Psalmii 58
Către mai marele cântăreţilor.
1. Vorbiţi dreptate cu adevărat, adunare? Judecaţi voi drept, fii ai oamenilor?
2. Dimpotrivă, în inimă lucraţi stricăciune; cântăriţi violenţa mâinilor voastre pe pământ.
3. Cei răi sunt înstrăinaţi din pântece, ei rătăcesc imediat ce sunt născuţi, vorbind minciuni.
4. Otrava lor este ca otrava unui şarpe, ei sunt ca vipera surdă care îşi astupă urechea;
5. Care nu va da ascultare vocii fermecătorilor, care niciodată nu au fermecat mai iscusit.
6. Rupe dinţii lor, Dumnezeule, în gura lor, zdrobeşte marii dinţi ai leilor tineri, DOAMNE.
7. Să se topească precum apele care curg continuu, când îşi încordează arcul să îşi arunce săgeţile, să fie ei ca tăiaţi în bucăţi.
8. Ca un melc care se topeşte, să treacă fiecare, asemenea unei naşteri nelatimp a unei femei, ei să nu vadă soarele.
9. Înainte ca oalele voastre să simtă spinii, el îi va lua precum cu un vârtej de vânt, deopotrivă vii şi în furia lui.
10. Cel drept se va bucura când va vedea răzbunarea, îşi va spăla picioarele în sângele celui stricat.
11. Astfel încât omul va spune: Cu adevărat este o răsplată pentru cel drept, cu adevărat el este un Dumnezeu care judecă pe pământ.