2 Corinteni 1

Urare.

1. Pavel, apostol al lui Isus Cristos prin voia lui Dumnezeu, şi fratele Timotei, către biserica lui Dumnezeu care este în Corint, împreună cu toţi sfinţii care sunt în toată Ahaia:

2. har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Cristos!

Mângâierile apostolului.

3. Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, Tatăl îndurărilor şi Dumnezeul oricărei încurajări,

4. Cel Care ne încurajează în toate necazurile noastre, pentru a-i putea încuraja pe cei ce sunt în orice necaz, cu încurajarea cu care noi înşine suntem încurajaţi de Dumnezeu.

5. Aşa cum suferinţele lui Cristos abundă în noi, tot astfel, prin Cristos, suntem încurajaţi din abundenţă.

6. Dacă noi avem necazuri, este pentru încurajarea şi mântuirea voastră; dacă noi suntem încurajaţi, este pentru încurajarea voastră, care vă ajută să răbdaţi aceleaşi suferinţe pe care le răbdăm şi noi.

7. Nădejdea noastră cu privire la voi este fermă, pentru că ştim că, aşa cum sunteţi părtaşi cu noi în suferinţă, tot aşa sunteţi şi în încurajare.

8. Fraţilor, nu vrem să nu ştiţi despre necazurile pe care le-am avut în Asia, pentru că am avut greutăţi dincolo de puterea noastră, aşa încât pierduserăm şi nădejdea de a mai trăi.

9. Ne-am simţit ca şi cum am fi primit condamnarea la moarte, ca să nu ne bazăm pe noi înşine, ci pe Dumnezeu, Care învie morţii;

10. El ne-a scăpat dintr-un mare pericol de moarte şi va continua să ne scape. În El nădăjduim că încă ne va mai scăpa.

11. Uniţi-vă să ne ajutaţi prin rugăciunile voastre şi mulţi vor mulţumi pentru noi datorită darului dat nouă ca răspuns la rugăciunile multora.

Mărturia cugetului apostolului.

12. Lauda noastră este mărturia conştiinţei noastre, potrivit căreia noi ne-am comportat în lume, şi chiar mai mult faţă de voi, în curăţia şi sinceritatea care vin de la Dumnezeu, nu cu o înţelepciune firească, ci prin harul lui Dumnezeu.

13. Căci noi nu vă scriem altceva decât ceea ce puteţi citi şi înţelege. Şi nădăjduiesc că până la sfârşit veţi înţelege,

14. aşa cum aţi şi înţeles, în parte, că lauda voastră suntem noi, după cum şi voi veţi fi lauda noastră, în ziua Domnului nostru Isus.

15. Având această încredinţare, mi-am propus mai întâi să vin la voi, ca să aveţi parte de o a doua favoare.

16. Am vrut să vin la voi în drum spre Macedonia, să mă întorc din Macedonia tot pe la voi şi să fiu trimis de voi în Iudeea.

17. Deci, plănuind aceasta, m-am comportat eu oare cu uşurătate? Sau mi-am făcut planurile în mod firesc, gata să spun şi „da, da“ şi „nu, nu“?

18. Credincios este Dumnezeu, că vorbirea noastră faţă de voi nu este şi „da“, şi „nu“.

19. Căci Fiul lui Dumnezeu, Isus Cristos, pe Care noi L-am predicat printre voi, - eu, Silvan şi Timotei -, nu este „da“ şi „nu“, ci El este întotdeauna „da“,

20. pentru că în El toate promisiunile lui Dumnezeu sunt „da“. De aceea, prin El spunem „Amin!“, spre slava lui Dumnezeu.

21. Cel Care ne întăreşte împreună cu voi, în Cristos, şi Care ne-a uns, este Dumnezeu.

22. El ne-a şi pecetluit şi ne-a dat în inimă Duhul ca pe o garanţie.

Pricina amânării venirii.

23. Îl chem pe Dumnezeu ca martor al sufletului meu, spunându-vă că n-am mai venit în Corint tocmai ca să vă cruţ.

24. Nu că noi domnim peste credinţa voastră, ci suntem conlucrători cu voi pentru bucuria voastră, căci voi staţi fermi în credinţă.