Plangerile lui Ieremia 3
Suferinţe şi mângâieri.
1. Eu sunt omul care a văzut necaz prin nuiaua mâniei sale.
2. El m-a condus şi m-a adus în întuneric şi nu în lumină.
3. Într-adevăr, împotriva mea s-a întors el; şi-a întors mâna împotriva mea, toată ziua.
4. El a făcut carnea şi pielea mea să îmbătrânească; mi-a zdrobit oasele.
5. El a ridicat un zid împotriva mea şi m-a încercuit cu fiere şi trudă.
6. El m-a pus în locuri întunecoase, ca pe morţii din vechime.
7. El m-a îngrădit, încât nu pot ieşi; el mi-a îngreunat lanţul.
8. De asemenea şi când plâng şi strig, el îmi opreşte rugăciunea.
9. El mi-a închis căile cu pietre cioplite, mi-a strâmbat cărările.
10. El a fost pentru mine ca un urs la pândă şi ca un leu în locuri ascunse.
11. El mi-a abătut căile şi m-a rupt în bucăţi, el m-a pustiit.
12. El şi-a încordat arcul şi m-a pus ca o ţintă pentru săgeată.
13. El a făcut ca săgeţile tolbei lui să intre în rărunchii mei.
14. Am fost de râs pentru tot poporul meu şi cântecul lor toată ziua.
15. El m-a umplut cu amărăciuni, m-a îmbătat cu pelin.
16. De asemenea mi-a zdrobit dinţii cu pietriş, m-a acoperit cu cenuşă.
17. Şi mi-ai alungat sufletul departe de pace, am uitat prosperitatea.
18. Şi am spus: Tăria mea şi speranţa mea din DOMNUL, au pierit,
19. Amintindu-mi de necazul meu şi de nenorocirea mea, de pelin şi de fiere.
20. Sufletul meu şi le aminteşte încă şi este umilit în mine.
21. De aceasta îmi amintesc, de aceea am speranţă.
22. Datorită milelor DOMNULUI nu suntem mistuiţi, fiindcă mângâierile lui nu se sfârşesc.
23. Ele sunt noi în fiecare dimineaţă; mare este credincioşia ta.
24. DOMNUL este partea mea, spune sufletul meu; de aceea voi spera în el.
25. DOMNUL este bun cu cei care îl aşteaptă, cu sufletul care îl caută.
26. Este bine ca omul deopotrivă să spere şi să aştepte în tăcere salvarea DOMNULUI.
27. Este bine pentru om să poarte jugul în tinereţea sa.
28. El şade singur şi tace, deoarece şi l-a pus asupra lui.
29. Îşi pune gura în ţărână; dacă astfel poate fi speranţă.
30. El îşi dă obrazul celui care îl loveşte; este îndestulat cu ocară.
31. Fiindcă DOMNUL nu va lepăda pentru totdeauna;
32. Dar deşi întristează, totuşi va avea mângâiere după mulţimea îndurărilor sale.
33. Pentru că el nu îşi pune inima să chinuiască, nici nu mâhneşte pe copiii oamenilor.
34. Zdrobirea sub picioare a tuturor prizonierilor pământului,
35. Abaterea dreptului unui om înaintea feţei celui Preaînalt,
36. Domnul nu aprobă a răsturna pe om în cauza lui.
37. Cine este cel ce spune şi se împlineşte, când Domnul nu porunceşte aceasta?
38. Nu din gura celui Preaînalt ies răul şi binele?
39. Pentru ce să se plângă un om care trăieşte, un om pentru pedepsirea păcatelor lui?
40. Să ne cercetăm şi să ne încercăm căile noastre şi să ne întoarcem la DOMNUL.
41. Să ne înălţăm inima cu mâinile noastre spre Dumnezeu în ceruri.
42. Noi am încălcat legea şi ne-am răzvrătit; tu nu ai iertat.
43. Tu ai acoperit cu mânie şi ne-ai persecutat; ai ucis, nu ai cruţat.
44. Te-ai acoperit cu un nor, ca rugăciunea noastră să nu străbată la tine.
45. Ne-ai făcut precum gunoiul şi mizeria în mijlocul poporului.
46. Toţi duşmanii noştri şi-au deschis gurile împotriva noastră.
47. Frica şi cursa au venit peste noi, pustiirea şi distrugerea.
48. Ochiului meu îi curg râuri de apă din cauza nimicirii fiicei poporului meu.
49. Ochiul meu toarnă şi nu încetează, fără oprire,
50. Până când DOMNUL va privi în jos şi va vedea din cer.
51. Ochiul meu îmi influenţează inima datorită tuturor fiicelor cetăţii mele.
52. Duşmanii mei m-au urmărit aprig, fără motiv, ca pe o pasăre.
53. Mi-au stârpit viaţa în groapă şi au aruncat o piatră peste mine.
54. Apele au curs peste capul meu; atunci am spus: Sunt stârpit.
55. Am chemat numele tău, DOAMNE, din groapa cea adâncă.
56. Tu mi-ai auzit vocea; nu îţi ascunde urechea la suflarea mea, la strigătul meu.
57. Tu te-ai apropiat în ziua când eu te-am chemat; ai spus: Nu te teme.
58. Doamne, tu ai pledat în cauzele sufletului meu; mi-ai răscumpărat viaţa.
59. DOAMNE, tu ai văzut răul, ce mi s-a făcut; judecă tu cauza mea.
60. Ai văzut toată răzbunarea lor şi toate închipuirile lor împotriva mea.
61. Ai auzit ocara lor, DOAMNE şi închipuirile lor împotriva mea;
62. Buzele celor care s-au ridicat împotriva mea şi planul lor împotriva mea toată ziua.
63. Priveşte aşezarea lor şi ridicarea lor; eu sunt muzica lor.
64. Întoarce-le o răsplată, DOAMNE, conform cu lucrarea mâinilor lor.
65. Dă-le întristare a inimii, blestemul tău asupra lor.
66. Persecută-i şi nimiceşte-i în mânie de sub cerurile DOMNULUI.