Matei 18

Cel mai mare în Împărăţia Cerurilor.

1. În ceasul acela, ucenicii au venit la Isus, spunând: „Cine este deci mai mare în Împărăţia cerurilor?“

2. Şi Isus, chemând la Sine un copilaş, l-a pus în mijlocul lor

3. şi a spus: „Adevărat vă spun, dacă nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum copilaşii, nicidecum nu veţi intra în Împărăţia cerurilor.

4. Oricine deci se va smeri ca acest copilaş, acela este mai mare în Împărăţia cerurilor.

5. Şi oricine va primi un astfel de copilaş în Numele Meu, pe Mine Mă primeşte.

6. Dar oricui va face să se poticnească unul singur din aceşti micuţi care cred în Mine, îi este de folos să i se atârne de gât o piatră mare de moară şi să fie scufundat în adâncul mării.

7. Vai de lume, din cauza prilejurilor de poticnire; pentru că trebuie să vină prilejuri de poticnire; dar vai de omul acela prin care vine prilejul de poticnire!

8. Şi, dacă mâna ta sau piciorul tău te fac să te poticneşti, taie-le şi aruncă-le de la tine; este mai bine pentru tine să intri în viaţă ciung sau şchiop, decât, având două mâini sau două picioare, să fii aruncat în focul etern.

9. Şi, dacă ochiul tău te face să te poticneşti, scoate-l şi aruncă-l de la tine; este mai bine pentru tine să intri în viaţă cu un singur ochi, decât, având doi ochi, să fii aruncat în gheena focului.

Pilda cu oaia rătăcită.

10. Vedeţi să nu dispreţuiţi pe vreunul din aceşti micuţi; pentru că vă spun că îngerii lor, în ceruri, privesc neîncetat faţa Tatălui Meu care este în ceruri.

11. Pentru că Fiul Omului a venit să mântuiască ce era pierdut.

12. Ce gândiţi? Dacă un om ar avea o sută de oi şi una dintre ele s-ar rătăci, nu merge el şi o caută pe cea care s-a rătăcit, lăsându-le pe cele nouăzeci şi nouă pe munţi?

13. Şi, dacă ar fi să o găsească, adevărat vă spun că se bucură de ea mai mult decât de cele nouăzeci şi nouă care nu s-au rătăcit.

14. Tot aşa, nu este voia Tatălui vostru care este în ceruri ca unul dintre aceşti micuţi să piară.

Iertarea greşelilor.

15. Iar dacă fratele tău va păcătui împotriva ta, mergi şi mustră-l între tine şi el singur. Dacă va asculta de tine, ai câştigat pe fratele tău.

16. Dar, dacă nu te va asculta, ia cu tine încă unul sau doi, ca «prin gura a doi martori sau a trei» să fie întărită orice vorbă.

17. Iar dacă nu va asculta de ei, spune-l adunării; şi, dacă nu va asculta nici de adunare, să-ţi fie ca unul dintre naţiuni sau vameş.

18. Adevărat vă spun, orice veţi lega pe pământ va fi legat în cer; şi orice veţi dezlega pe pământ va fi dezlegat în cer.

19. Din nou vă spun că, dacă doi dintre voi se vor învoi pe pământ asupra oricărui lucru, orice ar cere, li se va face de la Tatăl Meu care este în ceruri.

20. Pentru că unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, acolo Eu sunt în mijlocul lor“.

Pilda robului nemilostiv.

21. Atunci Petru, venind la El, I-a spus: „Doamne, de câte ori va păcătui fratele meu împotriva mea, şi eu îl voi ierta? până la şapte ori?“

22. Isus îi spune: „Nu îţi spun până la şapte ori, ci până la şaptezeci de ori câte şapte.

23. De aceea, Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un împărat care a vrut să se socotească cu robii săi.

24. Şi, începând să facă socoteala, i-a fost adus unul care îi datora zece mii de talanţi.

25. Dar, neavând cu ce să plătească, domnul lui a poruncit să fie vânduţi el şi soţia lui şi copiii lui şi tot ce avea şi să se plătească datoria.

26. Robul deci, căzând la pământ, i s-a închinat, spunând: «Doamne, ai răbdare cu mine şi îţi voi plăti tot».

27. Şi domnul acelui rob, făcându-i-se milă, i-a dat drumul şi i-a iertat datoria.

28. Dar robul acela, ieşind, a găsit pe unul dintre cei împreună-robi cu el, care îi datora o sută de dinari. Şi, apucându-l, îl strângea de gât, spunând: «Plăteşte-mi ce eşti dator!»

29. Deci cel împreună-rob cu el, căzând la pământ, la picioarele lui, îl ruga, spunând: «Ai răbdare cu mine şi îţi voi plăti!»

30. Dar el nu a vrut, ci a mers şi l-a aruncat în închisoare, până va plăti ce datora.

31. Dar cei împreună-robi cu el, văzând cele întâmplate, s-au întristat foarte mult şi au venit şi i-au istorisit domnului lor tot ce se întâmplase.

32. Atunci domnul lui, chemându-l la sine, ·i-a spus: «Rob rău, eu ţi-am iertat toată datoria aceea, pentru că m-ai rugat;

33. n-ar fi trebuit ca şi tu să ai milă de cel împreună-rob cu tine, după cum şi eu am avut milă de tine?»

34. Şi domnul său, mâniindu-se, l-a predat chinuitorilor, până va plăti tot ce îi datora.

35. Tot astfel vă va face şi Tatăl Meu cel ceresc, dacă nu veţi ierta, din inimile voastre, fiecare fratelui său“.