Romani 9

Pavel şi mântuirea Israeliţilor.

1. Spun adevărul în Hristos, nu mint, conştiinţa mea mărturisind împreună cu mine în Duhul Sfânt,

2. că am mare întristare şi necurmată durere în inima mea,

3. pentru că aş fi dorit să fiu eu însumi anatema de la Hristos, pentru fraţii mei, rudele mele după carne,

4. care sunt israeliţi, ale cărora sunt: înfierea, şi gloria, şi legămintele, şi darea legii, şi slujba, şi promisiunile,

5. ai cărora sunt părinţii şi din care, după carne, este Hristosul, care este mai presus de toate, Dumnezeu binecuvântat pentru totdeauna! Amin.

Dumnezeu este stăpân să aleagă.

6. Totuşi, aceasta nu este ca şi cum Cuvântul lui Dumnezeu a fost fără putere; pentru că nu toţi cei din Israel sunt Israel;

7. nici nu sunt toţi copii, pentru că sunt sămânţa lui Avraam; ci: „În Isaac ţi se va numi sămânţa“.

8. Adică nu copiii cărnii sunt copii ai lui Dumnezeu, ci copiii promisiunii sunt socotiţi ca sămânţă.

9. Pentru că acesta este cuvânt de promisiune: „Pe vremea aceasta voi veni şi Sara va avea un fiu“.

10. Şi nu numai atât, ci şi Rebecăi, fiind însărcinată de la unul singur, de la Isaac, tatăl nostru,

11. copiii, în adevăr, nefiind încă născuţi şi nefăcând ceva bine sau rău (ca planul lui Dumnezeu, potrivit alegerii, să rămână nu din fapte, ci de la Cel care cheamă),

12. i s-a spus: „Cel mai mare va fi rob celui mai mic“;

13. după cum este scris: „Pe Iacov l-am iubit, iar pe Esau l-am urât“.

Dumnezeu se îndură de cine-l place.

14. Deci ce vom spune? Este nedreptate la Dumnezeu? Nicidecum!

15. Pentru că El spune lui Moise: „Mă voi îndura de cine Mă îndur; şi voi avea milă de cine am milă“.

16. Aşadar, nu este de la cine vrea, nici de la cine aleargă, ci de la Dumnezeu, care Se îndură.

17. Pentru că Scriptura spune lui Faraon: „Tocmai pentru aceasta te-am ridicat, ca să arăt în tine puterea Mea şi pentru ca Numele Meu să fie vestit pe tot pământul“.

18. Astfel deci, El Se îndură de cine vrea şi împietreşte pe cine vrea.

19. Atunci îmi vei zice: „De ce mai găseşte vină? Pentru că cine rezistă voii Sale?“

20. Dar, mai degrabă, cine eşti tu, omule, care răspunzi împotriva lui Dumnezeu? Va spune lucrul întocmit Celui care l-a întocmit: „Pentru ce m-ai făcut astfel?“

21. Sau nu are olarul autoritate asupra lutului, să facă din aceeaşi frământătură un vas spre onoare şi altul spre dezonoare?

22. Şi ce să spunem dacă Dumnezeu, voind să-Şi arate mânia şi să-Şi descopere puterea, a îngăduit cu multă îndelungă-răbdare nişte vase ale mâniei, pregătite pentru distrugere;

23. – şi ca să descopere bogăţiile gloriei Sale peste nişte vase ale îndurării, pe care le pregătise dinainte pentru glorie,

24. pe noi, pe care ne-a şi chemat, nu numai dintre iudei, ci şi dintre naţiuni?

25. După cum spune şi în Osea: „Pe «Nu-i poporul Meu» îl voi numi «Popor al Meu»; şi pe «Nu e preaiubită», «Preaiubită».

26. Şi va fi: În locul unde li s-a spus: «Voi nu sunteţi poporul Meu», acolo vor fi numiţi fii ai Dumnezeului celui viu“.

27. Iar Isaia strigă despre Israel: „Chiar dacă numărul fiilor lui Israel ar fi ca nisipul mării, rămăşiţa va fi mântuită.

28. Pentru că El duce cuvântul la bun sfârşit şi îl grăbeşte în dreptate, deoarece Domnul va împlini în grabă cuvântul pe pământ“.

29. Şi, după cum a spus Isaia mai înainte: „Dacă nu ne-ar fi lăsat Domnul oştirilor o sămânţă, am fi ajuns ca Sodoma şi ne-am fi asemănat cu Gomora“.

Neamurile au căpătat mântuirea.

30. Deci ce vom spune? Că naţiunile care nu umblau după dreptate au obţinut dreptate, dar o dreptate care este din credinţă;

31. iar Israel, umblând după o lege a dreptăţii, n-a ajuns la acea lege.

32. De ce? Pentru că nu era din credinţă, ci ca din fapte. Ei s-au împiedicat de piatra de poticnire,

33. după cum este scris: „Iată, pun în Sion o piatră de poticnire şi o stâncă de cădere; şi cine crede în El nu va fi dat de ruşine“.