Psalmii 28
Un psalm al lui David.
1. Către tine voi striga, DOAMNE, stânca mea; nu tăcea faţă de mine; ca nu cumva, dacă taci faţă de mine, să devin asemenea celor ce coboară în groapă.
2. Ascultă vocea cererilor mele, când strig către tine, când îmi ridic mâinile spre oracolul tău sfânt.
3. Nu mă trage la o parte împreună cu cei stricaţi şi cu lucrătorii nelegiuirii, care vorbesc cu pace vecinilor lor, dar ticăloşie este în inimile lor.
4. Dă-le conform faptelor lor şi conform stricăciunii sforţărilor lor, dă-le după lucrarea mâinilor lor; întoarce-le după ceea ce merită.
5. Pentru că nu iau aminte la lucrările DOMNULUI, nici la lucrul mâinilor sale, el îi va nimici şi nu îi va edifica.
6. Binecuvântat fie DOMNUL, pentru că el a ascultat vocea cererilor mele.
7. DOMNUL este puterea mea şi scutul meu; inima mea s-a încrezut în el şi sunt ajutat; de aceea inima mea tresaltă de bucurie; şi cu cântarea mea îl voi lăuda.
8. DOMNUL este puterea lor şi el este puterea salvatoare a unsului său.
9. Salvează pe poporul tău şi binecuvântează moştenirea ta; de asemenea paşte-i şi înalţă-i pentru totdeauna.