Detaliile cărții

Ioan 20

Învierea lui Isus Hristos.

1. În prima zi a săptămânii Maria Magdalena a venit dis-de-dimineaţă la mormânt, pe când era încă întuneric şi a văzut piatra luată de pe mormânt.

2. Atunci a alergat şi a venit la Simon Petru şi la celălalt discipol, pe care îl iubea Isus şi le-a spus: Au luat pe Domnul din mormânt şi nu ştim unde l-au pus.

3. De aceea Petru şi celălalt discipol au ieşit şi au venit la mormânt.

4. Au alergat astfel amândoi împreună şi celălalt discipol l-a întrecut pe Petru şi a ajuns primul la mormânt.

5. Şi, aplecându-se, a văzut fâşiile de pânză întinse pe jos; totuşi nu a intrat.

6. Atunci a venit Simon Petru urmându-l şi a intrat în mormânt şi a văzut fâşiile de pânză pe jos.

7. Iar ştergarul, care fusese pe capul lui, nu era întins jos cu fâşiile de pânză, ci la o parte, împăturit într-un loc.

8. Atunci a intrat şi celălalt discipol, care a ajuns primul la mormânt şi a văzut şi a crezut.

9. Pentru că nu ştiau încă scriptura că el trebuia să învie dintre morţi.

10. Apoi discipolii s-au întors din nou la ei acasă.

Isus Se arată Mariei.

11. Dar Maria stătea în picioare afară lângă mormânt, plângând; şi pe când plângea s-a aplecat spre mormânt.

12. Şi a văzut doi îngeri în alb, şezând unul la cap şi altul la picioare, unde fusese pus trupul lui Isus.

13. Şi ei i-au spus: Femeie, de ce plângi? Ea le-a spus: Pentru că au luat pe Domnul meu şi nu ştiu unde l-au pus.

14. Şi după ce a spus acestea, s-a întors înapoi şi a văzut pe Isus stând în picioare, dar nu ştia că este Isus.

15. Isus i-a spus: Femeie, de ce plângi? Pe cine cauţi? Ea, presupunând că este grădinarul, i-a spus: Domnule, dacă l-ai dus, spune-mi unde l-ai pus şi îl voi lua.

16. Isus i-a spus: Maria. Ea, întorcându-se, i-a spus: Rabuni; care înseamnă, Stăpânule.

17. Isus i-a spus: Nu mă atinge, căci încă nu m-am urcat la Tatăl meu; ci du-te la fraţii mei şi spune-le: Mă urc la Tatăl meu şi Tatăl vostru şi la Dumnezeul meu şi Dumnezeul vostru.

18. Maria Magdalena a venit şi a spus discipolilor că l-a văzut pe Domnul şi că el i-a spus acestea.

Isus Se arată ucenicilor.

19. Atunci, în seara aceleiaşi zile, fiind prima zi a săptămânii, pe când uşile, unde discipolii erau adunaţi de teama iudeilor, erau închise, Isus a venit şi a stat în picioare în mijloc şi le-a spus: Pace vouă.

20. Şi, spunând aceasta, le-a arătat mâinile şi coasta sa. Atunci discipolii s-au bucurat când l-au văzut pe Domnul.

21. Atunci Isus le-a spus din nou: Pace vouă; cum m-a trimis Tatăl, aşa vă trimit şi eu.

22. Şi după ce a spus aceasta, a suflat peste ei şi le-a spus: Primiţi Duhul Sfânt:

23. Oricui remiteţi păcatele, le sunt remise; şi oricui le reţineţi, sunt reţinute.

Isus Se arată şi lui Toma.

24. Dar Toma, unul dintre cei doisprezece, cel numit Didumos, nu era cu ei când a venit Isus.

25. Ceilalţi discipoli i-au spus atunci: Am văzut pe Domnul. Dar el le-a spus: Dacă nu văd în mâinile lui semnul cuielor şi dacă nu pun degetul meu în semnul cuielor şi nu pun mâna mea în coasta lui, nicidecum nu voi crede.

26. Şi după opt zile discipolii lui erau din nou înăuntru şi Toma era cu ei; Isus a venit, uşile fiind închise, şi a stat în picioare în mijloc şi a spus: Pace vouă.

27. Atunci i-a spus lui Toma: Adu-ţi degetul aici şi priveşte mâinile mele; şi adu-ţi mâna şi pune-o în coasta mea; şi nu fi fără credinţă, ci fii cu credinţă.

28. Şi Toma a răspuns şi i-a zis: Domnul meu şi Dumnezeul meu.

29. Isus i-a spus: Toma, pentru că m-ai văzut, ai crezut; binecuvântaţi sunt cei ce nu au văzut şi totuşi au crezut.

Rostul celor scrise aici.

30. Şi cu adevărat multe alte semne a făcut Isus în prezenţa discipolilor săi care nu sunt scrise în această carte.

31. Dar acestea sunt scrise, ca voi să credeţi că Isus este Cristosul, Fiul lui Dumnezeu; şi astfel, crezând, să aveţi viaţă prin numele lui.