Detaliile cărții

Romani 10

Mântuirea este aproape.

1. Fraţilor, plăcerea inimii mele şi cererea mea către Dumnezeu pentru ei este spre mântuire.

2. Pentru că le mărturisesc că au râvnă pentru Dumnezeu, dar nu potrivit cunoştinţei.

3. Pentru că, necunoscând dreptatea lui Dumnezeu şi căutând să-şi stabilească propria lor dreptate, nu s-au supus dreptăţii lui Dumnezeu.

4. Pentru că Hristos este sfârşit al legii, spre dreptate, pentru oricine crede.

5. Pentru că Moise scrie despre dreptatea care este din lege: „Omul care practică acestea va trăi prin ele“.

6. Dar dreptatea care este din credinţă vorbeşte astfel: „Nu spune în inima ta: „Cine se va sui în cer?“, adică să-L coboare pe Hristos.

7. Sau: „Cine va coborî în Adânc?“, adică să-L ridice pe Hristos dintre morţi.

8. Dar ce spune ea? „Cuvântul este aproape de tine, în gura ta şi în inima ta“: acesta este cuvântul credinţei, pe care-l predicăm:

9. că, dacă vei mărturisi cu gura ta pe Isus ca Domn şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat dintre morţi, vei fi mântuit.

10. Deoarece cu inima se crede spre dreptate şi cu gura se mărturiseşte spre mântuire,

11. pentru că Scriptura spune: „Oricine crede în El nu va fi dat de ruşine“.

12. Pentru că nu este deosebire între iudeu şi grec; pentru că acelaşi Domn al tuturor este bogat faţă de toţi care-L cheamă.

13. Pentru că „oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit“.

Lucrul acesta a fost vestit.

14. Deci cum vor chema pe Acela în care n-au crezut? şi cum vor crede în Acela despre care n-au auzit? şi cum vor auzi fără cineva care să predice?

15. şi cum vor predica dacă nu vor fi trimişi? După cum este scris: „Ce frumoase sunt picioarele celor care vestesc Evanghelia păcii, ale celor care vestesc Evanghelia lucrurilor bune!“

16. Dar nu toţi au ascultat de Evanghelie. Pentru că Isaia spune: „Doamne, cine a crezut cele auzite de la noi?“

17. Astfel credinţa este din auzire, iar auzirea, prin Cuvântul lui Dumnezeu.

18. Dar eu spun: „Oare n-au auzit?“ Da, desigur. „Glasul lor a ieşit pe tot pământul şi cuvintele lor până la marginile pământului locuit“.

19. Dar eu spun: „N-a cunoscut Israel?“ Întâi, Moise spune: „Eu vă voi provoca la gelozie prin aceia care nu sunt o naţiune; vă voi întărâta printr-o naţiune fără pricepere“.

20. Iar Isaia îndrăzneşte şi spune: „Am fost găsit de cei care nu Mă căutau, M-am arătat celor care nu se interesau de Mine“.

21. Dar lui Israel îi zice: „Toată ziua Mi-am întins mâinile către un popor neascultător şi împotrivitor cu vorba“.