Marcu 4

Pilda semănătorului.

1. Şi din nou a început să-i înveţe lângă mare. Şi s-a adunat la El o mare mulţime, încât El, intrând în corabie, S-a aşezat în ea, pe mare; şi toată mulţimea era aproape de mare, pe ţărm.

2. Şi îi învăţa multe în parabole şi, în învăţătura Sa, le spunea: „Ascultaţi!

3. Iată, semănătorul a ieşit să semene.

4. Şi a fost că, pe când semăna, una a căzut lângă drum, şi au venit păsările şi au mâncat-o.

5. Şi alta a căzut pe locul stâncos, unde nu avea mult pământ, şi îndată a răsărit, pentru că nu avea pământ adânc;

6. şi, când a răsărit soarele, a fost arsă şi, pentru că nu avea rădăcină, s-a uscat.

7. Şi alta a căzut între spini; şi spinii au crescut şi au înăbuşit-o şi n-a dat rod.

8. Şi alta a căzut pe pământul cel bun şi a dat rod, răsărind şi crescând; şi a adus: una treizeci, şi una şaizeci, şi una o sută“.

9. Şi le-a spus: „Cine are urechi de auzit, să audă“.

10. Şi, când a fost singur, cei din jurul Lui împreună cu cei doisprezece L-au întrebat despre parabole.

11. Şi le-a spus: „Vouă vă este dat să cunoaşteţi taina Împărăţiei lui Dumnezeu; dar pentru cei de afară, toate sunt date în parabole;

12. pentru ca, văzând, să vadă şi să nu cunoască; şi, auzind, să audă şi să nu înţeleagă, ca nu cumva să se întoarcă şi să li se ierte păcatele“.

13. Şi le-a spus: „Nu înţelegeţi parabola aceasta? Şi cum veţi cunoaşte toate parabolele?

14. Semănătorul seamănă Cuvântul.

15. Şi aici sunt cei de lângă drum, unde Cuvântul este semănat; şi, când aud, îndată vine Satan şi ia Cuvântul care a fost semănat în ei.

16. Şi, la fel, sunt cei semănaţi pe locurile stâncoase sunt cei care, când aud Cuvântul, îndată îl primesc cu bucurie,

17. şi nu au rădăcină în ei înşişi, ci sunt numai pentru un timp; apoi, când vine necaz sau persecuţie din cauza Cuvântului, îndată se poticnesc.

18. Şi alţii sunt cei semănaţi între spini: aceştia sunt cei care au auzit Cuvântul;

19. şi grijile veacului şi înşelăciunea bogăţiei şi poftele după alte lucruri, intrând în ei, înăbuşă Cuvântul, şi el devine neroditor.

20. Şi cei care sunt semănaţi pe pământul cel bun sunt cei care aud Cuvântul şi îl primesc şi rodesc: unul treizeci, şi unul şaizeci, şi unul o sută“.

Lumina.

21. Şi le-a spus: „Oare este adusă lumina ca să fie pusă sub baniţă sau sub pat? nu ca să fie aşezată în sfeşnic?

22. Pentru că nu este nimic ascuns care nu va fi descoperit, nici nu a fost ceva tăinuit, decât ca să vină la lumină.

23. Dacă are cineva urechi de auzit, să audă“.

24. Şi le-a spus: „Fiţi atenţi la ce auziţi! Cu ce măsură măsuraţi, vi se va măsura şi vi se va adăuga.

25. Pentru că oricui are i se va da; şi celui care nu are, şi ceea ce are i se va lua“.

Pilda cu sămânţa.

26. Şi a spus: „Aşa este Împărăţia lui Dumnezeu, ca şi cum un om aruncă sămânţa pe pământ;

27. şi doarme şi se trezeşte, noapte şi zi, şi sămânţa încolţeşte şi creşte, fără să ştie el cum.

28. Pământul rodeşte de la sine: întâi fir, apoi spic, apoi grâu deplin în spic.

29. Iar când rodul este copt, îndată trimite secera, pentru că a sosit secerişul“.

Pilda grăuntelui de muştar.

30. Şi a spus: „Cu ce să asemănăm Împărăţia lui Dumnezeu? sau în ce parabolă s-o arătăm?

31. Cu un grăunte de muştar care, când este semănat pe pământ, este mai mic decât toate seminţele care sunt pe pământ;

32. şi, când a fost semănat, creşte şi se face mai mare decât toate verdeţurile şi face ramuri mari, încât păsările cerului se pot cuibări sub umbra lui“.

33. Şi cu multe asemenea parabole le vestea Cuvântul, după cum puteau ei să audă;

34. iar fără parabolă nu le vorbea; şi, deoparte, le explica ucenicilor Săi pe toate.

Potolirea furtunii.

35. Şi, în ziua aceea, când s-a făcut seară, le-a spus: „Să trecem dincolo!“

36. Şi, dând drumul mulţimii, ei L-au luat, aşa cum era, în corabie. Dar erau şi alte corăbii cu El.

37. Şi s-a făcut o furtună puternică de vânt şi valurile loveau în corabie, încât era aproape să se umple.

38. Şi El era la cârmă, dormind pe căpătâi. Şi ei Îl trezesc şi-I spun: „Învăţătorule, nu-Ţi pasă că pierim?“

39. Şi, trezindu-Se, a mustrat vântul şi a spus mării: „Linişte! Taci!“ Şi vântul a stat şi s-a făcut linişte mare.

40. Şi le-a spus: „Pentru ce sunteţi fricoşi? Cum de nu aveţi credinţă?“