Iov 4
Cuvântarea lui Elifaz către Iov.
1. Atunci Elifaz temanitul a răspuns şi a zis:
2. Dacă încercăm să vorbim îndeaproape cu tine, vei fi mâhnit? Dar cine se poate opri de la a vorbi?
3. Iată, tu ai instruit pe mulţi şi ai întărit mâinile slabe.
4. Cuvintele tale au susţinut pe cel ce cădea şi ai întărit genunchii slabi.
5. Dar acum aceasta a venit peste tine şi leşini; te atinge şi eşti tulburat.
6. Nu este aceasta teama ta, încrederea ta, speranţa ta şi integritatea căilor tale?
7. Aminteşte-ţi, te rog, cine a pierit vreodată, fiind nevinovat? Sau unde au fost stârpiţi cei drepţi?
8. După cum am văzut, cei ce ară nelegiuire şi seamănă stricăciune, seceră aceleaşi lucruri.
9. Prin pufnirea lui Dumnezeu ei pier şi prin suflarea nărilor sale sunt mistuiţi.
10. Răcnetul leului şi vocea leului feroce şi dinţii leilor tineri, sunt frânte.
11. Leul bătrân piere din lipsă de pradă şi puii leoaicei tari sunt împrăştiaţi peste tot.
Toţi oamenii sunt vinovaţi.
12. Acum un lucru mi-a fost adus în ascuns şi urechea mea a primit puţin din acesta.
13. În gândurile din viziunile nopţii, când somn adânc cade peste oameni,
14. Teamă a venit asupra mea şi cutremur, care a făcut toate oasele mele să tremure.
15. Atunci un duh a trecut înaintea feţei mele; părul cărnii mele s-a zbârlit;
16. A stat pe loc, dar nu i-am putut distinge forma; o imagine a fost înaintea ochilor mei, era linişte şi am auzit o voce, spunând:
17. Să fie omul muritor mai drept decât Dumnezeu? Să fie un om mai pur decât făcătorul său?
18. Iată, el nu şi-a pus încrederea în servitorii săi; şi pe îngerii săi i-a acuzat de nebunie.
19. Cu cât mai puţin în cei ce locuiesc în case de lut, a căror temelie este în ţărână, care sunt zdrobite înaintea moliei?
20. Ei sunt nimiciţi de dimineaţa până seara, ei pier pentru totdeauna fără ca cineva să ia aminte.
21. Nu va dispărea măreţia care este în ei? Ei mor, chiar fără înţelepciune.