, aşa cum înţeleg unii încetineala, ci are răbdare cu voi şi nu doreşte să piară vreunul, ci toţi să ajungă la pocăinţă.

10. Ziua Domnului va veni ca un hoţ. În ziua aceea cerurile vor trece cu trosnet, corpurile cereşti vor fi distruse prin ardere, iar pământul cu toate lucrările de pe el vor fi dezvăluite.

11. Având în vedere că toate aceste lucruri vor fi distruse astfel, ce fel de oameni ar trebui să fiţi voi, trăind nişte vieţi sfinte şi evlavioase,

12. aşteptând şi grăbind venirea zilei lui Dumnezeu, zi în urma căreia cerurile vor fi distruse prin foc, şi corpurile cereşti vor fi topite prin ardere.

13. Dar noi, după promisiunea Lui, aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou, în care va locui dreptatea.

14. De aceea, preaiubiţilor, în timp ce aşteptaţi aceste lucruri, străduiţi-vă să fiţi găsiţi de El în pace, fără pată şi fără vină!

15. Consideraţi răbdarea Domnului nostru ca fiind mântuire, aşa cum v-a scris şi preaiubitul nostru frate Pavel, după înţelepciunea care i-a fost dată,

16. căci aşa face în toate scrisorile lui, când vorbeşte despre aceste lucruri. În ele sunt lucruri greu de înţeles, pe care cei neştiutori şi nestatornici le interpretează greşit, ca şi pe celelalte Scripturi, spre propria lor distrugere.

17. Voi deci, preaiubiţilor, pentru că ştiţi mai dinainte aceste lucruri, păziţi-vă, ca să nu fiţi duşi de rătăcirea acestor nelegiuiţi şi să cădeţi din fermitatea voastră,

18. ci creşteţi în harul şi în cunoaşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Cristos! A Lui să fie slava acum şi în ziua veşniciei! Amin.

A PHP Error was encountered

Severity: Core Warning

Message: PHP Startup: Unable to load dynamic library 'pdo_sqlite' (tried: /usr/lib/php/20190902/pdo_sqlite (/usr/lib/php/20190902/pdo_sqlite: cannot open shared object file: No such file or directory), /usr/lib/php/20190902/pdo_sqlite.so (/usr/lib/php/20190902/pdo_sqlite.so: undefined symbol: php_pdo_unregister_driver))

Filename: Unknown

Line Number: 0

Backtrace: