Apocalipsa 2
1. Îngerului adunării din Efes scrie-i: «Acestea le spune Cel care ţine cele şapte stele în mâna Lui dreaptă, Cel care umblă în mijlocul celor şapte sfeşnice de aur:
2. Ştiu lucrările tale şi osteneala ta şi răbdarea ta şi că nu-i poţi suporta pe cei răi; şi i-ai pus la încercare pe cei care îşi zic ei înşişi apostoli şi nu sunt, şi i-ai găsit mincinoşi;
3. şi ai răbdare şi ai suferit pentru Numele Meu şi n-ai obosit;
4. dar am împotriva ta că ţi-ai părăsit dragostea dintâi.
5. Aminteşte-ţi deci de unde ai căzut şi pocăieşte-te şi fă lucrările dintâi; dar, dacă nu, ·voi veni la tine şi-ţi voi lua sfeşnicul din locul lui, dacă nu te pocăieşti.
6. Dar ai aceasta, că urăşti faptele nicolaiţilor, pe care şi Eu le urăsc».
7. Cine are urechi să audă ceea ce Duhul spune adunărilor: «Învingătorului îi voi da să mănânce din pomul vieţii, care este în paradisul lui Dumnezeu».
8. Şi îngerului adunării din Smirna scrie-i: «Acestea le spune Cel dintâi şi Cel din urmă, care a fost mort şi a înviat:
9. Ştiu necazul tău şi sărăcia ta – dar eşti bogat – şi hula celor care îşi zic că sunt iudei şi nu sunt, ci sunt o sinagogă a lui Satan.
10. Nu te teme deloc de ce vei suferi. Iată, diavolul va arunca dintre voi în închisoare, ca să fiţi încercaţi; şi veţi avea necaz zece zile. Fii credincios până la moarte şi-ţi voi da cununa vieţii».
11. Cine are urechi să audă ceea ce Duhul spune adunărilor: «Învingătorul nu va fi nicidecum vătămat de a doua moarte».
12. Şi îngerului adunării din Pergam scrie-i: «Acestea le spune Cel care are sabia ascuţită cu două tăişuri:
13. Ştiu unde locuieşti: unde este tronul lui Satan; şi ţii cu tărie Numele Meu şi n-ai tăgăduit credinţa Mea, chiar în zilele în care era Antipa, martorul Meu credincios, care a fost ucis printre voi, unde locuieşte Satan.
14. Dar am câteva lucruri împotriva ta: că ai acolo pe unii care ţin învăţătura lui Balaam, care l-a învăţat pe Balac să arunce o cursă înaintea fiilor lui Israel, ca să mănânce cele jertfite idolilor şi să curvească.
15. Aşa şi tu ai pe unii care ţin învăţătura nicolaiţilor în acelaşi fel.
16. Pocăieşte-te deci; iar dacă nu, vin la tine curând şi voi lupta împotriva lor cu sabia gurii Mele».
17. Cine are urechi să audă ceea ce Duhul spune adunărilor: «Învingătorului îi voi da din mana cea ascunsă şi-i voi da o piatră albă şi pe piatră, un nume nou scris, pe care nimeni nu-l ştie, decât cel care-l primeşte».
18. Şi îngerului adunării din Tiatira scrie-i: «Acestea le spune Fiul lui Dumnezeu, care are ochii Săi ca o flacără de foc şi picioarele Sale ca arama strălucitoare:
19. Ştiu lucrările tale şi dragostea şi credinţa şi slujirea şi răbdarea ta şi lucrările tale din urmă, că sunt mai multe decât cele dintâi.
20. Dar am împotriva ta că o îngădui pe femeia Izabela, care îşi zice profetesă, şi îi învaţă şi îi rătăceşte pe robii Mei, ca să curvească şi să mănânce cele jertfite idolilor.
21. Şi i-am dat timp să se pocăiască şi nu vrea să se pocăiască de curvia ei!
22. Iată, o arunc în pat, şi pe cei care comit adulter cu ea, în necaz mare, dacă nu se pocăiesc de faptele ei,
23. şi pe copiii ei îi voi ucide cu moarte; şi toate adunările vor cunoaşte că Eu sunt Cel care cercetează rărunchii şi inimile; şi vă voi da fiecăruia după faptele lui.
24. Dar vouă vă spun, celorlalţi care sunteţi în Tiatira, câţi nu aveţi învăţătura aceasta, care n-aţi cunoscut «adâncimile lui Satan», cum spun ei: Nu pun peste voi altă greutate.
25. Dar, ceea ce aveţi, ţineţi cu tărie, până voi veni.
26. Şi celui care învinge şi celui care păzeşte până la sfârşit lucrările Mele, lui îi voi da autoritate peste naţiuni;
27. şi le va păstori cu un toiag de fier, cum sunt zdrobite vasele de lut, după cum am primit şi Eu de la Tatăl Meu;