Detaliile cărții

Isaia 19

Asupra Egiptului.

1. Povara Egiptului. Iată, Domnul călăreşte pe un nor iute şi va veni în Egipt şi idolii Egiptului vor fi clintiţi la prezenţa lui şi inima Egiptului se va topi în mijlocul acestuia.

2. Şi voi stârni pe egipteni împotriva egiptenilor şi vor lupta fiecare împotriva fratelui său şi fiecare împotriva aproapelui său; cetate împotriva cetăţii şi împărăţie împotriva împărăţiei.

3. Şi duhul Egiptului va leşina în mijlocul acestuia; şi voi distruge sfatul lui, şi ei vor căuta la idoli şi la fermecători şi la cei care au demoni şi la vrăjitori.

4. Şi pe egipteni îi voi da în mâna unui domn crud; şi un împărat feroce va stăpâni peste ei, spune Domnul, DOMNUL oştirilor.

5. Şi apele vor lipsi din mare şi râul va fi risipit şi uscat.

6. Şi ei vor întoarce râurile departe; şi pâraiele de apărare vor fi golite şi uscate, trestiile şi stuful se vor ofili.

7. Trestiile de hârtie lângă pâraie, la gura pâraielor, şi fiecare lucru semănat lângă pâraie se va ofili, va fi alungat şi nu va mai fi.

8. Pescarii de asemenea vor jeli şi toţi cei ce cârligul îl aruncă în pâraie vor plânge, şi cei ce întind plase peste apă vor lâncezi.

9. Mai mult, cei care lucrează cu in subţire şi cei care ţes împletituri vor fi încurcaţi.

10. Şi vor fi zdrobiţi în hotărârile lor, toţi cei ce fac stăvilare şi iazuri pentru peşte.

11. Cu siguranţă prinţii din Ţoan sunt nebuni, sfatul sfătuitorilor înţelepţi ai lui Faraon a devenit neghiob, cum îi spuneţi voi lui Faraon: Eu sunt fiul înţeleptului, fiul vechilor împăraţi?

12. Unde sunt ei? Unde sunt înţelepţii tăi? Şi să îţi spună ei acum şi să cunoască ce a hotărât DOMNUL oştirilor asupra Egiptului.

13. Prinţii din Ţoan au înnebunit, prinţii din Nof sunt înşelaţi, ei au amăgit de asemenea Egiptul, sprijinul triburilor acestora.

14. DOMNUL a amestecat un duh pervers în mijlocul acestora, iar ei au făcut Egiptul să rătăcească în fiecare lucrare a lui, ca un om beat care şovăie în voma lui.

15. Nici nu va fi vreo lucrare pentru Egipt, pe care capul sau coada, ramura sau papura, să o facă.

16. În acea zi Egiptul va fi asemenea femeilor şi se va înspăimânta şi se va teme de scuturarea mâinii DOMNULUI oştirilor, pe care o scutură peste el.

17. Şi ţara lui Iuda va fi o teroare pentru Egipt. Oricine îl menţionează se va înspăimânta în el însuşi, din cauza sfatului DOMNULUI oştirilor, pe care l-a hotărât împotriva lui.

Egiptul împreună cu Asur şi Israel.

18. În acea zi, cinci cetăţi din ţara Egiptului vor vorbi limba lui Canaan şi vor jura DOMNULUI oştirilor; una va fi numită Cetatea Distrugerii.

19. În acea zi, va fi un altar pentru DOMNUL în mijlocul ţării Egiptului şi un stâlp la graniţa acestuia, pentru DOMNUL.

20. Şi va fi ca un semn şi ca un martor pentru DOMNUL oştirilor în ţara Egiptului, căci ei vor striga către DOMNUL din cauza opresorilor şi el le va trimite un salvator, unul mare, iar el îi va elibera.

21. Şi DOMNUL va fi cunoscut Egiptului şi egiptenii vor cunoaşte pe DOMNUL în acea zi şi vor face sacrificiu şi vor aduce un dar; da, vor face o promisiune DOMNULUI şi o vor împlini.

22. Şi DOMNUL va lovi Egiptul, îl va lovi şi îl va vindeca şi se vor întoarce la DOMNUL, iar el se va lăsa înduplecat de ei şi îi va vindeca.

23. În acea zi va fi un drum mare din Egipt în Asiria şi asirienii vor veni în Egipt şi egiptenii în Asiria şi egiptenii vor servi cu asirienii.

24. În acea zi Israel va fi al treilea cu Egiptul şi cu Asiria, o binecuvântare în mijlocul ţării,

25. Pe care DOMNUL oştirilor o va binecuvânta, spunând: Binecuvântat fii Egipt, poporul meu, şi Asiria, lucrarea mâinilor mele, şi Israel, moştenirea mea.