Iov 18
A doua cuvântare a lui Bildad.
1. Atunci a răspuns Bildad şuhitul şi a zis:
2. Cât timp va trece până vei pune capăt vorbelor? Fă semn şi apoi vom vorbi.
3. Pentru ce suntem socotiţi ca fiare şi consideraţi nemernici înaintea ta?
4. El însuşi se sfâşie în mânia sa; va fi pământul părăsit pentru tine? Şi va fi stânca mutată din locul său?
5. Da, lumina celui stricat va fi stinsă şi scânteia focului său nu va străluci.
6. Lumina va fi întuneric în cortul său şi candela sa va fi stinsă cu el.
7. Paşii tăriei lui vor fi strâmtoraţi şi propriul său sfat îl va trânti.
8. Fiindcă este aruncat într-o plasă prin propriile sale picioare şi calcă pe o cursă.
9. Laţul îl va prinde de călcâi şi tâlharul îl va învinge.
10. Cursa îi este întinsă în pământ şi o capcană pentru el pe cale.
11. Terori îl vor înspăimânta de fiecare parte şi îl vor pune pe fugă.
12. Puterea lui va fi înfometată şi nimicire va fi gata lângă el.
13. Aceasta va mânca tăria pielii lui; întâiul născut al morţii îi va mânca tăria.
14. Încrederea sa va fi dezrădăcinată din cortul său şi aceasta îl va aduce la împăratul terorilor.
15. Se va locui în cortul său deoarece nu este al său; pucioasă va fi împrăştiată, peste locuinţa sa.
16. Rădăcinile lui vor fi uscate dedesubt şi deasupra ramura lui va fi retezată.
17. Amintirea sa va pieri de pe pământ şi nu va avea un nume în stradă.
18. Va fi dus de la lumină în întuneric şi alungat din lume.
19. El nu va avea nici fiu, nici nepot printre oamenii săi, nici cineva să rămână în locuinţele lui.
20. Cei ce vin după el vor fi înmărmuriţi la ziua lui, aşa cum au fost îngroziţi cei dinainte.
21. Cu adevărat astfel sunt locuinţele celui stricat şi acesta este locul celui ce nu cunoaşte pe Dumnezeu.