Detaliile cărții

Leviticul 25

Anul sabatic.

1. Şi DOMNUL i-a vorbit lui Moise în muntele Sinai, zicând:

2. Vorbeşte copiilor lui Israel şi spune-le: Când veţi ajunge în ţara pe care v-o dau, ţara să ţină un sabat DOMNULUI.

3. Şase ani să semeni câmpul tău şi şase ani să tai via ta şi să aduni rodul lor;

4. Dar în al şaptelea an să fie un sabat al odihnei pământului, un sabat pentru DOMNUL, să nu semeni câmpul tău, nici să nu tai via ta.

5. Ceea ce creşte de la sine din secerişul tău să nu seceri, nici să nu strângi ciorchinii din via ta netăiată, pentru că este un an al odihnei pământului.

6. Şi sabatul pământului să fie mâncare pentru voi; pentru tine şi pentru servitorii tăi şi pentru servitoarele tale şi pentru angajaţii tăi şi pentru străinul tău care locuieşte temporar cu tine,

7. Şi pentru vitele tale şi pentru animalele tale care sunt pe pământul tău, tot rodul lui să fie mâncare.

Anul de veselie. Răscumpărarea averilor şi robilor.

8. Şi să îţi numeri şapte sabate ale anilor, de şapte ori şapte ani; şi durata celor şapte sabate ale anilor să îţi fie ţie de patruzeci şi nouă de ani.

9. Atunci să faci să sune tare trâmbiţa jubileului în ziua a zecea a lunii a şaptea, în ziua ispăşirii să faceţi să sune, trâmbiţa prin toată ţara voastră.

10. Şi să sfinţiți fiecare al cincizecilea an şi să vestiţi libertate prin toată ţara tuturor locuitorilor ei, acesta să vă fie un jubileu; şi să întoarceţi înapoi, pe fiecare om, la moştenirea lui şi să întoarceţi înapoi pe fiecare om la familia lui.

11. Un jubileu să vă fie al cincizecilea an, nici să nu semănaţi, nici să nu seceraţi ceea ce creşte de la sine, nici să nu strângi ciorchinii viei tale netăiate.

12. Pentru că este jubileul; acesta să fie sfânt pentru voi, să mâncaţi rodul lui care iese din câmp.

13. În anul acestui jubileu să întoarceţi înapoi, pe fiecare bărbat, la posesiunea lui.

14. Şi dacă vinzi orice aproapelui tău, sau cumperi ceva din mâna aproapelui tău, să nu vă oprimaţi unul pe altul,

15. Conform cu numărul anilor de după jubileu să cumperi de la aproapele tău şi conform cu numărul anilor roadelor, el să îţi vândă ţie;

16. Conform cu numărul anilor să creşti preţul lor şi conform împuţinării anilor să micşorezi preţul lor, căci conform cu numărul anilor roadelor, el o să îţi vândă.

17. De aceea să nu vă oprimaţi unul pe altul; ci să te temi de Dumnezeul tău, pentru că eu sunt DOMNUL Dumnezeul vostru.

18. Pentru aceea să împliniţi statutele mele şi să păziţi judecăţile mele şi să le împliniţi; şi veţi locui în ţară în siguranţă.

19. Şi ţara să aducă rodul ei şi să mâncaţi spre săturarea voastră şi să locuiţi în siguranţă în ea.

20. Şi dacă veţi spune: Ce vom mânca în al şaptelea an? Iată, nu vom semăna, nici nu vom aduna în rodul nostru;

21. Atunci voi porunci binecuvântarea mea peste voi în al şaselea an, iar el va face rod pentru trei ani.

22. Şi veţi semăna în al optulea an şi veţi mânca tot din rodul vechi până în al nouălea an; până ce roadele lui vor intra la voi veţi mânca din cele vechi.

23. Pământul să nu fie vândut pentru totdeauna, căci pământul este al meu, pentru că voi sunteţi străini şi locuitori temporari cu mine.

24. Şi în toată ţara stăpânirii voastre să daţi o răscumpărare pentru pământ.

25. Dacă fratele tău sărăceşte şi a vândut ceva din moştenirile sale şi dacă vine cineva dintre rudele sale să o răscumpere, atunci să răscumpere ceea ce fratele lui a vândut.

26. Şi dacă bărbatul nu are pe nimeni ca să răscumpere şi el însuşi este în stare să o răscumpere;

27. Atunci să socotească anii de la vânzarea ei şi să plătească înapoi ce este în plus bărbatului căruia i-a vândut-o; ca să se întoarcă înapoi la stăpânirea sa.

28. Dar dacă nu este în stare să îi plătească înapoi, atunci ceea ce este vândut să rămână în mâna celui ce a cumpărat, până în anul jubileului; şi la jubileu să iasă şi să se întoarcă în stăpânirea sa.

29. Şi dacă un bărbat vinde o casă de locuit într-o cetate înconjurată cu ziduri, atunci el poate să o răscumpere în decursul unui an întreg după ce aceasta este vândută; în decursul unui an întreg poate să o răscumpere.

30. Şi dacă nu o răscumpără pe durata unui an întreg, atunci casa care este în cetatea înconjurată cu ziduri să fie întemeiată, pentru totdeauna celui ce a cumpărat-o prin toate generaţiile sale, aceasta să nu iasă la jubileu.

31. Dar casele din satele care nu au ziduri, de jur împrejur, să fie socotite precum câmpurile ţinutului, ele pot fi răscumpărate şi vor ieşi la jubileu.

32. Totuşi cetăţile leviţilor şi casele din cetăţile stăpânirilor lor, leviţii le pot răscumpăra oricând.

33. Şi dacă un bărbat cumpără de la un levit, atunci casa care a fost vândută şi cetatea stăpânirii sale, să iasă la jubileu, căci casele din cetăţile leviţilor sunt stăpânirea lor printre copiii lui Israel.

34. Dar câmpul de la împrejurimile cetăţilor lor să nu fie vândut, pentru că este stăpânirea lor veşnică.

35. Şi dacă fratele tău sărăceşte şi decade lângă tine; atunci să îl ajuţi, da, chiar dacă este un străin, sau un locuitor temporar; ca el să trăiască cu tine.

36. Nu lua camătă de la el, sau dobândă, ci să te temi de Dumnezeul tău; ca fratele tău să trăiască cu tine.

37. Să nu îi dai banii cu camătă, nici să nu îi împrumuţi merinde cu dobândă.

38. Eu sunt DOMNUL Dumnezeul vostru, care v-am scos afară din ţara Egiptului, pentru a vă da ţara Canaanului şi pentru a fi Dumnezeul vostru.

39. Şi dacă fratele tău care locuieşte lângă tine sărăceşte şi ţi s-a vândut, să nu îl obligi să îţi facă muncă de rob;

40. Ci ca un angajat şi ca un locuitor temporar, să fie cu tine şi să îţi servească până în anul jubileului.

41. Şi să plece de la tine, deopotrivă el şi copiii lui cu el şi să se întoarcă la propria familie şi la stăpânirile taţilor săi să se întoarcă.

42. Pentru că ei sunt servitorii mei, pe care i-am scos afară din ţara Egiptului, nu vor fi vânduţi ca robi.

43. Să nu domneşti peste el cu asprime; ci să te temi de Dumnezeul tău.

44. Deopotrivă robii tăi şi roabele tale, pe care le vei avea, să fie dintre păgânii care sunt în jurul tău; dintre ei să îţi cumperi robi şi roabe.

45. Mai mult dintre copiii străinilor care locuiesc temporar printre voi, dintre ei să cumpăraţi şi dintre familiile lor care sunt cu voi, pe care ei i-au născut în ţara voastră, şi ei să fie stăpânirea voastră.

46. Şi să îi luaţi ca moştenire pentru copiii voştri, ca să îi moştenească drept stăpânire; să fie robii voştri pentru totdeauna; dar peste fraţii voştri, copiii lui Israel, să nu domniţi unul peste altul cu asprime.

47. Şi dacă un locuitor temporar sau un străin se îmbogăţeşte lângă tine şi dacă fratele tău care locuieşte lângă el sărăceşte şi se vinde străinului sau celui ce locuieşte temporar lângă tine, sau la urmaşii familiei străinului,

48. După ce este vândut el poate fi răscumpărat din nou; unul dintre fraţi poate să îl răscumpere;

49. Fie unchiul său, fie fiul unchiului său, poate să îl răscumpere, sau oricine îi este rudă apropiată, din familie poate să îl răscumpere; sau dacă este în stare, se poate răscumpăra el însuşi.

50. Şi să socotească cu cel ce l-a cumpărat, din anul în care acela i-a fost vândut până în anul jubileului; şi preţul vânzării sale să fie conform cu numărul anilor, să îi fie conform cu zilele unui servitor angajat.

51. Dacă sunt încă mulţi ani rămaşi, conform cu aceia, să dea înapoi preţul răscumpărării sale din banii pentru care a fost cumpărat.

52. Şi dacă rămân doar câţiva ani până la anul jubileului, atunci să socotească împreună cu el şi conform cu anii săi să îi dea înapoi preţul răscumpărării sale.

53. Şi să fie cu el precum cu un servitor angajat anual; şi celălalt să nu domnească peste el cu asprime, în faţa ta.

54. Şi dacă nu este răscumpărat în aceşti ani, atunci să iasă în anul jubileului, deopotrivă el şi copiii lui cu el.

55. Pentru că mie îmi sunt servitori copiii lui Israel; ei sunt servitorii mei pe care i-am scos din ţara Egiptului: Eu sunt DOMNUL Dumnezeul vostru.

A PHP Error was encountered

Severity: Core Warning

Message: PHP Startup: Unable to load dynamic library 'pdo_sqlite' (tried: /usr/lib/php/20190902/pdo_sqlite (/usr/lib/php/20190902/pdo_sqlite: cannot open shared object file: No such file or directory), /usr/lib/php/20190902/pdo_sqlite.so (/usr/lib/php/20190902/pdo_sqlite.so: undefined symbol: php_pdo_unregister_driver))

Filename: Unknown

Line Number: 0

Backtrace: