Detaliile cărții

Ezechiel 42

1. Şi m-a scos în curtea de afară pe calea dinspre nord; şi m-a adus la camera care era în faţa locului despărţit şi care era în faţa clădirii, spre nord,

2. în faţa lungimii de o sută de coţi; intrarea era la nord şi lăţimea era de cincizeci de coţi.

3. În dreptul celor douăzeci de coţi ai curţii interioare şi în dreptul pavajului curţii din afară era un coridor în dreptul altui coridor, în al treilea etaj.

4. Şi în faţa camerelor era un loc de trecere de zece coţi lăţime: o cale de o sută de coţi, în interior; şi intrările lor erau spre nord.

5. Şi camerele de sus erau mai strâmte decât cele de jos şi decât cele din mijlocul clădirii, deoarece coridoarele luau din ele:

6. pentru că erau pe trei etaje şi n-aveau stâlpi ca stâlpii curţilor; de aceea cel de sus era mai îngust decât cele de jos şi decât cele din mijloc, de la pământ.

7. Şi zidul care era pe dinafară în dreptul camerelor, spre curtea din afară, în faţa camerelor, lungimea lui era de cincizeci de coţi,

8. pentru că lungimea camerelor care erau în dreptul curţii din afară era de cincizeci de coţi; şi, iată, în faţa templului erau o sută de coţi.

9. Şi dedesubtul camerelor acestora era intrarea dinspre răsărit, cum se intră în ele din curtea din afară.

10. În grosimea zidului curţii dinspre sud, în faţa locului despărţit şi în faţa clădirii erau camere;

11. şi o cale era în faţa lor, ca înfăţişarea camerelor care erau spre nord, după lungimea lor, după lăţimea lor şi toate ieşirile lor, şi după întocmirile lor şi după intrările lor.

12. Şi, potrivit cu intrările camerelor care erau spre sud, era o intrare la capătul căii, a căii din dreptul zidului corespunzător dinspre răsărit, cum intri în ele.

13. Şi el mi-a zis: „Camerele dinspre nord şi camerele dinspre sud, care sunt în faţa locului despărţit, sunt camere sfinte unde preoţii care se apropie de Domnul vor mânca cele preasfinte; acolo vor pune cele preasfinte, şi darul de mâncare, şi jertfa pentru păcat, şi jertfa pentru vină, pentru că locul este sfânt.

14. Când vor intra preoţii, nu vor ieşi din locul sfânt în curtea de afară; ci îşi vor pune acolo hainele în care slujesc: pentru că sunt sfinte; şi ei vor îmbrăca alte haine şi se vor apropia de ceea ce este pentru popor“.

15. Şi, când a terminat de măsurat casa dinăuntru, m-a scos spre poarta a cărei faţă era spre răsărit şi a măsurat de jur-împrejur.

16. A măsurat latura dinspre răsărit cu trestia de măsurat: cinci sute de trestii, cu trestia de măsurat, de jur-împrejur.

17. A măsurat latura dinspre nord, cinci sute de trestii, cu trestia de măsurat, de jur-împrejur.

18. A măsurat latura dinspre sud, cinci sute de trestii, cu trestia de măsurat.

19. S-a întors spre latura dinspre apus şi a măsurat cinci sute de trestii, cu trestia de măsurat.

20. A măsurat-o pe cele patru laturi. Avea un zid de jur-împrejur lung de cinci sute şi lat de cinci sute, ca să facă o despărţire între ce era sfânt şi ce nu era sfânt.

A PHP Error was encountered

Severity: Core Warning

Message: PHP Startup: Unable to load dynamic library 'pdo_sqlite' (tried: /usr/lib/php/20190902/pdo_sqlite (/usr/lib/php/20190902/pdo_sqlite: cannot open shared object file: No such file or directory), /usr/lib/php/20190902/pdo_sqlite.so (/usr/lib/php/20190902/pdo_sqlite.so: undefined symbol: php_pdo_unregister_driver))

Filename: Unknown

Line Number: 0

Backtrace: