Detaliile cărții

Amos 8

1. ✸ Aşa mi-a arătat Domnul Dumnezeu; şi, iată, un coş cu fructe de vară.

2. Şi a zis: „Ce vezi, Amos?“ Şi eu am zis: „Un coş cu fructe de vară“. Şi Domnul mi-a zis: „A venit sfârşitul asupra poporului Meu Israel: nu voi mai trece pe lângă ei.

3. Şi cântările templului vor fi urlete în ziua aceea“, zice Domnul Dumnezeu. „Trupurile moarte vor fi multe; în orice loc vor fi aruncate afară. Tăcere!“

4. Ascultaţi aceasta, voi care înghiţiţi pe cei nevoiaşi, ca să nimiciţi pe cei săraci ai ţării,

5. zicând: „Când va trece luna nouă, ca să vindem grâu? şi sabatul, ca să deschidem grânarele? făcând mică efa şi mare siclul, şi falsificând cântarele, pentru înşelăciune:

6. ca să cumpărăm pe cei săraci pentru argint şi pe cei nevoiaşi pentru o pereche de încălţăminte şi să vindem codina de grâu“.

7. Domnul S-a jurat pe gloria lui Iacov: „De voi uita vreodată vreuna din faptele lor!

8. Să nu se cutremure ţara din cauza aceasta, şi să nu se jelească oricine care locuieşte în ea? Da, se va umfla toată ca Nilul; şi se va ridica şi va descreşte din nou, ca râul Egiptului.

9. ✡ Şi va fi aşa: în ziua aceea“, zice Domnul Dumnezeu, „voi face ca soarele să apună la amiază şi voi întuneca pământul în plină zi.

10. Şi voi preface sărbătorile voastre în jale şi toate cântările voastre în plângere; şi voi pune sac pe toate coapsele şi chelie pe orice cap; şi o voi face ca jalea pentru singurul fiu, şi sfârşitul ei ca o zi amară“.

11. „Iată, vin zile“, zice Domnul Dumnezeu, „când voi trimite foamete în ţară; nu foamete de pâine, nici sete de apă, ci de auzire a cuvintelor Domnului.

12. Şi vor rătăci de la mare până la mare şi de la nord până la răsărit; vor cutreiera încoace şi încolo, ca să caute cuvântul Domnului şi nu-l vor găsi.

13. În ziua aceea fecioarele cele frumoase şi tinerii se vor topi de sete.

14. Ei, care jură pe păcatul Samariei şi zic: «Viu este dumnezeul tău, Dane!» şi: «Vie este calea Beer-Şebei!» chiar ei vor cădea şi nu se vor mai ridica“.