Detaliile cărții

Apocalipsa 13

1. Şi am stat pe nisipul mării. Şi am văzut ridicându-se din mare o fiară având zece coarne şi şapte capete; şi pe coarne, zece diademe, şi pe capete, nume de hulă.

2. Şi fiara pe care am văzut-o era asemenea unui leopard, şi picioarele ei, ca ale unui urs, şi gura ei, ca gura unui leu; şi balaurul i-a dat puterea lui şi tronul lui şi autoritate mare;

3. şi unul din capetele ei era ca înjunghiat de moarte şi rana ei de moarte fusese vindecată: şi tot pământul se minuna de fiară.

4. Şi s-au închinat balaurului, pentru că i-a dat fiarei autoritatea; şi s-au închinat fiarei, spunând: „Cine este asemenea fiarei şi cine poate lupta împotriva ei?“

5. Şi i s-a dat o gură, care vorbea lucruri mari şi hule; şi i s-a dat autoritate să lucreze patruzeci şi două de luni.

6. Şi şi-a deschis gura pentru hule împotriva lui Dumnezeu, ca să hulească Numele Lui şi cortul Lui şi pe cei care locuiesc în cer.

7. Şi i s-a dat să lupte împotriva sfinţilor şi să-i învingă; şi i s-a dat autoritate peste orice seminţie şi popor şi limbă şi naţiune;

8. şi i se vor închina toţi aceia care locuiesc pe pământ, al căror nume nu a fost scris de la întemeierea lumii în cartea vieţii Mielului celui înjunghiat.

9. Dacă are cineva urechi, să audă!

10. Dacă cineva duce în robie, în robie va merge. Dacă cineva ucide cu sabia, cu sabia trebuie să fie ucis. Aici este răbdarea şi credinţa sfinţilor.

11. Şi am văzut o altă fiară ridicându-se din pământ; şi avea două coarne asemenea unui miel şi vorbea ca un balaur.

12. Şi ea exercită toată autoritatea primei fiare în faţa ei; şi face ca pământul şi cei care locuiesc pe el să se închine primei fiare, a cărei rană de moarte fusese vindecată.

13. Şi face semne mari, încât face să se coboare chiar foc din cer pe pământ, înaintea oamenilor.

14. Şi îi înşală pe cei care locuiesc pe pământ din cauza semnelor care i s-a dat să le facă înaintea fiarei, spunându-le celor care locuiesc pe pământ să-i facă un chip fiarei, care are rana de sabie şi a rămas în viaţă.

15. Şi i s-a dat să dea suflare chipului fiarei, încât chipul fiarei să şi vorbească şi să facă să fie ucişi toţi cei care nu se vor închina chipului fiarei.

16. Şi face ca tuturor, celor mici şi celor mari, şi celor bogaţi şi celor săraci, şi celor liberi şi celor robi, să li se dea un semn pe mâna lor dreaptă sau pe fruntea lor;

17. şi ca nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, dacă nu are semnul, numele fiarei sau numărul numelui ei.

18. Aici este înţelepciunea. Cine are pricepere să socotească numărul fiarei, pentru că este număr de om; şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase.

A PHP Error was encountered

Severity: Core Warning

Message: PHP Startup: Unable to load dynamic library 'pdo_sqlite' (tried: /usr/lib/php/20190902/pdo_sqlite (/usr/lib/php/20190902/pdo_sqlite: cannot open shared object file: No such file or directory), /usr/lib/php/20190902/pdo_sqlite.so (/usr/lib/php/20190902/pdo_sqlite.so: undefined symbol: php_pdo_unregister_driver))

Filename: Unknown

Line Number: 0

Backtrace: