Neemia 2

Neemia la Ierusalim.

1. Şi a fost aşa: în luna Nisan, în anul al douăzecilea al împăratului Artaxerxes, era vin înaintea lui; şi am luat vinul şi l-am dat împăratului. Şi nu fusesem trist înaintea lui niciodată.

2. Şi împăratul mi-a zis: „Pentru ce este tristă faţa ta, deşi nu eşti bolnav? Aceasta nu este decât întristare de inimă“. Atunci m-am temut foarte mult.

3. Şi am zis împăratului: „Trăiască împăratul pentru totdeauna! Cum să nu fie tristă faţa mea, când cetatea, locul mormintelor părinţilor mei, este pustiită şi porţile ei sunt arse de foc?“

4. Şi împăratul mi-a zis: „Ce ceri?“ Astfel m-am rugat Dumnezeului cerurilor

5. şi am zis împăratului: „Dacă este bine împăratului şi dacă robul tău a căpătat bunăvoinţă înaintea ta, atunci trimite-mă în Iuda, la cetatea mormintelor părinţilor mei, ca s-o reconstruiesc“.

6. Şi împăratul (fiind şi împărăteasa aşezată lângă el) mi-a zis: „Cât de lungă va fi călătoria ta? Şi când te vei întoarce?“ Şi împăratul a binevoit să mă trimită şi i-am hotărât un timp.

7. Şi am zis împăratului: „Dacă binevoieşte împăratul să mi se dea scrisori către guvernatorii de dincolo de râu, ca să mă conducă până voi ajunge în Iuda,

8. şi o scrisoare către Asaf, păzitorul pădurii împăratului, ca să-mi dea lemne să fac grinzi pentru porţile cetăţuiei care ţine de casă şi pentru zidul cetăţii şi pentru casa în care voi intra“. Şi împăratul mi le-a dăruit, pentru că mâna cea bună a Dumnezeului meu era peste mine.

9. Şi am venit la guvernatorii de dincolo de râu şi le-am dat scrisorile împăratului. Şi împăratul trimisese cu mine căpetenii ale oştirii şi călăreţi.

10. Şi, când a auzit Sanbalat horonitul şi Tobia, slujitorul amonit, s-au supărat foarte tare că a venit un om să caute binele fiilor lui Israel.

Neemia îmbărbătează pe popor.

11. Şi am venit la Ierusalim şi am fost acolo trei zile.

12. Şi m-am sculat noaptea, eu şi câţiva bărbaţi cu mine; (şi n-am spus nimănui ce pusese Dumnezeul meu în inima mea ca să fac pentru Ierusalim) şi nu era alt animal cu mine decât animalul pe care călăream.

13. Şi am ieşit noaptea pe Poarta Văii şi prin faţa Fântânii Şacalului şi spre Poarta Gunoiului şi am văzut zidurile Ierusalimului care erau dărâmate şi porţile lui arse de foc.

14. Şi am mers spre Poarta Fântânii şi spre iazul împăratului; şi nu era loc pe unde să treacă animalul de sub mine.

15. Şi m-am suit noaptea prin vale şi am văzut zidul şi m-am întors; şi am intrat pe Poarta Văii şi m-am întors.

16. Şi căpeteniile nu ştiau unde mersesem, nici ce făcusem, pentru că nu spusesem încă ceva iudeilor, nici preoţilor, nici mai-marilor, nici căpeteniilor, nici celorlalţi care făceau lucrarea.

17. Şi le-am zis: „Vedeţi starea cea rea în care ne aflăm, cum Ierusalimul este pustiit şi porţile lui sunt arse de foc; veniţi şi să reconstruim zidul Ierusalimului, ca să nu mai fim de batjocură“.

18. Şi le-am spus despre mâna Dumnezeului meu, care fusese bună peste mine şi, de asemenea, de cuvintele împăratului pe care le spusese către mine. Şi ei au zis: „Să ne ridicăm şi să reconstruim!“ Şi şi-au întărit mâinile pentru bine.

19. Şi Sanbalat horonitul şi Tobia slujitorul, amonitul, şi Gheşem arabul au auzit şi au râs de noi şi ne-au dispreţuit; şi au zis: „Ce este lucrul acesta pe care-l faceţi? Vreţi să vă ridicaţi împotriva împăratului?“

20. Şi le-am răspuns şi le-am zis: „Dumnezeul cerurilor, El ne va face să reuşim; şi noi, robii Săi, ne vom ridica şi vom reconstrui; dar voi n-aveţi nici parte, nici drept, nici amintire în Ierusalim“.