Detaliile cărții

Plangerile lui Ieremia 5

Relele de acum şi aducerile aminte.

1. Aminteşte-ţi, DOAMNE, ce a venit peste noi; ia aminte şi priveşte ocara noastră.

2. Moştenirea noastră s-a întors la străini, casele noastre la necunoscuţi.

3. Noi suntem orfani şi fără tată, mamele noastre sunt ca văduvele.

4. Noi am băut apa noastră pe bani; lemnul nostru ne este vândut nouă.

5. Gâturile noastre sunt sub persecuţie; muncim şi nu avem odihnă.

6. Am dat mâna cu egiptenii şi cu asirienii, ca să ne săturăm cu pâine.

7. Taţii noştri au păcătuit şi nu mai sunt, iar noi am purtat nelegiuirile lor.

8. Servitori au condus peste noi, nu este nimeni care să ne elibereze din mâna lor.

9. Ne câştigăm pâinea cu riscul vieţilor noastre din cauza sabiei pustiei.

10. Pielea noastră era neagră ca un cuptor din cauza foametei teribile.

11. Ei au necinstit femeile în Sion şi pe fecioarele din cetăţile lui Iuda.

12. Prinţi sunt spânzuraţi prin mâna lor; feţele bătrânilor nu au fost onorate.

13. Ei au luat pe tineri să macine şi copiii au căzut sub lemne.

14. Bătrânii au încetat să mai fie la poartă, tinerii la muzica lor.

15. Bucuria inimii noastre a încetat; dansul nostru este întors în jale.

16. Coroana a căzut de pe capul nostru; vai de noi, pentru că am păcătuit!

17. Fiindcă inima noastră este leşinată; pentru aceste lucruri ochii noştri sunt întunecaţi.

18. Din cauza muntelui Sionului, care este pustiit, vulpile se plimbă pe el.

19. Tu, DOAMNE, rămâi pentru totdeauna; tronul tău din generaţie în generaţie.

20. Pentru ce ne uiţi pentru totdeauna şi ne părăseşti atât de mult timp?

21. Întoarce-ne la tine, DOAMNE şi ne vom întoarce; înnoieşte-ne zilele ca în vechime.

22. Dar tu ne-ai respins pe deplin, te-ai înfuriat tare împotriva noastră.