Detaliile cărții

Isaia 58

Adevăratul post.

1. Strigă tare, nu cruţa, ridică-ţi vocea ca o trâmbiţă şi arată poporului meu fărădelegea lor şi casei lui Iacob păcatele lor.

2. Totuşi ei mă caută zilnic şi se desfată să cunoască ale mele căi, ca o naţiune care a făcut dreptate şi nu a părăsit rânduiala Dumnezeului lor, ei cer de la mine rânduielile dreptăţii; se desfată în a se apropia de Dumnezeu.

3. Pentru ce am postit, spun ei, şi tu nu vezi? Pentru ce ne-am chinuit sufletul, şi tu nu iei la cunoştinţă? Iată, în ziua postului vostru voi găsiţi plăcere şi stoarceţi de la servitorii voştri toate muncile datorate.

4. Iată, postiţi pentru ceartă şi polemică şi pentru a lovi cu pumnul stricăciunii, nu postiţi ca astăzi pentru a vă face vocea auzită în înalt.

5. Este acesta postul pe care eu l-am ales? O zi pentru om ca să îşi chinuiască sufletul? Este pentru a-şi pleca al său cap ca o trestie şi a-şi întinde pânză de sac şi cenuşă sub el? Vei numi aceasta un post şi o zi bine primită pentru DOMNUL?

6. Nu este acesta postul pe care l-am ales eu? A dezlega legăturile stricăciunii, a desface sarcinile grele şi a lăsa pe oprimaţi să meargă liberi şi să frângeţi fiecare jug?

7. Nu este a împărţi pâinea ta celui flămând şi să aduci la casa ta pe săracii care sunt lepădaţi? Când vezi pe cel gol, să îl acoperi; şi să nu te ascunzi de propria ta carne?

8. Atunci lumina ta va izbucni ca dimineaţa şi sănătatea ta va creşte repede şi dreptatea ta va merge înaintea ta; gloria DOMNULUI va fi ariergarda ta.

9. Atunci vei chema şi DOMNUL va răspunde; vei striga, iar el va spune: Sunt aici. Dacă iei din mijlocul tău jugul, arătarea cu degetul şi vorbirea zadarnică,

10. Şi dacă îţi întinzi sufletul spre cel flămând şi saturi sufletul chinuit, atunci lumina ta se va ridica în întuneric şi întunecimea ta va fi ca amiaza;

11. Şi DOMNUL te va călăuzi continuu şi va sătura sufletul tău chiar în secetă şi va îngrăşa oasele tale; şi vei fi ca o grădină udată şi ca un izvor de apă, ale cărui ape nu lipsesc.

12. Şi cei care vor ieşi din tine vor reconstrui locurile vechi, risipite, vei ridica temeliile multor generaţii; şi vei fi numit: Reparatorul spărturii, Restauratorul cărărilor de locuit.

13. Dacă îţi întorci piciorul de la sabat, de la a-ţi face plăcerea în ziua mea sfântă, şi vei chema sabatul o desfătare, sabatul sfânt al DOMNULUI, demn de cinste, şi îl vei cinsti, nefăcând propriile tale căi, nici găsind propria plăcere, nici vorbind propriile tale cuvinte,

14. Atunci te vei desfăta în DOMNUL; şi te voi face să călăreşti peste locurile înalte ale pământului şi te voi hrăni cu moştenirea tatălui tău, Iacob, căci gura DOMNULUI a vorbit aceasta.