Detaliile cărții

1 Samuel 2

Cântarea Anei.

1. Şi Ana s-a rugat şi a spus:„Mi se veseleşte inima în Domnul.Mi s-a înălţat puterea în Domnul.Mi s-a deschis larg gura împotriva vrăjmaşilor mei:pentru că eu mă bucur în mântuirea Ta.

2. Nimeni nu este sfânt ca Domnul, pentru că nu este altul în afară de Tineşi nu este stâncă asemenea Dumnezeului nostru.

3. Nu vă înmulţiţi cuvintele trufaşe.Să nu iasă mândrie din gura voastră,pentru că Domnul este un Dumnezeu al cunoştinţeişi de El sunt cântărite faptele.

4. Arcul celor puternici este sfărâmatşi cei care se poticneau sunt încinşi cu putere.

5. Cei care erau sătui s-au închiriat pentru pâineşi cei flămânzi nu mai sunt flămânzi;chiar cea sterilă a născut şapteşi cea care avea mulţi copii lâncezeşte.

6. Domnul omoară şi dă viaţă,coboară în Locuinţa morţilor şi ridică de acolo.

7. Domnul face sărac şi bogat,şi coboară şi înalţă.

8. El ridică din pulbere pe cel sărac,înalţă din gunoi pe cel nevoiaş,ca să-l facă să şadă cu căpeteniileşi să moştenească tronul gloriei.Pentru că stâlpii pământului sunt ai Domnuluişi pe ei a aşezat El lumea.

9. El păzeşte picioarele celor sfinţi ai Săi,iar cei răi vor amuţi în întuneric.Pentru că nici un om nu va învinge prin putere.

10. Cei care se luptă cu Domnul vor fi sfărâmaţi în bucăţi.El va tuna împotriva lor din ceruri,Domnul va judeca marginile pământuluişi va da putere împăratului Săuşi va înălţa cornul unsului Său“.

11. Şi Elcana s-a dus la Rama, la casa lui. Şi copilul slujea Domnului înaintea preotului Eli.

Răutatea fiilor lui Eli.

12. Şi fiii lui Eli erau fii ai lui Belial; ei nu-L cunoşteau pe Domnul.

13. Şi obiceiul preoţesc cu poporul era acesta: când aducea cineva o jertfă, venea slujitorul preotului, pe când fierbea carnea, cu o furcă cu trei coarne în mâna lui;

14. şi o afunda în tigaie sau în cazan sau în căldare sau în oală; preotul lua pentru el tot ce scotea furca. Aşa făceau cu toţi cei din Israel care veneau acolo la Şilo.

15. Şi, înainte de a arde ei grăsimea, slujitorul preotului venea şi zicea omului care jertfea: „Dă carne de fript pentru preot, pentru că nu va lua de la tine carne fiartă, ci crudă“.

16. Şi dacă omul îi zicea: „Vor arde negreşit mai întâi grăsimea şi apoi ia cât îţi doreşte sufletul!“, atunci el zicea: „Nu, ci acum să mi-o dai, iar dacă nu, o voi lua cu forţa“.

17. Şi păcatul acestor tineri era foarte mare înaintea Domnului, pentru că oamenii dispreţuiau darul Domnului.

Samuel în slujba Domnului.

18. Iar Samuel slujea înaintea Domnului, ca băiat, încins cu un efod de in.

19. Şi mama sa îi făcea o mantie mică şi i-o aducea în fiecare an, când se suia cu soţul ei ca să ofere jertfa de fiecare an.

20. Şi Eli a binecuvântat pe Elcana şi pe soţia lui şi a zis: „Domnul să-ţi dea sămânţă din femeia aceasta în locul celui primit prin rugăciune care a fost dat Domnului!“ Şi ei au mers la locul lor.

21. Şi Domnul a cercetat pe Ana şi ea a rămas însărcinată şi a născut trei fii şi două fiice. Şi băiatul Samuel creştea înaintea Domnului.

22. Şi Eli era foarte bătrân şi a auzit tot ce făceau fiii săi faţă de tot Israelul şi cum se culcau cu femeile care slujeau la intrarea cortului întâlnirii.

Eli îşi mustră copiii.

23. Şi le-a zis: „Pentru ce faceţi lucruri ca acestea? Pentru că aud de faptele voastre rele de la tot poporul acesta.

24. Nu, fiii mei, pentru că ştirea pe care o aud nu este bună; voi faceţi pe poporul Domnului să greşească.

25. Dacă un om păcătuieşte împotriva altui om, Dumnezeu îl va judeca; dar, dacă un om păcătuieşte împotriva Domnului, cine se va ruga pentru el?“ Şi n-au ascultat de glasul tatălui lor, pentru că Domnul voia să-i omoare.

26. Şi băiatul Samuel creştea mereu, fiind plăcut şi Domnului şi oamenilor.

Vestirea pedepsei împotriva casei lui Eli.

27. Şi un om al lui Dumnezeu a venit la Eli şi i-a zis: „Aşa zice Domnul: «Nu M-am descoperit Eu casei tatălui tău când erau în Egipt, în casa lui Faraon?

28. Şi l-am ales dintre toate seminţiile lui Israel, ca să-Mi fie preot, ca să se suie la altarul Meu, să ardă tămâie, să poarte efodul înaintea Mea; şi am dat casei tatălui tău toate jertfele prin foc ale fiilor lui Israel.

29. Pentru ce călcaţi voi în picioare jertfa Mea şi darul Meu, pe care l-am poruncit să fie în locuinţa Mea? Şi onorezi tu pe fiii tăi mai mult decât pe Mine, îngrăşându-vă cu cele mai alese dintre toate darurile lui Israel, poporul Meu?»

30. De aceea, Domnul Dumnezeul lui Israel zice: «Am spus în adevăr: «Casa ta şi casa tatălui tău vor umbla înaintea Mea pentru totdeauna». Dar acum Domnul zice: «Departe de Mine! Pentru că pe cei care Mă onorează îi voi onora, şi cei care Mă dispreţuiesc vor fi puţin preţuiţi.

31. Iată, vin zile când îţi voi tăia braţul tău şi braţul casei tatălui tău, încât nu va fi nici un bătrân în casa ta.

32. Şi vei vedea strâmtorarea locuinţei Mele în tot binele care se va face lui Israel şi nu va mai fi bătrân în casa ta în toate zilele.

33. Şi acela dintre ai tăi pe care nu-l voi nimici de la altarul Meu va fi ca să ţi se topească ochii şi să-ţi întristeze sufletul; şi toată sămânţa casei tale va muri în floarea vârstei.

34. Şi acesta va fi semnul pentru tine – ce li se va întâmpla celor doi fii ai tăi, Hofni şi Fineas: vor muri amândoi într-o singură zi.

35. Şi Îmi voi ridica un preot credincios, care va face potrivit cu ce este în inima Mea şi în sufletul Meu; şi îi voi zidi o casă trainică şi va umbla înaintea unsului Meu în toate zilele.

36. Şi va fi aşa: oricine va rămâne în casa ta va veni şi se va pleca înaintea lui pentru o bucată mică de argint şi pentru o turtă de pâine; şi va zice: «Pune-mă, te rog, în vreuna din slujbele preoţeşti, ca să mănânc şi eu o bucată de pâine»“.