Detaliile cărții

Numeri 3

Familia lui Aaron.

1. Şi acestea sunt generaţiile lui Aaron şi ale lui Moise, în ziua când a vorbit Domnul cu Moise pe muntele Sinai.

2. Şi acestea sunt numele fiilor lui Aaron: cel întâi-născut, Nadab, şi Abihu, Eleazar şi Itamar.

3. Acestea sunt numele fiilor lui Aaron, preoţii care au fost unşi, pe care i-a consacrat ca să fie în slujba de preoţi.

4. Şi Nadab şi Abihu au murit înaintea Domnului când au adus foc străin înaintea Domnului, în pustiul Sinai, şi n-au avut copii. Şi Eleazar şi Itamar au slujit ca preoţi în faţa lui Aaron, tatăl lor.

Slujba Leviţilor.

5. Şi Domnul a vorbit lui Moise, zicând:

6. „Apropie seminţia lui Levi şi pune-i să stea înaintea preotului Aaron, ca să-i slujească.

7. Şi ei să păzească cele de păzit ale lui şi cele de păzit ale întregii adunări, înaintea cortului întâlnirii, ca să facă slujba cortului.

8. Şi să păzească toate uneltele cortului întâlnirii şi cele de păzit ale fiilor lui Israel, ca să facă slujba cortului.

9. Şi să dai pe leviţi lui Aaron şi fiilor lui; ei sunt dăruiţi lui, daţi dintre fiii lui Israel.

10. Şi pe Aaron şi pe fiii lui să-i rânduieşti ca să îndeplinească datoriile preoţiei lor; şi străinul care se va apropia să fie omorât“.

11. Şi Domnul a vorbit lui Moise, zicând:

12. „Şi Eu, iată, am luat pe leviţi dintre fiii lui Israel, în locul oricărui întâi-născut care deschide pântecele, între fiii lui Israel; şi leviţii să fie ai Mei.

13. Pentru că orice întâi-născut este al Meu; în ziua când am lovit pe orice întâi-născut în ţara Egiptului, Mi-am sfinţit pe orice întâi-născut în Israel, de la om până la animal; sunt ai Mei. Eu sunt Domnul“.

Familiile Leviţilor.

14. Şi Domnul a vorbit lui Moise în pustiul Sinai, zicând:

15. „Numără pe fiii lui Levi, după casele părinţilor lor, după familiile lor; să numeri pe fiecare de parte bărbătească de la vârsta de o lună în sus“.

16. Şi Moise i-a numărat, după cuvântul Domnului, cum i se poruncise.

17. Şi aceştia sunt fiii lui Levi, după numele lor: Gherşon şi Chehat şi Merari.

18. Şi acestea sunt numele fiilor lui Gherşon, după familiile lor: Libni şi Şimei.

19. Şi fiii lui Chehat, după familiile lor: Amram şi Iţehar, Hebron şi Uziel.

20. Şi fiii lui Merari, după familiile lor: Mahli şi Muşi. Acestea sunt familiile leviţilor după casele părinţilor lor.

21. Din Gherşon au fost: familia libniţilor şi familia şimeiţilor; acestea sunt familiile gherşoniţilor.

22. Cei număraţi ai lor, după numărul tuturor celor de parte bărbătească de la vârsta de o lună în sus, cei număraţi ai lor au fost şapte mii cinci sute.

23. Familiile gherşoniţilor şi-au aşezat tabăra în spatele cortului spre apus.

24. Şi căpetenia casei tatălui gherşoniţilor a fost Eliasaf, fiul lui Lael.

25. Şi cele de păzit ale fiilor lui Gherşon în cortul întâlnirii erau: cortul şi acoperişul, învelitoarea lui şi perdeaua de la intrarea cortului întâlnirii

26. şi pânzele curţii şi perdeaua de la intrarea curţii care înconjoară cortul şi altarul şi funiile lui: pentru toată slujba lui.

27. Şi din Chehat au fost: familia amramiţilor şi familia iţehariţilor şi familia hebroniţilor şi familia uzieliţilor. Acestea sunt familiile chehatiţilor.

28. După numărul tuturor celor de parte bărbătească, de la vârsta de o lună în sus, erau opt mii şase sute, care aveau paza sfântului locaş.

29. Familiile fiilor lui Chehat şi-au aşezat tabăra în latura cortului dinspre sud.

30. Şi căpetenia casei tatălui familiei chehatiţilor a fost Eliţafan, fiul lui Uziel.

31. Şi cele de păzit ale lor erau: chivotul şi masa şi sfeşnicul şi altarele şi uneltele sfântului locaş cu care îşi făceau slujba şi perdeaua şi tot ce ţine de slujba ei.

32. Şi căpetenia mai-marilor leviţilor, Eleazar, fiul preotului Aaron, să aibă supravegherea peste cei care au paza sfântului locaş.

33. Din Merari au fost: familia mahliţilor şi familia muşiţilor.

34. Acestea sunt familiile din Merari. Şi cei număraţi ai lor, după numărul tuturor celor de parte bărbătească, de la vârsta de o lună în sus, erau şase mii două sute.

35. Şi căpetenia casei tatălui familiilor lui Merari a fost Ţuriel, fiul lui Abihail. Ei şi-au aşezat tabăra în latura cortului dinspre nord.

36. Şi slujba pazei fiilor lui Merari era: scândurile cortului şi drugii lui şi stâlpii lui şi postamentele lui şi toate uneltele lui şi toată slujba lui

37. şi stâlpii curţii de jur-împrejur şi postamentele lor şi cârligele lor şi funiile lor.

38. Şi cei care şi-au aşezat tabăra înaintea cortului spre răsărit, înaintea cortului întâlnirii, spre răsăritul soarelui, au fost Moise şi Aaron şi fiii săi, care aveau paza sfântului locaş, în locul pazei fiilor lui Israel; şi străinul care se va apropia să fie omorât.

39. Toţi cei număraţi dintre leviţi, pe care i-au numărat Moise şi Aaron după porunca Domnului, după familiile lor, toţi cei de parte bărbătească de la vârsta de o lună în sus erau douăzeci şi două de mii.

Răscumpărarea întâilor născuţi.

40. Şi Domnul i-a zis lui Moise: „Numără pe toţi întâii-născuţi de parte bărbătească dintre fiii lui Israel, de la vârsta de o lună în sus, şi ia-le numărul numelor.

41. Şi să iei pe leviţi pentru Mine (Eu sunt Domnul), în locul tuturor celor întâi-născuţi dintre fiii lui Israel, şi animalele leviţilor în locul tuturor întâilor-născuţi dintre animalele fiilor lui Israel“.

42. Şi Moise a numărat pe toţi cei întâi-născuţi dintre fiii lui Israel, cum îi poruncise Domnul.

43. Şi toţi întâii-născuţi de parte bărbătească, după numărul numelor, de la vârsta de o lună în sus, după numărătoarea lor, au fost douăzeci şi două de mii două sute şaptezeci şi trei.

44. Şi Domnul a vorbit lui Moise, zicând:

45. „Ia pe leviţi în locul tuturor celor întâi-născuţi dintre fiii lui Israel şi animalele leviţilor în locul animalelor lor, şi leviţii să fie ai Mei. Eu sunt Domnul.

46. Şi pentru cei răscumpăraţi, cei două sute şaptezeci şi trei dintre întâii-născuţi ai fiilor lui Israel, care depăşesc numărul leviţilor,

47. să iei cinci sicli de fiecare cap; să-i iei după siclul sfântului locaş: douăzeci de ghere pentru un siclu.

48. Şi să dai lui Aaron şi fiilor lui argintul celor care sunt răscumpăraţi, care depăşesc numărul lor“.

49. Şi Moise a luat argintul de răscumpărare de la cei care depăşeau numărul celor răscumpăraţi de leviţi.

50. A luat argintul de la întâii-născuţi ai fiilor lui Israel: o mie trei sute şaizeci şi cinci de sicli, după siclul sfântului locaş.

51. Şi Moise a dat argintul de răscumpărare lui Aaron şi fiilor lui, după cuvântul Domnului, cum poruncise lui Moise Domnul.

A PHP Error was encountered

Severity: Core Warning

Message: PHP Startup: Unable to load dynamic library 'pdo_sqlite' (tried: /usr/lib/php/20190902/pdo_sqlite (/usr/lib/php/20190902/pdo_sqlite: cannot open shared object file: No such file or directory), /usr/lib/php/20190902/pdo_sqlite.so (/usr/lib/php/20190902/pdo_sqlite.so: undefined symbol: php_pdo_unregister_driver))

Filename: Unknown

Line Number: 0

Backtrace: