Detaliile cărții

Psalmii 89

O cântare a lui Etan, Ezrahitul.

1. Voi cânta îndurările DOMNULUI pentru totdeauna, din generaţie în generaţie voi face cunoscută credincioşia ta cu gura mea.

2. Căci am spus: Mila va fi zidită pentru totdeauna, credincioşia ta o vei întemeia chiar în ceruri.

3. Am făcut legământ cu alesul meu, i-am jurat lui David, servitorul meu,

4. Sămânţa ta o voi întemeia pentru totdeauna şi îţi voi zidi tronul din generaţie în generaţie. Selah.

5. Şi cerurile vor lăuda minunile tale, DOAMNE, credincioşia ta de asemenea în adunarea sfinţilor.

6. Pentru că cine din cer poate fi comparat cu DOMNUL? Cine dintre fiii celor tari poate fi asemănat cu DOMNUL?

7. Dumnezeu este foarte de temut în adunarea sfinţilor şi respectat de toţi cei din jurul lui.

8. DOAMNE Dumnezeul oştirilor, cine este DOMN puternic asemenea ţie? Sau cine împrejurul tău este asemenea credincioşiei tale?

9. Tu stăpâneşti furia mării, când valurile ei se ridică, tu le linişteşti.

10. Ai rupt Rahabul în bucăţi, ca pe unul care este ucis; ai împrăştiat pe duşmanii tăi cu braţul tău puternic.

11. Cerurile sunt ale tale, pământul de asemenea este al tău, cât despre lume şi plinătatea ei, tu le-ai fondat.

12. Nordul şi sudul, tu le-ai creat, Taborul şi Hermonul se vor bucura în numele tău.

13. Tu ai un braţ tare, puternică este mâna ta şi înaltă este dreapta ta.

14. Dreptatea şi judecata sunt locuinţa tronului tău, mila şi adevărul vor merge înaintea feţei tale.

15. Binecuvântat este poporul care cunoaşte sunetul bucuriei, ei vor umbla, DOAMNE, în lumina înfăţişării tale.

16. În numele tău se vor bucura toată ziua şi în dreptatea ta vor fi înălţaţi.

17. Căci tu eşti gloria puterii lor şi în favoarea ta cornul nostru va fi înălţat.

18. Pentru că DOMNUL este apărarea noastră; şi Sfântul lui Israel este al nostru împărat.

19. Atunci ai vorbit în viziune sfântului tău şi ai spus: Am fost ajutor unuia tare; am înălţat pe unul ales din popor.

20. Am găsit pe David, servitorul meu; cu untdelemnul meu sfânt l-am uns,

21. El, cu care mâna mea va fi întemeiată, braţul meu de asemenea îl va întări.

22. Duşmanul nu va stoarce de la el, nici fiul stricăciunii nu îl va chinui.

23. Şi voi înfrânge pe duşmanii lui înaintea feţei sale şi voi lovi cu plăgi pe cei ce îl urăsc.

24. Dar credincioşia mea şi mila mea vor fi cu el şi în numele meu va fi cornul lui înălţat.

25. Voi pune mâna lui de asemenea în mare şi mâna lui dreaptă în râuri.

26. El va striga către mine: Tu eşti tatăl meu, Dumnezeul meu şi stânca salvării mele.

27. Eu, de asemenea, îl voi face întâiul meu născut şi mai înalt decât împăraţii pământului.

28. Mila mea o voi păstra pentru el pentru totdeauna, şi legământul meu va fi neclintit cu el.

29. Sămânţa lui de asemenea o voi face să continue întotdeauna şi tronul lui precum zilele cerurilor.

30. Dacă copiii lui părăsesc legea mea şi nu umblă în judecăţile mele,

31. Dacă strică statutele mele şi nu ţin poruncile mele,

32. Atunci voi pedepsi fărădelegea lor cu nuiaua şi nelegiuirea lor cu lovituri.

33. Cu toate acestea bunătatea mea iubitoare nu mi-o voi retrage cu totul de la el, nici nu voi permite să eşueze credincioşia mea.

34. Nu voi rupe legământul meu, nici nu voi schimba ce a ieşit de pe buzele mele.

35. O dată am jurat prin sfinţenia mea că nu voi minţi pe David.

36. Sămânţa lui va dăinui pentru totdeauna şi tronul lui, ca soarele, înaintea mea.

37. Ca luna va fi întemeiat pentru totdeauna şi ca un martor credincios în ceruri. Selah.

38. Dar tu ai lepădat şi ai detestat, te-ai înfuriat pe unsul tău.

39. Ai anulat legământul servitorului tău, i-ai întinat coroana, aruncând-o la pământ.

40. Ai dărâmat toate gardurile lui; ai adus întăriturile lui la ruină.

41. Toţi cei ce trec pe lângă cale îl pradă, el este o ocară pentru vecinii lui.

42. Ai înălţat dreapta potrivnicilor lui; ai făcut pe toţi duşmanii lui să se bucure.

43. Tu, de asemenea, ai întors tăişul sabiei lui şi nu l-ai susţinut în bătălie.

44. Ai făcut să înceteze gloria lui şi ai aruncat tronul lui la pământ.

45. Ai scurtat zilele tinereţii sale, l-ai acoperit cu ruşine. Selah.

46. Până când, DOAMNE? Te vei ascunde pentru totdeauna? Va arde furia ta ca un foc?

47. Aminteşte-ţi ce scurt este timpul meu. Oare în zadar ai făcut pe toţi fiii oamenilor?

48. Ce om trăieşte şi nu va vedea moartea? Îşi va elibera el sufletul din mâna mormântului? Selah.

49. Doamne, unde sunt bunătăţile tale iubitoare de mai înainte, pe care le-ai jurat lui David în adevărul tău?

50. Aminteşte-ţi, Doamne, ocara servitorilor tăi; că port în sânul meu ocara tuturor oamenilor tari;

51. Ocara cu care duşmanii tăi au ocărât, DOAMNE; cu care au ocărât paşii unsului tău.

52. Binecuvântat fie DOMNUL pentru totdeauna. Amin şi Amin.