Detaliile cărții

Naum 1

1. Profeţie despre Ninive.Cartea viziunii lui Naum din Elcoş.

2. Domnul este un Dumnezeu gelos şi răzbunător; Domnul este răzbunător şi plin de furie; Domnul Se răzbună pe potrivnicii Săi şi păstrează mânie pentru vrăjmaşii Săi.

3. Domnul este încet la mânie şi mare în putere; şi nu socoteşte nicidecum nevinovat pe cel rău. Domnul – calea Lui este în vârtej şi în furtună şi norii sunt ţărâna picioarelor Lui.

4. El mustră marea şi o usucă şi seacă toate râurile. Basanul şi Carmelul se veştejesc, de asemenea floarea Libanului se veştejeşte.

5. Munţii se clatină înaintea Lui şi dealurile se topesc; şi pământul se ridică înaintea feţei Lui, şi lumea şi toţi locuitorii ei.

6. Cine va sta înaintea indignării Lui şi cine va rămâne înaintea mâniei Lui aprinse? Furia Lui se varsă ca focul şi stâncile crapă înaintea Lui.

7. Domnul este bun, un loc întărit în ziua necazului; şi El cunoaşte pe cei care se încred în El.

8. Dar cu o revărsare de ape va mistui deplin locul ei, şi întunericul va urmări pe vrăjmaşii Săi.

9. Ce plănuiţi împotriva Domnului? El va mistui deplin: necazul nu se va ridica de două ori.

10. Deşi vor fi încurcaţi ca spinii şi vor fi ca beţi de vinul lor, vor fi mistuiţi ca miriştea uscată, cu totul.

11. Din tine a ieşit unul care plănuieşte răul împotriva Domnului, un sfătuitor al lui Belial.

12. Aşa zice Domnul: „Deşi vor fi în număr complet şi oricât de mulţi vor fi, chiar şi aşa, ei vor fi doborâţi şi vor trece. Şi, deşi te-am întristat, nu te voi mai întrista.

13. Şi acum voi sfărâma jugul lui de pe tine şi-ţi voi rupe legăturile“.

14. Şi Domnul a dat poruncă despre tine: „Nu vei mai avea urmaşi care să-ţi poarte numele; voi nimici din casa dumnezeilor tăi chipul cioplit şi chipul turnat; îţi voi pregăti mormântul, pentru că eşti josnic“.

15. ✡ Iată pe munţi picioarele celui care aduce vestea bună, care vesteşte pacea! Ţine-ţi sărbătorile, Iudo, împlineşte-ţi promisiunile: pentru că Belial nu va mai trece prin tine, este nimicit cu desăvârşire.