Marcu 6

Isus la Nazaret. - Necredinţa locuitorilor.

1. Şi a ieşit de acolo şi a venit în patria Sa; şi ucenicii Săi Îl urmau.

2. Şi, când a venit sabatul, a început să-i înveţe în sinagogă; şi mulţi, auzind, erau uimiţi, spunând: „De unde are El aceste lucruri şi ce este înţelepciunea dată Lui? şi cum se fac astfel de lucrări de putere prin mâinile Lui?

3. Nu este Acesta tâmplarul, fiul Mariei şi frate al lui Iacov, şi al lui Iose, şi al lui Iuda, şi al lui Simon? şi nu sunt surorile Lui aici, la noi?“ Şi se poticneau de El.

4. Dar Isus le-a spus: „Un profet nu este dispreţuit decât în patria lui şi între rudele lui şi în casa lui“.

5. Şi n-a putut să facă nici o lucrare de putere acolo, decât că, punându-Şi mâinile peste câţiva bolnavi, i-a vindecat.

6. Şi S-a mirat de necredinţa lor. Şi străbătea satele din jur, învăţându-i.

Trimiterea celor doisprezece.

7. Şi a chemat la Sine pe cei doisprezece şi a început să-i trimită doi câte doi şi le-a dat autoritate asupra duhurilor necurate.

8. Şi le-a poruncit să nu ia nimic pentru drum, decât toiag; nici traistă, nici pâine, nici bani la brâu;

9. ci să fie încălţaţi cu sandale; şi să nu îmbrace două haine.

10. Şi le-a spus: „Oriunde veţi intra în casă, acolo rămâneţi, până când veţi ieşi de acolo.

11. Şi în orice loc în care nu vă vor primi, nici nu vă vor asculta, plecând de acolo, scuturaţi praful de pe picioarele voastre, ca mărturie pentru ei“.

12. Şi au plecat şi predicau ca oamenii să se pocăiască.

13. Şi scoteau mulţi demoni şi ungeau cu untdelemn pe mulţi bolnavi şi îi vindecau.

Moartea lui Ioan Botezătorul.

14. Şi a auzit împăratul Irod (pentru că Numele Său se făcuse cunoscut) şi a spus: „Ioan Botezătorul a înviat dintre morţi şi de aceea se manifestă lucrările de putere prin el“.

15. Şi alţii spuneau: „Este Ilie“. Şi alţii spuneau: „Este un profet ca unul dintre profeţi“.

16. Dar Irod, când a auzit, spunea: „Ioan, căruia eu i-am tăiat capul, el este; el a înviat dintre morţi“.

17. Pentru că Irod însuşi trimisese şi îl prinsese pe Ioan şi-l legase în închisoare, din cauza Irodiadei, soţia lui Filip, fratele său, pentru că se căsătorise cu ea.

18. Pentru că Ioan îi spunea lui Irod: „Nu-ţi este permis s-o ai pe soţia fratelui tău“.

19. Iar Irodiada îl ura şi voia să-l omoare şi nu putea,

20. pentru că Irod se temea de Ioan, ştiindu-l om drept şi sfânt, şi-l ocrotea; şi, auzindu-l, stătea pe gânduri şi-l asculta cu plăcere.

21. Şi a venit o zi potrivită, când Irod, de ziua naşterii sale, a dat o masă celor mari ai săi şi ofiţerilor şi căpeteniilor Galileii.

22. Şi, intrând fiica Irodiadei însăşi şi dansând, a plăcut lui Irod şi celor care stăteau împreună cu el la masă. Şi împăratul i-a spus fetei: „Cere-mi orice vrei şi-ţi voi da“;

23. şi i-a jurat: „Orice-mi vei cere, îţi voi da, până la jumătate din împărăţia mea“.

24. Şi ea a ieşit şi i-a spus mamei sale: „Ce să cer?“ Şi ea i-a zis: „Capul lui Ioan Botezătorul“.

25. Şi îndată, intrând cu grabă la împărat, i-a cerut, spunând: „Vreau să-mi dai imediat pe o farfurie capul lui Ioan Botezătorul“.

26. Şi împăratul s-a întristat foarte mult; dar, din cauza jurămintelor şi a celor care stăteau la masă împreună cu el, n-a vrut să-şi încalce cuvântul faţă de ea.

27. Şi îndată împăratul, trimiţând pe unul din gardă, a ordonat să fie adus capul lui. Şi a mers şi i-a tăiat capul în închisoare

28. şi a adus capul lui pe o farfurie şi i l-a dat fetei; şi fata i l-a dat mamei sale.

29. Şi ucenicii lui, auzind, au venit şi i-au luat trupul şi l-au pus într-un mormânt.

Înmulţirea pâinilor.

30. Şi apostolii s-au adunat la Isus şi I-au spus toate, atât ce făcuseră, cât şi ce îi învăţaseră pe oameni.

31. Şi El le-a spus: „Veniţi voi înşivă deoparte, într-un loc pustiu, şi odihniţi-vă puţin“. Pentru că erau mulţi care veneau şi care plecau şi ei nu aveau timp nici să mănânce.

32. Şi au plecat cu corabia deoparte, într-un loc pustiu.

33. Şi mulţi i-au văzut plecând şi i-au recunoscut şi au alergat împreună acolo, pe jos, din toate cetăţile, şi au ajuns înaintea lor.

34. Şi, ieşind din corabie, Isus a văzut o mare mulţime şi I s-a făcut milă de ei, pentru că erau ca nişte oi fără păstor; şi a început să-i înveţe multe.

35. Şi, ceasul fiind deja târziu, ucenicii Săi, venind la El, I-au spus: „Locul este pustiu şi ceasul este deja târziu;

36. dă-le drumul, ca să meargă în ţinutul şi în satele din jur şi să-şi cumpere pâine, pentru că n-au ce să mănânce“.

37. Şi El, răspunzând, le-a spus: „Daţi-le voi să mănânce“. Şi ei I-au spus: „Să mergem şi să cumpărăm pâini de două sute de dinari şi să le dăm să mănânce?“

38. Şi El le-a spus: „Câte pâini aveţi? Mergeţi şi vedeţi“. Şi, când au ştiut, ei·au spus: „Cinci, şi doi peşti“.

39. Şi El le-a poruncit să-i pună pe toţi să stea jos, în grupuri, pe iarba verde.

40. Şi s-au aşezat în rânduri de câte o sută şi de câte cincizeci.

41. Şi, luând cele cinci pâini şi cei doi peşti, privind spre cer, a binecuvântat şi a frânt pâinile, şi le-a dat ucenicilor Săi, ca să le pună înaintea lor; şi a împărţit tuturor cei doi peşti;

42. şi toţi au mâncat şi s-au săturat;

43. şi au ridicat douăsprezece coşniţe pline cu firimituri şi cu rămăşiţele de la peşti.

44. Şi cei care mâncaseră din pâini erau cinci mii de bărbaţi.

Isus umblă pe mare.

45. Şi îndată El i-a obligat pe ucenicii Săi să intre în corabie şi să treacă înainte de cealaltă parte, spre Betsaida, în timp ce El ·dădea drumul mulţimii.

46. Şi, după ce le-a dat drumul, a mers pe munte ca să Se roage.

47. Şi, când s-a făcut seară, corabia era în mijlocul mării, iar El singur pe ţărm.

48. Şi, văzându-i chinuindu-se cu vâslirea, pentru că vântul le era împotrivă, pe la a patra strajă din noapte ·a venit la ei, umblând pe mare, şi voia să treacă pe lângă ei.

49. Dar ei, văzându-L umblând pe mare, au gândit că este o nălucă şi au strigat;

50. pentru că toţi L-au văzut şi s-au tulburat. Şi îndată El a vorbit cu ei şi ·le-a spus: „Îndrăzniţi; Eu sunt, nu vă temeţi!“

51. Şi S-a suit la ei în corabie, şi vântul s-a potolit. Şi erau peste măsură de uimiţi în ei înşişi şi se minunau;

52. pentru că nu înţeleseseră nimic prin minunea cu pâinile, deoarece inima le era împietrită.

Vindecări la Ghenezaret.

53. Şi, după ce au trecut dincolo, au venit în ţinutul Ghenezaretului şi au tras la mal.

54. Şi, la ieşirea lor din corabie, oamenii, recunoscându-L îndată,

55. au alergat prin tot ţinutul acela şi au început să aducă pe paturi pe cei care erau bolnavi, acolo unde auzeau că este El.

56. Şi oriunde intra, în sate sau în cetăţi sau în cătune, îi puneau pe cei bolnavi în pieţe şi Îl rugau ca numai marginea hainei Lui să o atingă; şi toţi câţi Îl atingeau erau vindecaţi.