Detaliile cărții

Numeri 4

Slujbele Chehatiţilor.

1. Şi Domnul a vorbit lui Moise şi lui Aaron, zicând:

2. „Număraţi capetele fiilor lui Chehat dintre fiii lui Levi, după familiile lor, după casele părinţilor lor,

3. de la vârsta de treizeci de ani în sus, până la vârsta de cincizeci de ani, pe toţi cei care intră în serviciu, ca să lucreze în cortul întâlnirii.

4. Aceasta este slujba fiilor lui Chehat în cortul întâlnirii: lucrurile preasfinte.

5. Când va pleca tabăra, Aaron şi fiii lui să vină şi să dea jos perdeaua despărţitoare şi să acopere cu ea chivotul mărturiei.

6. Şi să pună peste ea o învelitoare din piei de viţel de mare şi să întindă peste ea o pânză întreagă de material albastru şi să-i pună drugii.

7. Şi peste masa pâinii pentru punerea-înainte să întindă o pânză de material albastru şi să pună pe ea farfuriile şi ceştile şi castroanele şi urcioarele pentru turnat; şi pâinea cea neîncetată să fie pe ea.

8. Şi ei să întindă peste ele o pânză de stacojiu şi s-o acopere cu o învelitoare din piei de viţel de mare şi să-i pună drugii.

9. Şi să ia o pânză albastră şi să acopere sfeşnicul luminii şi candelele lui şi mucările lui şi cenuşarele lui şi toate vasele lui pentru untdelemn, cu care fac slujba lui.

10. Şi să-l pună pe el şi toate uneltele lui într-o învelitoare din piei de viţel de mare şi să-l pună pe o prăjină.

11. Şi peste altarul de aur să întindă o pânză albastră şi să-l acopere cu o învelitoare din piei de viţel de mare şi să-i pună drugii.

12. Şi să ia toate uneltele pentru slujbă, cu care slujesc în sfântul locaş, şi să le pună într-o pânză albastră şi să le acopere cu o învelitoare din piei de viţel de mare şi să le pună pe o prăjină.

13. Şi să cureţe altarul de cenuşă şi să întindă o pânză purpurie peste el.

14. Şi să pună deasupra toate uneltele lui cu care fac slujba lui: tigăile pentru cărbuni, furculiţele şi lopeţile şi farfuriile adânci, toate uneltele altarului, şi să întindă peste el o învelitoare din piei de viţel de mare şi să-i pună drugii.

15. Şi, după ce Aaron şi fiii lui vor fi terminat de acoperit sfântul locaş şi toate uneltele sfântului locaş, când va fi să plece tabăra, după aceea să vină fiii lui Chehat să-l poarte, dar să nu se atingă de lucrurile sfinte, ca să nu moară. Aceasta este îndatorirea fiilor lui Chehat în cortul întâlnirii.

16. Şi Eleazar, fiul preotului Aaron, să aibă supravegherea peste untdelemnul pentru luminător şi peste tămâia plăcut mirositoare şi peste darul de mâncare neîncetat şi peste untdelemnul ungerii, supravegherea peste tot cortul şi peste tot ce este în el: sfântul locaş şi uneltele lui“.

17. Şi Domnul a vorbit lui Moise şi lui Aaron, zicând:

18. „Nu lăsaţi să se stingă seminţia familiilor chehatiţilor dintre leviţi;

19. ci să le faceţi aceasta, ca să trăiască şi să nu moară când se apropie de lucrurile preasfinte: Aaron şi fiii săi să intre şi să-i aşeze pe fiecare la lucrul său şi la îndatorirea sa.

20. Dar ei să nu intre să vadă lucrurile sfinte, nici măcar o clipă, ca să nu moară“.

Slujbele Gherşoniţilor.

21. Şi Domnul a vorbit lui Moise, zicând:

22. „Numără capetele fiilor lui Gherşon, după casele părinţilor lor, după familiile lor.

23. Să-i numeri de la vârsta de treizeci de ani în sus, până la vârsta de cincizeci de ani, pe toţi cei care intră în serviciu, ca să lucreze în cortul întâlnirii.

24. Aceasta este slujba familiilor gherşoniţilor, ca să lucreze şi să poarte;

25. ei să poarte covoarele cortului şi cortul întâlnirii, învelitoarea lui şi învelitoarea din piei de viţel de mare, care este deasupra lui, şi perdeaua de la intrarea cortului întâlnirii

26. şi pânzele curţii şi perdeaua intrării de la poarta curţii care înconjoară cortul şi altarul şi funiile lor şi toate uneltele lor de slujbă; şi tot ce este de făcut cu ele să fie slujba lor.

27. Toată slujba fiilor gherşoniţilor, în tot ce trebuie ei să poarte şi în toată slujba lor, să fie sub porunca lui Aaron şi a fiilor lui şi să daţi în lucrarea lor tot ce trebuie purtat.

28. Aceasta este slujba familiilor fiilor lui Gherşon în cortul întâlnirii; şi ce au ei de purtat să fie sub mâna lui Itamar, fiul lui Aaron, preotul.

Slujbele fiilor lui Merari.

29. Să numeri pe fiii lui Merari, după familiile lor, după casele părinţilor lor.

30. Să-i numeri de la vârsta de treizeci de ani în sus, până la vârsta de cincizeci de ani, pe toţi cei care intră în serviciu, ca să facă slujba la cortul întâlnirii.

31. Şi aceasta este datoria lucrării lor, după toată slujba lor la cortul întâlnirii: scândurile cortului şi drugii lui şi stâlpii lui şi postamentele lui

32. şi stâlpii curţii de jur-împrejur şi postamentele lor şi cârligele lor şi funiile lor, cu toate uneltele lor şi cu toată slujba lor; să le număraţi pe nume uneltele pe care au îndatorirea să le poarte.

33. Aceasta este slujba familiilor fiilor lui Merari, după toată slujba lor în cortul întâlnirii, sub mâna lui Itamar, fiul preotului Aaron“.

34. Şi Moise şi Aaron şi căpeteniile adunării au numărat pe fiii chehatiţilor, după familiile lor şi după casele părinţilor lor,

35. de la vârsta de treizeci de ani în sus, până la vârsta de cincizeci de ani, pe toţi cei care intră în serviciu, pentru slujba în cortul întâlnirii.

36. Şi cei număraţi din ei, după familiile lor, au fost două mii şapte sute cincizeci.

37. Aceştia sunt cei număraţi din familiile chehatiţilor, toţi cei care au slujit în cortul întâlnirii, pe care i-au numărat Moise şi Aaron, după porunca Domnului prin Moise.

38. Şi cei număraţi dintre fiii lui Gherşon, după familiile lor şi după casele părinţilor lor,

39. de la vârsta de treizeci de ani în sus, până la vârsta de cincizeci de ani, toţi cei care intră în serviciu, pentru slujba în cortul întâlnirii, –

40. cei număraţi ai lor, după familiile lor, după casele părinţilor lor, erau două mii şase sute treizeci.

41. Aceştia sunt cei număraţi din familiile fiilor lui Gherşon, toţi cei care au slujit la cortul întâlnirii, pe care i-au numărat Moise şi Aaron după porunca Domnului.

42. Şi cei număraţi din familiile fiilor lui Merari, după familiile lor, după casele părinţilor lor,

43. de la vârsta de treizeci de ani în sus, până la vârsta de cincizeci de ani, toţi cei care intră în serviciu, pentru slujba în cortul întâlnirii,

44. cei număraţi ai lor, după familiile lor, erau trei mii două sute.

45. Aceştia sunt cei număraţi din familiile fiilor lui Merari, pe care i-au numărat Moise şi Aaron după porunca Domnului prin Moise.

46. Toţi cei număraţi, pe care i-au numărat Moise şi Aaron şi căpeteniile lui Israel, dintre leviţi, după familiile lor şi după casele părinţilor lor,

47. de la vârsta de treizeci de ani în sus, până la vârsta de cincizeci de ani, toţi cei care au venit să slujească în lucrarea de slujire şi în lucrarea de purtare a poverilor, la cortul întâlnirii,

48. cei număraţi ai lor erau opt mii cinci sute optzeci.

49. Au fost număraţi, după porunca Domnului, de Moise, fiecare pentru slujba sa şi pentru lucrarea sa; şi au fost număraţi de el, cum poruncise Domnul lui Moise.