Detaliile cărții

1 Samuel 17

Războiul cu Filistenii.

1. Şi filistenii şi-au adunat oştirile pentru luptă şi s-au strâns la Soco, care ţine de Iuda, şi şi-au aşezat tabăra între Soco şi Azeca, în Efes-Damim.

2. Şi Saul şi bărbaţii lui Israel s-au strâns şi şi-au aşezat tabăra în Valea Terebinţilor şi s-au aşezat pentru luptă împotriva filistenilor.

3. Şi filistenii stăteau pe muntele de dincolo şi Israel stătea pe muntele de dincoace: şi între ei era o vale.

4. Şi din tabăra filistenilor a ieşit un luptător: numele lui era Goliat, era din Gat; înălţimea lui era de şase coţi şi o palmă.

5. Şi avea un coif de aramă pe capul său şi era îmbrăcat cu o cămaşă de zale de solzi; şi greutatea cămăşii era de cinci mii de sicli de aramă.

6. Şi avea gambiere de aramă peste fluierele picioarelor sale şi o suliţă de aramă între umerii săi.

7. Şi mânerul suliţei sale era ca sulul unui ţesător şi capul suliţei sale era de şase sute de sicli de fier; şi purtătorul scutului său mergea înaintea lui.

8. Şi el stătea şi striga către rândurile lui Israel şi le zicea: „De ce ieşiţi să vă aşezaţi în linie de bătaie? Nu sunt eu filistean şi nu sunteţi voi slujitorii lui Saul? Alegeţi-vă un om şi să coboare la mine.

9. Dacă va putea să se lupte cu mine şi să mă ucidă, atunci noi vom fi robii voştri; iar dacă-l voi învinge eu şi-l voi ucide, voi să fiţi robii noştri şi să ne slujiţi“.

10. Şi filisteanul a zis: „Am batjocorit astăzi rândurile lui Israel! Daţi-mi un om, ca să ne luptăm împreună“.

11. Şi Saul şi tot Israelul au auzit aceste cuvinte ale filisteanului şi s-au înfricoşat şi s-au temut foarte mult.

David şi Goliat.

12. Şi David era fiul acelui efratit din Betleemul lui Iuda, cu numele Isai; şi el avea opt fii. Şi, în zilele lui Saul, omul acesta era bătrân, înaintat în vârstă printre bărbaţi.

13. Şi cei trei fii mai mari ai lui Isai se duseseră şi-l urmaseră pe Saul la luptă. Şi numele celor trei fii ai săi care se duseseră la luptă erau: Eliab, întâiul-născut, şi al doilea, Abinadab, şi al treilea, Şama.

14. Iar David era cel mai tânăr, şi cei trei mai mari urmaseră pe Saul.

15. Şi David se ducea şi se întorcea de la Saul ca să pască oile tatălui său în Betleem.

16. Şi filisteanul se apropia dimineaţa şi seara; şi s-a înfăţişat patruzeci de zile.

17. Şi Isai a zis lui David, fiul său: „Ia, te rog, pentru fraţii tăi această efă de grăunţe prăjite şi aceste zece pâini şi aleargă în tabără la fraţii tăi.

18. Şi du aceste zece caşuri căpeteniei peste mie şi cercetează pe fraţii tăi să vezi cum sunt şi adu-mi informaţie temeinică de la ei“.

19. Şi Saul şi ei şi toţi bărbaţii lui Israel erau în Valea Terebinţilor, luptându-se cu filistenii.

20. Şi David s-a sculat de dimineaţă şi a lăsat oile cu un păzitor şi şi-a luat sarcina şi s-a dus, cum îi poruncise Isai. Şi a venit la locul carelor; şi oştirea care ieşea la linia de bătaie a scos un strigăt de luptă.

21. Şi israeliţii şi filistenii s-au aşezat în rânduri de bătaie, rând contra rând.

22. Şi David a lăsat povara pe care o purta în mâna celui care păzea bagajele şi a alergat la oştire şi a venit şi a întrebat pe fraţii săi de sănătate.

23. Şi, pe când vorbea el cu ei, iată, s-a suit din rândurile filistenilor luptătorul, filisteanul din Gat, cu numele Goliat, şi a vorbit cu aceleaşi cuvinte; şi David le-a auzit.

24. Şi toţi bărbaţii lui Israel, când au văzut pe bărbatul acela, au fugit din faţa lui şi s-au temut foarte mult.

25. Şi bărbaţii lui Israel au zis: „Aţi văzut pe acest bărbat care se suie? pentru că s-a suit ca să batjocorească pe Israel. Şi va fi aşa: pe bărbatul care-l va ucide, împăratul îl va îmbogăţi cu mari bogăţii; şi-i va da pe fiica sa şi va scuti de dări casa tatălui său în Israel“.

26. Şi David a vorbit bărbaţilor care stăteau lângă el, zicând: „Ce se va face omului care va ucide pe filisteanul acesta şi va îndepărta batjocura de peste Israel? Pentru că cine este acest filistean necircumcis, ca să batjocorească oştirile Dumnezeului celui viu?“

27. Şi poporul i-a spus după cuvântul acela, zicând: „Aşa se va face omului care-l va ucide“.

28. Şi Eliab, fratele său cel mai mare, a auzit când a vorbit el cu bărbaţii aceia şi mânia lui Eliab s-a aprins împotriva lui David şi a zis: „De ce ai coborât? Şi cu cine ai lăsat acele puţine oi în pustiu? Cunosc mândria ta şi răutatea inimii tale; pentru că ai coborât ca să vezi lupta“.

29. Şi David a zis: „Ce-am făcut acum? Nu era şi pentru mine aceasta?“

30. Şi s-a întors de la el către un altul şi a vorbit cu aceleaşi cuvinte; şi poporul i-a răspuns din nou ca întâia dată.

31. Şi cuvintele pe care le-a vorbit David s-au auzit şi le-au spus înaintea lui Saul; şi acesta a trimis după el.

32. Şi David a zis lui Saul: „Nimănui să nu-i tremure inima din cauza lui! Robul tău va merge şi se va lupta cu acest filistean“.

33. Şi Saul a zis lui David: „Nu poţi să mergi împotriva filisteanului acestuia ca să te lupţi cu el, pentru că tu eşti tânăr, şi el este un bărbat de război din tinereţea lui“.

34. Şi David a zis lui Saul: „Robul tău păştea oile tatălui său şi au venit un leu şi un urs şi au răpit un miel din turmă.

35. Şi am ieşit după el şi l-am lovit şi l-am scăpat din gura lui; şi, când s-a ridicat împotriva mea, l-am apucat de falcă şi l-am lovit şi l-am ucis.

36. Robul tău a ucis şi pe leu şi pe urs; şi acest filistean necircumcis va fi ca unul dintre ei, pentru că a batjocorit oştirile Dumnezeului celui viu“.

37. Şi David a zis: „Domnul, care m-a scăpat din laba leului şi din laba ursului, El mă va scăpa din mâna filisteanului acestuia“. Şi Saul a zis lui David: „Du-te şi Domnul să fie cu tine!“

38. Şi Saul l-a îmbrăcat pe David cu armura sa şi i-a pus un coif de aramă pe cap şi l-a îmbrăcat cu zale.

39. Şi David a încins sabia lui peste veşmintele sale şi a vrut să meargă, pentru că încă nu le încercase. Şi David a zis lui Saul: „Nu pot să merg cu acestea, pentru că niciodată nu le-am încercat“. Şi David le-a luat de pe el.

40. Şi şi-a luat toiagul în mână şi şi-a ales cinci pietre netede din pârâu şi le-a pus în sacul de păstor pe care-l avea, în traistă, şi praştia lui era în mâna lui. Şi s-a apropiat de filistean.

41. Şi filisteanul a înaintat şi s-a apropiat de David, şi omul care purta scutul era înaintea lui.

42. Şi filisteanul s-a uitat şi l-a văzut pe David şi l-a dispreţuit, pentru că era tânăr şi rumen şi totodată frumos la chip.

43. Şi filisteanul i-a zis lui David: „Sunt eu câine, de vii la mine cu toiege?“ Şi filisteanul l-a blestemat pe David pe dumnezeii săi.

44. Şi filisteanul a zis lui David: „Vino la mine şi voi da carnea ta păsărilor cerurilor şi fiarelor câmpului“.

45. Şi David a zis filisteanului: „Tu vii la mine cu sabie şi cu suliţă şi cu lance, dar eu vin la tine în Numele Domnului oştirilor, Dumnezeul oştirilor lui Israel, pe care L-ai batjocorit.

46. În ziua aceasta Domnul te va da în mâna mea şi te voi lovi şi-ţi voi lua capul şi voi da astăzi trupurile moarte ale taberei filistenilor păsărilor cerurilor şi fiarelor pământului. Şi tot pământul va cunoaşte că este un Dumnezeu în Israel.

47. Şi toată această adunare va cunoaşte că nu prin sabie, nici prin suliţă salvează Domnul, pentru că lupta este a Domnului şi El vă va da în mâna noastră“.

48. Şi a fost aşa: pe când se ridica filisteanul şi înainta şi se apropia în întâmpinarea lui David, David s-a grăbit şi a alergat spre linia de bătaie, în întâmpinarea filisteanului.

49. Şi David şi-a pus mâna în sac şi a luat de acolo o piatră şi a aruncat-o cu praştia; şi l-a lovit pe filistean în frunte şi piatra s-a înfipt în fruntea lui; şi el a căzut cu faţa la pământ.

50. Şi David, cu o praştie şi cu o piatră, a fost mai tare decât filisteanul; şi l-a lovit pe filistean şi l-a ucis; şi nu era nici o sabie în mâna lui David.

51. Şi David a alergat şi a stat pe filistean şi i-a luat sabia şi a scos-o din teacă şi l-a ucis şi i-a tăiat capul cu ea. Şi, când au văzut filistenii că viteazul lor a murit, au fugit.

52. Şi bărbaţii lui Israel şi ai lui Iuda s-au ridicat şi au strigat de bucurie şi i-au urmărit pe filisteni până în vale şi până la porţile Ecronului. Şi răniţii filistenilor au căzut pe calea spre Şaaraim, până la Gat şi până la Ecron.

53. Şi fiii lui Israel s-au întors de la urmărirea filistenilor şi le-au prădat tabăra.

54. Şi David a luat capul filisteanului şi l-a dus la Ierusalim; şi armele sale le-a pus în cortul său.

55. Şi, când l-a văzut Saul pe David ieşind împotriva filisteanului, a zis lui Abner, căpetenia oştirii: „Abner, al cui este tânărul acesta?“ Şi Abner i-a zis: „Viu este sufletul tău, împărate, că nu ştiu“.

56. Şi împăratul a zis: „Întreabă al cui fiu este tânărul“.

57. Şi, pe când se întorcea David de la uciderea filisteanului, Abner l-a luat şi l-a adus înaintea lui Saul, cu capul filisteanului în mână.

58. Şi Saul i-a zis: „Al cui eşti, tinere?“ Şi David a răspuns: „Eu sunt fiul robului tău Isai betleemitul“.

A PHP Error was encountered

Severity: Core Warning

Message: PHP Startup: Unable to load dynamic library 'pdo_sqlite' (tried: /usr/lib/php/20190902/pdo_sqlite (/usr/lib/php/20190902/pdo_sqlite: cannot open shared object file: No such file or directory), /usr/lib/php/20190902/pdo_sqlite.so (/usr/lib/php/20190902/pdo_sqlite.so: undefined symbol: php_pdo_unregister_driver))

Filename: Unknown

Line Number: 0

Backtrace: