Isaia 27
1. În ziua aceea, Domnul va pedepsi cu sabia Sa cea grea şi mare şi tare pe leviatan, pe şarpele cel iute, da, pe leviatan, pe şarpele cel inelat, şi-l va ucide pe balaurul din mare.
2. ✡ În ziua aceea va fi o vie de vin curat; cântaţi despre ea:
3. „Eu, Domnul, o păzesc, o voi uda în orice clipă; o voi păzi noapte şi zi, ca nimeni să n-o vatăme.
4. N-am nici o mânie în Mine. Oh, dacă mărăcini şi spini Mi-ar sta împotrivă, aş merge la luptă împotriva lor, i-aş arde pe toţi.
5. Sau mai bine să caute tăria Mea; să facă pace cu Mine; da, să facă pace cu Mine!“
6. ✡ În viitor, Iacov va prinde rădăcină, Israel va înflori şi va înmuguri şi va umple faţa lumii cu rod.
7. L-a lovit El aşa cum i-a lovit pe cei care l-au lovit pe el? A fost el ucis aşa cum au fost ucişi cei pe care i-a ucis El?
8. Cu măsură te-ai certat cu ea, când ai alungat-o; El a îndepărtat-o cu vântul Său puternic, în ziua vântului de răsărit.
9. Deci cu aceasta se va ispăşi nelegiuirea lui Iacov; şi acesta este tot rodul îndepărtării păcatului său: când va face toate pietrele altarului ca pietrele de var care sunt sfărâmate în bucăţi, aşerele şi chipurile soarelui nu vor mai sta în picioare.
10. Pentru că cetatea întărită a rămas singură, o locuinţă lăsată şi părăsită ca un pustiu; acolo va paşte viţelul şi acolo se va culca şi îi va mânca ramurile.
11. Când crengile ei se vor usca, se vor rupe; femeile vor veni şi le vor pune pe foc. Pentru că acesta este un popor lipsit de inteligenţă, de aceea Cel care l-a făcut nu va avea milă de el, şi Cel care l-a întocmit nu Se va îndura de el.
12. Şi va fi aşa: în ziua aceea, Domnul va scutura roade de la cursul râului până la pârâul Egiptului şi veţi fi adunaţi unul câte unul, fii ai lui Israel!
13. Şi va fi aşa: în ziua aceea se va suna din trâmbiţa cea mare şi vor veni cei care piereau în ţara Asiriei şi cei împrăştiaţi în ţara Egiptului şi se vor închina Domnului pe muntele cel sfânt, în Ierusalim.