Isaia 13
1. ✸ Profeţia despre Babilon, pe care a văzut-o Isaia, fiul lui Amoţ.
2. ✡ Ridicaţi un steag pe muntele pleşuv! Înălţaţi glasul spre ei, faceţi cu mâna, ca să intre pe porţile celor aleşi.
3. „Am poruncit sfinţilor Mei, da, i-am chemat pentru mânia Mea pe vitejii Mei, pe cei care se bucură de măreţia Mea“.
4. Se aude glas de mulţime pe munţi, ca de mare popor, glas de vuiet al împărăţiilor naţiunilor adunate împreună! Domnul oştirilor cercetează oştirea gata de luptă.
5. Ei vin dintr-o ţară îndepărtată, de la marginea cerurilor, Domnul şi uneltele mâniei Sale, ca să nimicească toată ţara.
6. ✡ Urlaţi, pentru că ziua Domnului este aproape; va veni ca o nimicire de la Cel Atotputernic.
7. De aceea toate mâinile vor slăbi şi orice inimă de om se va topi,
8. şi se vor înspăimânta; îi vor cuprinde dureri şi chinuri, se vor zvârcoli ca o femeie la naştere; se vor uita înmărmuriţi unul la altul, feţele lor vor fi de flăcări.
9. ✡ Iată, ziua Domnului vine nemiloasă, cu furie şi cu mânie aprinsă, ca să pustiască pământul; şi-i va nimici pe păcătoşii de pe el.
10. Pentru că stelele cerurilor şi constelaţiile lor nu-şi vor da lumina, soarele se va întuneca la răsăritul lui şi luna nu-şi va da lumina.
11. Şi voi pedepsi lumea pentru răutatea ei şi pe cei răi pentru nelegiuirea lor. Şi voi face să înceteze trufia celor semeţi şi voi smeri mândria celor violenţi.
12. Voi face ca un muritor să fie mai de preţ decât aurul fin, şi un om mai mult decât aurul de Ofir.
13. De aceea voi cutremura cerurile şi pământul va fi clătinat din locul lui, de furia Domnului oştirilor şi în ziua aprinderii mâniei Sale.
14. Şi va fi aşa: ca o căprioară urmărită şi ca o turmă pe care n-o adună nimeni, fiecare se va întoarce la poporul său şi fiecare va fugi în ţara sa.
15. Toţi cei care vor fi găsiţi vor fi străpunşi şi toţi cei prinşi vor cădea prin sabie.
16. Şi pruncii lor vor fi zdrobiţi înaintea ochilor lor, casele lor vor fi jefuite, iar soţiile lor, violate.
17. ✡ Iată, voi stârni împotriva lor pe mezi, care nu se uită la argint şi nu găsesc plăcere în aur.
18. Şi arcurile lor îi vor doborî pe tineri şi nu vor avea milă de rodul pântecelui. Ochiul lor nu-i va cruţa pe fii.
19. Şi Babilonul, gloria împărăţiilor, fala mândriei caldeenilor, va fi ca atunci când a nimicit Dumnezeu Sodoma şi Gomora.
20. Niciodată nu va mai fi locuit şi nu va rămâne nimeni în el, din generaţie în generaţie. Şi arabul nu-şi va mai întinde cortul acolo, nici păstorii nu-şi vor culca turmele acolo.
21. Ci fiarele pustiului se vor culca acolo şi bufniţele vor umple casele lor. Şi acolo vor locui struţii şi acolo se vor juca ţapii păroşi.
22. Şi şacalii vor urla unul la altul în cetăţuile lor, şi câinii sălbatici în palatele lor plăcute.Şi timpul lui este aproape să vină şi zilele nu i se vor lungi.