2 Imparati 15
Azaria, împăratul lui Iuda.
1. Azaria, fiul lui Amaţia, regele lui Iuda, a început să domnească în al douăzeci şi şaptelea an al domniei lui Ieroboam, regele lui Israel.
2. Azaria era în vârstă de şaisprezece ani când a devenit rege şi a domnit la Ierusalim timp de cincizeci şi doi de ani. Mama lui se numea Iecolia şi era din Ierusalim.
3. El a făcut ce este drept înaintea Domnului, tot aşa cum făcuse tatăl său, Amaţia.
4. Numai că înălţimile nu le-a îndepărtat şi poporul încă mai aducea jertfe şi tămâie pe înălţimi.
5. Domnul l-a lovit pe rege cu lepră şi a rămas lepros până la moarte. El a locuit într-o casă izolată. Cel care supraveghea palatul şi judeca poporul ţării era Iotam, fiul regelui.
6. Celelalte fapte ale lui Azaria, tot ce a făcut el, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Iuda“?
7. Azaria s-a culcat alături de părinţii săi şi a fost înmormântat alături de părinţii săi, în Cetatea lui David. Şi în locul lui a domnit fiul său Iotam.
Zaharia, împăratul lui Israel.
8. Zaharia, fiul lui Ieroboam, a început să domnească peste Israel, în Samaria, în al treizeci şi optulea an al domniei lui Azaria, regele lui Iuda, şi a domnit timp de şase luni.
9. El a făcut ce este rău înaintea Domnului, la fel cum au făcut strămoşii săi. El nu s-a depărtat de păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, cel care l-a făcut pe Israel să păcătuiască.
10. Şalum, fiul lui Iabeş, a uneltit împotriva lui, l-a lovit înaintea poporului şi l-a omorât, după care a domnit în locul lui.
11. Celelalte fapte ale lui Zaharia sunt scrise în „Cartea cronicilor regilor lui Israel“.
12. Aşa s-a împlinit Cuvântul Domnului cu privire la Iehu, care zicea astfel: „Urmaşii tăi vor domni peste Israel până la a patra generaţie.“
Şalum, împăratul lui Israel.
13. Şalum, fiul lui Iabeş, a început să domnească în al treizeci şi nouălea an al domniei lui Uzia, regele lui Iuda. El a domnit la Samaria timp de o lună.
14. Atunci Menahem, fiul lui Gadi, a plecat din Tirţa şi a venit în Samaria. El l-a ucis pe Şalum, fiul lui Iabeş, în Samaria, după care a domnit în locul lui.
15. Celelalte fapte ale lui Şalum şi uneltirea pe care el a făcut-o sunt scrise în „Cartea cronicilor regilor lui Israel“.
16. În acea perioadă, Menahem a pustiit Tifsa cu tot ce era în ea, precum şi ţinuturile ei dinspre Tirţa, fiindcă cei de acolo nu au vrut să-şi deschidă porţile. El a pustiit Tifsa şi a spintecat pântecele tuturor femeilor însărcinate.
Menahem, împăratul lui Israel.
17. Menahem, fiul lui Gadi, a început să domnească peste Israel în al treizeci şi nouălea an al lui Azaria, regele lui Iuda şi a domnit la Samaria timp de zece ani.
18. Toată viaţa el a făcut ce este rău înaintea Domnului şi nu s-a depărtat de păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, cel care l-a făcut pe Israel să păcătuiască.
19. Când Pul, împăratul Asiriei, a invadat ţara, Menahem i-a dat lui Pul o mie de talanţi de argint pentru ca acesta să-l ajute să-şi întărească stăpânirea.
20. Menahem a cerut argintul acesta de la toţi oamenii înstăriţi din Israel, fiecare dându-i împăratului Asiriei câte cincizeci de şecheli de argint. Aşa că împăratul Asiriei s-a întors şi nu a mai zăbovit în ţară.
21. Celelalte fapte ale lui Menahem şi tot ce a făcut el, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Israel“?
22. Menahem s-a culcat alături de părinţii săi şi în locul lui a domnit fiul său, Pekahia.
Pecahia, împăratul lui Israel.
23. Pekahia, fiul lui Menahem, a început să domnească peste Israel, în Samaria, în al cincizecilea an al domniei lui Azaria, regele lui Iuda. El a domnit timp de doi ani.
24. El a făcut ce este rău înaintea Domnului şi nu s-a depărtat de păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, cel care l-a făcut pe Israel să păcătuiască.
25. Unul dintre ofiţerii lui Pekahia, şi anume Pekah, fiul lui Remalia, a uneltit împotriva lui şi, împreună cu cincizeci de ghiladiţi, l-a omorât pe rege, precum şi pe Argob şi pe Arieh, în Samaria, în fortăreaţa palatului regelui. Aşadar, Pekah l-a ucis pe Pekahia şi a domnit în locul lui.
26. Celelalte fapte ale lui Pekahia şi tot ce a făcut el sunt scrise în „Cartea cronicilor regilor lui Israel“.
Pecah, împăratul lui Israel.
27. Pekah, fiul lui Remalia, a început să domnească peste Israel, în Samaria, în al cincizeci şi doilea an al domniei lui Azaria, regele lui Iuda, şi a domnit timp de douăzeci de ani.
28. El a făcut ce este rău înaintea Domnului şi nu s-a depărtat de păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, cel care l-a făcut pe Israel să păcătuiască.
29. În timpul domniei lui Pekah, regele lui Israel, Tiglat-Pileser, împăratul Asiriei, a capturat cetăţile: Iyon, Abel-Bet-Maaca, Ianoah, Kedeş, Haţor, Ghilad şi Galileea, precum şi toată ţara lui Neftali şi i-a dus pe locuitorii lor în captivitate în Asiria.
30. Apoi Osea, fiul lui Ela, a uneltit împotriva lui Pekah, fiul lui Remalia, şi l-a omorât. Osea a început să domnească în locul lui, în al douăzecilea an al domniei lui Iotam, fiul lui Uzia.
31. Celelalte fapte ale lui Pekah şi tot ce a făcut el sunt scrise în „Cartea cronicilor regilor lui Israel“.
Iotam, împăratul lui Iuda.
32. Iotam, fiul lui Uzia, a început să domnească peste Iuda în al doilea an al domniei lui Pekah, fiul lui Remalia, regele lui Israel.
33. El era în vârstă de douăzeci şi cinci de ani când a început să domnească şi a domnit la Ierusalim timp de şaisprezece ani. Mama lui se numea Ieruşa şi era fiica lui Ţadok.
34. El a făcut ce este drept înaintea Domnului, tot aşa cum făcuse şi tatăl său, Uzia.
35. Totuşi înălţimile nu le-a îndepărtat şi poporul încă mai aducea jertfe şi tămâie pe înălţimi. El a zidit Poarta de Sus a Casei Domnului.
36. Celelalte fapte ale lui Iotam, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Iuda“?
37. În acele zile Domnul a început să trimită împotriva lui Iuda pe Reţin, regele Aramului, şi pe Pekah, fiul lui Remalia.
38. Iotam s-a culcat alături de părinţii săi şi a fost înmormântat alături de părinţii săi, în cetatea strămoşului său David. Şi în locul lui a domnit fiul său Ahaz.