1 Timotei 3
1. Vrednic de încredere este cuvântul: „Dacă doreşte cineva slujba de supraveghere, bună lucrare doreşte“.
2. Trebuie deci ca supraveghetorul să fie fără vină, soţ al unei singure soţii, cumpătat, chibzuit, cuviincios, primitor de oaspeţi, capabil să înveţe pe alţii;
3. nu dedat vinului, nu bătăuş, ci blând, nu certăreţ, nu iubitor de bani;
4. conducându-şi bine propria casă, având copiii în supunere, cu toată demnitatea
5. (dar, dacă cineva nu ştie să-şi conducă propria casă, cum va îngriji de Adunarea lui Dumnezeu?);
6. să nu fie de curând venit, ca să nu se îngâmfe şi să cadă în vina diavolului.
7. Dar trebuie să aibă şi o bună mărturie de la cei de afară, ca să nu cadă în dispreţ şi în cursa diavolului.
8. Slujitorii, la fel: demni, nu cu două feţe, nu dedaţi la mult vin, nu doritori de câştig josnic,
9. păstrând taina credinţei într-o conştiinţă curată.
10. Şi aceştia, de asemenea, să fie întâi încercaţi, apoi să slujească, fiind de neînvinuit.
11. Femeile, la fel: demne, nu defăimătoare, cumpătate, credincioase în toate.
12. Slujitorii să fie soţi ai unei singure soţii, conducându-şi bine copiii şi propriile case;
13. pentru că cei care au slujit bine îşi dobândesc o poziţie bună şi multă îndrăzneală în credinţa care este în Hristos Isus.
14. Îţi scriu acestea sperând să vin la tine mai curând;
15. iar dacă voi întârzia, ca să ştii cum trebuie să se poarte cineva în casa lui Dumnezeu, care este Adunarea Dumnezeului celui viu, stâlp şi temelie a adevărului.
16. Şi cu adevărat, mare este taina evlaviei: „Dumnezeu S-a arătat în carne, a fost îndreptăţit în Duh, a fost văzut de îngeri, a fost predicat între naţiuni, a fost crezut în lume, a fost primit sus în glorie“.