1 Samuel 20
David înştiinţat de Ionatan.
1. Şi David a fugit din Naiot, din Rama, şi a venit şi a zis înaintea lui Ionatan: „Ce am făcut eu? Care este nelegiuirea mea? Şi care este păcatul meu înaintea tatălui tău, de-mi caută viaţa?“
2. Şi Ionatan i-a zis: „Ferească Dumnezeu, nu vei muri! Iată, tatăl meu nu face nici un lucru, mare sau mic, şi să nu-mi spună; şi pentru ce ar ascunde tatăl meu lucrul acesta de mine? Nu este aşa“.
3. Şi David a jurat din nou şi din nou şi a zis: „Tatăl tău ştie bine că am căpătat favoare în ochii tăi şi zice: «Să nu ştie Ionatan aceasta, ca să nu se întristeze». Dar, cu adevărat, viu este Domnul şi viu este sufletul tău, nu-i decât un pas între mine şi moarte“.
4. Şi Ionatan a spus lui David: „Ce zice sufletul tău, voi face pentru tine“.
5. Şi David a zis lui Ionatan: „Iată, mâine este lună nouă şi trebuie să stau negreşit cu împăratul la masă, dar tu dă-mi voie să merg şi să mă ascund pe câmp, până în a treia seară.
6. Dacă tatăl tău va întreba de mine, atunci spune-i: «David a cerut stăruitor de la mine să se repeadă până la Betleem, cetatea sa, pentru că acolo este o jertfă anuală pentru toată familia».
7. Dacă va zice aşa: «Bine!», atunci robul tău va avea pace. Dar, dacă se va mânia, să ştii că răul este hotărât de el.
8. Arată îndurare deci robului tău, pentru că ai făcut pe robul tău să intre în legământul Domnului cu tine. Dar, dacă este nelegiuire în mine, omoară-mă tu însuţi, pentru că de ce m-ai aduce la tatăl tău?“
9. Şi Ionatan a zis: „Departe de tine aceasta! Pentru că, dacă aş şti negreşit că răul este hotărât de tatăl meu să vină asupra ta, nu ţi-aş spune?“
10. Şi David a zis lui Ionatan: „Cine îmi va spune? Şi dacă tatăl tău îţi va răspunde aspru?“
11. Şi Ionatan a zis lui David: „Hai să ieşim la câmp!“ Şi au ieşit amândoi la câmp.
12. Şi Ionatan a zis lui David: „Domnul Dumnezeul lui Israel să fie martor, când voi încerca pe tatăl meu mâine, pe timpul acesta, sau poimâine; şi, iată, dacă va fi bine faţă de David
13. şi nu voi trimite la tine şi nu-ţi voi spune, Domnul să facă aşa şi încă mai mult lui Ionatan! Dacă ar părea bine în ochii tatălui meu să-ţi facă rău, atunci îţi voi descoperi şi-ţi voi da drumul şi vei merge în pace; şi Domnul să fie cu tine, cum a fost cu tatăl meu!
14. Şi nu numai cât voi mai trăi îmi vei arăta îndurarea Domnului, ca să nu mor,
15. ci pentru totdeauna să nu-ţi retragi îndurarea de la casa mea, nu, nici chiar când Domnul va nimici pe vrăjmaşii lui David, pe fiecare, de pe faţa pământului“.
16. Şi Ionatan a făcut legământ cu casa lui David, zicând: „Domnul să ceară din mâna vrăjmaşilor lui David!“
17. Şi Ionatan l-a pus pe David să jure din nou pe iubirea pe care o avea pentru el, pentru că îl iubea ca pe sufletul său.
18. Şi Ionatan i-a zis: „Mâine este luna nouă şi lipsa ta se va observa, pentru că locul tău va fi gol.
19. Şi să laşi trei zile şi să cobori repede şi să vii la locul unde te-ai ascuns în ziua acelei întâmplări şi să rămâi lângă piatra Ezel.
20. Şi voi trage trei săgeţi alături de ea, ca şi când aş trage la ţintă.
21. Şi, iată, voi trimite băiatul, zicând: «Du-te, găseşte săgeţile!» Dacă voi zice băiatului: «Iată, săgeţile sunt dincoace de tine, ia-le!», atunci vino, pentru că este pace pentru tine şi nu este nimic, viu este Domnul.
22. Dar, dacă voi zice băiatului aşa: «Iată, săgeţile sunt dincolo de tine!», mergi pe drumul tău, pentru că Domnul te-a trimis.
23. Şi, cât despre cuvântul de care am vorbit noi, eu şi tu, iată, Domnul este între tine şi mine pentru totdeauna“.
24. Şi David s-a ascuns în câmp. Şi era luna nouă şi împăratul s-a aşezat la masă, ca să mănânce.
25. Şi împăratul a stat pe scaunul său ca în celelalte dăţi, pe scaunul de lângă perete. Şi Ionatan s-a ridicat şi Abner a stat lângă Saul; şi locul lui David era gol.
26. Şi Saul n-a zis nimic în ziua aceea, pentru că se gândea: „S-a întâmplat ceva, nu este curat, negreşit nu este curat“.
27. Şi a fost aşa: a doua zi după luna nouă, a doua zi a lunii, locul lui David era gol. Şi Saul a zis fiului său, Ionatan: „De ce n-a venit fiul lui Isai la masă nici ieri, nici astăzi?“
28. Şi Ionatan a răspuns lui Saul: „David a cerut stăruitor de la mine să meargă până la Betleem.
29. Şi a zis: «Te rog, dă-mi drumul, pentru că este o jertfă a familiei în cetate şi fratele meu mi-a poruncit el însuşi să fiu acolo. Şi acum, dacă am căpătat favoare în ochii tăi, te rog, dă-mi drumul să-i văd pe fraţii mei». De aceea n-a venit la masa împăratului“.
30. Şi mânia lui Saul s-a aprins împotriva lui Ionatan şi i-a zis: „Fiu al unei stricate şi răzvrătite! Nu ştiu eu că ţi-ai ales pe fiul lui Isai spre ruşinea ta şi spre ruşinea goliciunii mamei tale?
31. Căci, cât va trăi fiul lui Isai pe pământ, nu vei fi întărit, nici tu, nici împărăţia ta. Şi acum trimite şi adu-l la mine, pentru că este un fiu al morţii“.
32. Şi Ionatan a răspuns tatălui său Saul, zicându-i: „De ce să moară? Ce a făcut?“
33. Şi Saul a aruncat suliţa după el, ca să-l ucidă; şi Ionatan a cunoscut că este hotărât de tatăl său să omoare pe David.
34. Şi Ionatan s-a ridicat de la masă plin de mânie şi n-a mâncat pâine în ziua a doua a lunii noi, pentru că era întristat pentru David, căci tatăl său îi făcuse ruşine.
35. Şi a fost aşa: dimineaţa, Ionatan a ieşit la câmp la timpul hotărât cu David şi un băiat era cu el.
36. Şi a zis băiatului său: „Aleargă, găseşte acum săgeţile pe care le trag eu“. Şi băiatul a alergat şi el a tras săgeata dincolo de el.
37. Şi băiatul a venit la locul săgeţii pe care o trăsese Ionatan şi Ionatan a strigat după băiat şi a zis: „Nu este săgeata dincolo de tine?“
38. Şi Ionatan a strigat după băiat: „Grăbeşte, iute, nu sta!“ Şi băiatul lui Ionatan a adunat săgeţile şi a venit la stăpânul său.
39. Şi băiatul nu ştia nimic; numai Ionatan şi David cunoşteau lucrul acesta.
40. Şi Ionatan a dat armele sale băiatului său şi i-a zis: „Mergi, du-le în cetate“.
41. Băiatul a plecat şi David s-a ridicat din partea de sud şi a căzut cu faţa la pământ şi s-a plecat de trei ori; şi s-au sărutat unul pe altul şi au plâns unul cu altul, până când David l-a întrecut.
42. Şi Ionatan a zis lui David: „Mergi în pace, cum am jurat amândoi în Numele Domnului, zicând: Domnul să fie între mine şi tine şi între sămânţa mea şi sămânţa ta pentru totdeauna“. Şi s-a ridicat şi a plecat. Şi Ionatan a intrat în cetate.