Detaliile cărții

2 Cronici 8

Cetăţile zidite de Solomon.

1. Şi a fost aşa: la sfârşitul a douăzeci de ani, după ce Solomon a construit casa Domnului şi casa lui,

2. Solomon a reconstruit cetăţile pe care le dăduse Hiram lui Solomon şi i-a aşezat acolo pe fiii lui Israel.

3. Şi Solomon a mers la Hamat-Ţoba şi a cucerit-o.

4. Şi a construit Tadmorul în pustiu şi toate cetăţile pentru provizii, pe care le-a construit în Hamat.

5. Şi a construit Bet-Horonul de sus şi Bet-Horonul de jos, cetăţi întărite cu ziduri, porţi şi zăvoare,

6. şi Baalatul şi toate cetăţile pentru provizii pe care le avea Solomon şi toate cetăţile pentru care şi cetăţile pentru călăreţi şi tot ce a dorit Solomon să construiască în Ierusalim şi în Liban şi în toată ţara stăpânirii sale.

7. Tot poporul care rămăsese dintre hetiţi şi amoriţi şi fereziţi şi heviţi şi iebusiţi, care nu erau din Israel,

8. pe fiii lor care rămăseseră în ţară după ei, pe care nu-i nimiciseră fiii lui Israel, Solomon i-a supus la un tribut în muncă forţată până în ziua aceasta.

9. Dar dintre fiii lui Israel, Solomon n-a făcut robi pentru lucrarea sa, pentru că ei erau oameni de război şi mai-mari ai căpeteniilor sale şi căpetenii ale carelor sale şi călăreţi ai săi.

10. Şi acestea erau căpeteniile administratorilor pe care îi avea împăratul Solomon: două sute cincizeci, care supravegheau poporul.

11. Şi Solomon a adus pe fiica lui Faraon din cetatea lui David la casa pe care o construise pentru ea, pentru că a zis: „Soţia mea nu va locui în casa lui David, împăratul lui Israel, pentru că locurile în care a intrat chivotul Domnului sunt sfinte“.

Rânduiala slujbei.

12. Atunci Solomon a înălţat Domnului arderi-de-tot pe altarul Domnului, pe care-l zidise înaintea pridvorului,

13. după cum cerea datoria fiecărei zile, jertfind, după porunca lui Moise, la sabate şi la lunile noi şi la sărbători, de trei ori pe an: la sărbătoarea Azimelor, la sărbătoarea Săptămânilor şi la sărbătoarea Corturilor.

14. Şi a aşezat, după rânduiala lui David, tatăl său, cetele preoţilor pentru slujba lor şi pe leviţi pentru îndatoririle lor, ca să laude şi să slujească înaintea preoţilor, după cum cerea datoria fiecărei zile; şi pe uşieri, după împărţirile lor la fiecare poartă, pentru că aşa era porunca lui David, omul lui Dumnezeu.

15. Şi nu s-au abătut de la porunca împăratului către preoţi şi leviţi cu privire la nici un lucru, nici cu privire la vistierii.

16. Şi toată lucrarea lui Solomon a fost pregătită şi până în ziua întemeierii casei Domnului şi până la terminarea ei. Casa Domnului a fost terminată.

17. Atunci Solomon a mers la Eţion-Gheber şi la Elot, pe ţărmul mării, în ţara Edomului.

18. Şi Hiram i-a trimis, prin slujitorii săi, corăbii şi slujitori care cunoşteau marea; şi ei au mers cu slujitorii lui Solomon la Ofir şi au luat de acolo patru sute cincizeci de talanţi de aur şi i-au adus împăratului Solomon.