Zaharia 7

Posturi şi binecuvântări.

1. ✸ Şi a fost aşa: în anul al patrulea al împăratului Darius, cuvântul Domnului a fost către Zaharia, în ziua a patra a lunii a noua, în luna Chislev,

2. când Betelul a trimis pe Şareţer şi pe Reghem-Melec şi pe oamenii lui ca să ceară de la faţa Domnului

3. şi să vorbească preoţilor, care erau în casa Domnului oştirilor, şi profeţilor, zicând: „Trebuie să plâng în luna a cincea, despărţindu-mă, cum am făcut de atâţia ani?“

4. Şi cuvântul Domnului oştirilor a fost către mine, zicând: „Vorbeşte către tot poporul ţării şi către preoţi,

5. zicând: când aţi postit şi aţi bocit în luna a cincea şi în luna a şaptea, în aceşti şaptezeci de ani, cu adevărat aţi postit pentru Mine, chiar pentru Mine?

6. Şi, când aţi mâncat şi aţi băut, nu eraţi voi cei care mâncau şi beau?

7. Nu sunt acestea cuvintele pe care le-a strigat Domnul prin profeţii de mai înainte, când Ierusalimul era locuit şi în pace, cu cetăţile lui de jur-împrejurul lui, când partea de sud şi câmpia erau locuite?“

8. Şi cuvântul Domnului a fost către Zaharia, zicând: „Aşa vorbeşte Domnul oştirilor,

9. zicând: «Faceţi judecată adevărată şi arătaţi îndurare şi milă unul altuia.

10. Şi nu asupriţi pe văduvă şi pe orfan, pe străin şi pe cel întristat! Şi nici unul dintre voi să nu plănuiască răul în inima lui, împotriva fratelui său»“.

11. Dar ei au refuzat să asculte şi au întors spatele cu încăpăţânare şi şi-au astupat urechile, ca să n-audă.

12. Da, şi-au făcut inima ca diamantul, ca să nu asculte legea şi cuvintele pe care le-a trimis Domnul oştirilor prin Duhul Său, prin profeţii de mai înainte. De aceea a fost mare mânie de la Domnul oştirilor.

13. Şi a fost aşa: după cum El striga şi ei n-au vrut să audă, tot aşa, „ei au strigat şi Eu n-am vrut să aud“, zice Domnul oştirilor;

14. „şi i-am risipit printr-un vârtej de vânt printre toate naţiunile pe care nu le cunoşteau. Şi ţara a fost pustie în urma lor, încât nimeni nu trecea prin ea, nici nu se întorcea din ea; şi au făcut pustie ţara cea plăcută“.