2 Cronici 20
Biruinţa lui Iosafat asupra Moabiţilor şi Amoniţilor.
1. Şi a fost aşa: după aceasta, fiii lui Moab şi fiii lui Amon, şi cu ei unii dintre maoniţi, au venit la luptă împotriva lui Iosafat.
2. Şi au venit şi au spus lui Iosafat, zicând: „O mare mulţime de dincolo de mare, din Siria, vine împotriva ta; şi, iată, sunt la Haţaţon-Tamar, adică En-Ghedi“.
3. Şi Iosafat s-a temut şi şi-a îndreptat faţa să-L caute pe Domnul; şi a vestit un post prin tot Iuda.
4. Şi Iuda s-a adunat să caute ajutor de la Domnul şi chiar din toate cetăţile lui Iuda au venit să-L caute pe Domnul.
5. Şi Iosafat a stat în adunarea lui Iuda şi a Ierusalimului, în casa Domnului, înaintea pridvorului celui nou;
6. şi a zis: „Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, nu eşti Tu Dumnezeu în ceruri? şi nu eşti Tu Cel care stăpâneşti peste toate împărăţiile naţiunilor? Şi în mâna Ta este tăria şi puterea şi nimeni nu Ţi se poate împotrivi.
7. N-ai alungat Tu, Dumnezeul nostru, pe locuitorii acestei ţări dinaintea poporului Tău, Israel, şi n-ai dat-o seminţei lui Avraam, prietenul Tău, pentru totdeauna?
8. Şi au locuit în ea şi Ţi-au construit în ea un locaş sfânt pentru Numele Tău, zicând:
9. «Dacă va veni nenorocire peste noi, sabie, judecată, sau ciumă, sau foamete, şi vom sta înaintea acestei case şi înaintea feţei Tale (pentru că Numele Tău este în această casă) şi vom striga către Tine în strâmtorarea noastră, atunci ne vei asculta şi ne vei salva».
10. Şi acum, iată, fiii lui Amon şi Moabul şi cei de pe muntele Seir, pe la care n-ai îngăduit lui Israel să treacă atunci când au ieşit din ţara Egiptului, astfel că s-au abătut de la ei şi nu i-au nimicit,
11. iată, ne răsplătesc venind să ne alunge din stăpânirea Ta pe care ne-ai dat-o de moştenire.
12. Dumnezeul nostru, nu-i vei judeca Tu? Pentru că noi nu avem nici o putere înaintea acestei mari mulţimi care vine împotriva noastră şi nu ştim ce să facem, dar ochii noştri sunt spre Tine“.
13. Şi tot Iuda stătea înaintea Domnului, cu pruncii lor, cu soţiile lor şi cu fiii lor.
14. Şi Duhul Domnului a fost în mijlocul adunării peste Iahaziel, fiul lui Zaharia, fiul lui Benaia, fiul lui Ieiel, fiul lui Matania, un levit dintre fiii lui Asaf.
15. Şi a zis: „Luaţi aminte, tot Iuda, şi voi, locuitori ai Ierusalimului, şi tu, împărate Iosafat! Aşa zice Domnul: „Nu vă temeţi şi nu vă înspăimântaţi înaintea acestei mari mulţimi, pentru că lupta nu este a voastră, ci a lui Dumnezeu.
16. Mâine coborâţi împotriva lor. Iată, ei vor urca pe suişul Ţiţ şi-i veţi întâlni la capătul văii, în dreptul pustiului lui Ieruel.
17. Nu voi veţi avea de luptat cu această ocazie; înfăţişaţi-vă, staţi şi vedeţi salvarea Domnului care este cu voi; Iuda şi Ierusalim, nu vă temeţi şi nu vă înspăimântaţi; ieşiţi mâine înaintea lor şi Domnul va fi cu voi“.
18. Şi Iosafat şi-a plecat faţa la pământ şi tot Iuda şi locuitorii Ierusalimului au căzut înaintea Domnului, ca să se închine Domnului.
19. Şi leviţii dintre fiii chehatiţilor şi dintre fiii coreiţilor s-au ridicat să-L laude pe Domnul Dumnezeul lui Israel cu glas tare şi puternic.
20. Şi s-au sculat dis-de-dimineaţă şi au ieşit spre pustiul Tecoa; şi, pe când ieşeau, Iosafat a stat în picioare şi a zis: „Ascultaţi-mă, Iuda, şi voi, locuitori ai Ierusalimului! Credeţi în Domnul Dumnezeul vostru şi veţi fi întăriţi; credeţi pe profeţii Lui şi veţi reuşi“.
21. Şi s-a sfătuit cu poporul şi a numit cântăreţi pentru Domnul şi pe cei care să laude în sfântă splendoare; şi, pe când ieşeau înaintea oştirilor înarmate, ziceau: „Lăudaţi pe Domnul, pentru că bunătatea Lui rămâne pentru totdeauna!“
22. Şi, în clipa când începeau cântarea de triumf şi lauda, Domnul a pus o pândă împotriva fiilor lui Amon şi ai lui Moab şi ai muntelui Seir, care veniseră împotriva lui Iuda, şi au fost bătuţi.
23. Şi fiii lui Amon şi ai lui Moab s-au ridicat împotriva locuitorilor muntelui Seir, ca să-i stârpească şi să-i nimicească şi, când au terminat cu locuitorii din Seir, s-au ajutat să se nimicească unul pe altul.
24. Şi Iuda a venit până la înălţimea dinspre pustiu; şi s-au uitat spre mulţime şi, iată, erau trupuri moarte căzute pe pământ şi nici unul nu scăpase.
25. Şi Iosafat şi poporul său au venit să jefuiască prada lor; şi au găsit printre ei o mulţime de bogăţii şi trupuri moarte şi lucruri scumpe şi au strâns mai mult decât puteau duce şi trei zile au adunat prada, pentru că era multă.
26. Şi a patra zi s-au adunat în Valea Beraca, pentru că acolo au binecuvântat pe Domnul; de aceea au pus numele acelui loc: Valea Beraca, până astăzi.
27. Şi toţi bărbaţii din Iuda şi din Ierusalim, cu Iosafat în fruntea lor, s-au întors şi au venit din nou la Ierusalim, cu bucurie, pentru că Domnul le dăduse bucurie asupra vrăjmaşilor lor.
28. Şi au venit la Ierusalim, la casa Domnului, cu lire şi cu harfe şi cu trâmbiţe.
29. Şi groaza lui Dumnezeu a fost peste toate împărăţiile ţărilor, când au auzit că Domnul Se lupta cu vrăjmaşii lui Israel.
30. Şi împărăţia lui Iosafat a fost liniştită şi Dumnezeul lui i-a dat odihnă de jur-împrejur.
Sfârşitul domniei lui Iosafat.
31. Şi Iosafat a împărăţit peste Iuda. Era în vârstă de treizeci şi cinci de ani când a început să împărăţească şi a împărăţit douăzeci şi cinci de ani în Ierusalim. Şi numele mamei lui era Azuba, fiica lui Şilhi.
32. Şi el a umblat în calea lui Asa, tatăl său, şi nu s-a abătut de la ea, ci a făcut ce era drept în ochii Domnului.
33. Dar înălţimile n-au fost îndepărtate şi poporul tot nu-şi îndreptase inima spre Dumnezeul părinţilor lor.
34. Şi celelalte fapte ale lui Iosafat, cele dintâi şi cele de pe urmă, iată, sunt scrise în cuvintele lui Iehu, fiul lui Hanani, care sunt cuprinse în Cartea Împăraţilor lui Israel.
35. Şi, după aceasta, Iosafat, împăratul lui Iuda, s-a unit cu Ahazia, împăratul lui Israel, care lucra cu răutate.
36. Şi s-a unit cu el ca să facă nişte corăbii, să meargă la Tarsis; şi au făcut corăbii la Eţion-Gheber.
37. Şi Eliezer, fiul lui Dodava, din Mareşa, a profeţit împotriva lui Iosafat, zicând: „Pentru că te-ai unit cu Ahazia, Domnul a sfărâmat lucrările tale“. Şi corăbiile s-au sfărâmat şi n-au putut merge la Tarsis.