Marcu 12

Pilda vierilor.

1. Şi a început să le vorbească în parabole: „Un om a plantat o vie şi a împrejmuit-o cu gard şi a săpat o groapă pentru teasc şi a zidit un turn şi a arendat-o unor viticultori şi a plecat din ţară.

2. Şi, la timpul potrivit, a trimis la viticultori un rob, ca să primească de la viticultori din roadele viei.

3. Dar ei l-au luat şi l-au bătut şi l-au trimis înapoi fără nimic.

4. Şi a trimis din nou la ei un alt rob; şi pe acela l-au rănit la cap şi l-au trimis înapoi cu insulte.

5. Şi a trimis din nou un altul; şi pe acela l-au omorât; şi pe mulţi alţii, pe unii bătându-i, iar pe alţii omorându-i.

6. Mai având un singur fiu preaiubit, l-a trimis şi pe el la ei, la urmă, spunând: «Îl vor respecta pe fiul meu».

7. Dar viticultorii aceia au zis între ei: «Acesta este moştenitorul; veniţi, să-l omorâm, şi moştenirea va fi a noastră!»

8. Şi l-au luat şi l-au omorât şi l-au scos afară din vie.

9. Ce va face deci stăpânul viei? Va veni şi-i va omorî pe viticultori şi via o va da altora.

10. N-aţi citit nici Scriptura aceasta: «Piatra pe care au lepădat-o ziditorii, aceasta a ajuns cap de unghi.

11. Aceasta a fost de la Domnul şi este minunat în ochii noştri»?“

12. Şi căutau să-L prindă şi s-au temut de mulţime; pentru că au înţeles că despre ei spusese parabola; şi L-au lăsat şi au plecat.

Birul Cezarului.

13. Şi ·au trimis la El pe unii dintre farisei şi dintre irodiani, ca să-L prindă cu vorba.

14. Şi ei, venind, ·I-au spus: „Învăţătorule, ştim că eşti adevărat şi că nu-Ţi pasă de nimeni, pentru că nu priveşti la înfăţişarea oamenilor, ci îi înveţi cu adevărat calea lui Dumnezeu. Se cuvine să dăm tribut Cezarului, sau nu? Să dăm, sau să nu dăm?“

15. Dar El, cunoscându-le făţărnicia, le-a spus: „Pentru ce Mă ispitiţi? Aduceţi-Mi un dinar, ca să-l văd“.

16. Şi I-au adus. Şi El ·le-a spus: „Ale cui sunt chipul acesta şi inscripţia?“ Şi ei I-au spus: „Ale Cezarului“.

17. Şi Isus, răspunzând, le-a spus: „Daţi Cezarului cele ale Cezarului şi lui Dumnezeu cele ale lui Dumnezeu!“ Şi se minunau de El.

Despre înviere.

18. Şi ·au venit la El nişte saduchei, care zic că nu este înviere; şi-L întrebau, spunând:

19. „Învăţătorule, Moise ne-a scris că, dacă va muri fratele cuiva şi va lăsa o soţie în urmă şi nu va lăsa copii, fratele său s-o ia pe soţia lui şi să-i ridice urmaş fratelui său.

20. Erau şapte fraţi; şi cel dintâi a luat o soţie şi, murind, n-a lăsat urmaş;

21. şi al doilea a luat-o şi a murit şi nici el n-a lăsat urmaş; şi al treilea la fel.

22. Şi cei şapte n-au lăsat urmaş. La urma tuturor a murit şi femeia.

23. La înviere, când vor învia, căruia dintre ei îi va fi soţie? pentru că cei şapte au avut-o de soţie“.

24. Şi Isus, răspunzând, le-a spus: „Nu pentru aceasta vă rătăciţi voi, necunoscând nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu?

25. Pentru că, atunci când vor învia dintre morţi, nici nu se însoară, nici nu se mărită, ci sunt ca îngerii în ceruri.

26. Iar despre cei morţi, că înviază, n-aţi citit în cartea lui Moise, la textul despre rug, cum i-a vorbit Dumnezeu, spunând: «Eu sunt Dumnezeul lui Avraam şi Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov»?

27. El nu este Dumnezeul celor morţi, ci al celor vii. Voi deci vă rătăciţi mult“.

Cea mai mare poruncă.

28. Şi, apropiindu-se unul dintre cărturarii care îi auzise discutând împreună, văzând că le-a răspuns bine, L-a întrebat: „Care este cea dintâi poruncă dintre toate?“

29. Şi Isus i-a răspuns: „Cea dintâi poruncă dintre toate este: «Ascultă, Israele! Domnul Dumnezeul nostru este un singur Domn»,

30. şi: «Să-L iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău şi din toată puterea ta». Aceasta este cea dintâi poruncă.

31. Şi o a doua, asemenea ei, este aceasta: «Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi». Nu este altă poruncă mai mare decât acestea“.

32. Şi cărturarul I-a spus: „Bine, Învăţătorule, ai vorbit potrivit adevărului, pentru că El este Unul singur şi nu este altul afară de El.

33. Şi a-L iubi din toată inima şi cu toată priceperea şi din tot sufletul şi cu toată puterea, şi a-l iubi pe aproape ca pe sine este mai mult decât toate arderile-de-tot şi jertfele“.

34. Şi Isus, văzând că a răspuns cu pricepere, i-a spus: „Tu nu eşti departe de Împărăţia lui Dumnezeu“. Şi nimeni nu mai îndrăznea să-L întrebe.

Al cui fiu este Hristosul?

35. Şi Isus, răspunzând, spunea, învăţându-i în templu: „Cum spun cărturarii că Hristosul este fiu al lui David?

36. Pentru că David însuşi a spus prin Duhul Sfânt: «Domnul a zis Domnului meu: Şezi la dreapta Mea până voi pune pe vrăjmaşii Tăi ca aşternut al picioarelor Tale».

37. David însuşi deci Îl numeşte Domn; şi cum este El fiu al lui?“ Şi marea mulţime Îl asculta cu bucurie.

Mustrarea cărturarilor.

38. Şi în învăţătura Sa le spunea: „Feriţi-vă de cărturarii cărora le place să umble în haine lungi, cărora le plac şi saluturile în pieţe

39. şi scaunele de seamă în sinagogi şi locurile de seamă la mese,

40. care devorează casele văduvelor şi de ochii lumii se roagă îndelung. Aceştia vor primi mai aspră sentinţă“.

Văduva săracă.

41. Şi Isus, stând jos în faţa vistieriei, privea cum mulţimea arunca bani în vistierie; şi mulţi bogaţi aruncau mult.

42. Şi o văduvă săracă a venit şi a aruncat doi bănuţi, care fac un ban.

43. Şi, chemând la Sine pe ucenicii Săi, le-a zis: „Adevărat vă spun, această văduvă săracă a aruncat mai mult decât toţi cei care au aruncat în vistierie.

44. Pentru că toţi au aruncat din prisosul lor, dar ea, din sărăcia ei, a aruncat tot ce avea, tot ce-i rămăsese ca să trăiască“.