Detaliile cărții

Iosua 5

Tăierea împrejur.

1. Şi s-a întâmplat, când au auzit toţi împăraţii amoriţilor, care erau pe partea de vest a Iordanului şi toţi împăraţii canaaniţilor, care erau lângă mare, că DOMNUL a secat apele Iordanului dinaintea copiilor lui Israel, până am trecut, că li s-a topit inima şi nu mai era suflare în ei, din cauza copiilor lui Israel.

2. În timpul acela, DOMNUL i-a spus lui Iosua: Fă-ţi cuţite ascuţite şi circumcide din nou pe copiii lui Israel a doua oară.

3. Şi Iosua şi-a făcut cuţite ascuţite şi a circumcis pe copiii lui Israel pe dealul prepuţurilor.

4. Şi acesta este motivul pentru care Iosua i-a circumcis: Tot poporul care a ieşit din Egipt, cei de parte bărbătească, adică toţi bărbaţii de război, au murit în pustiu, pe drum, după ce au ieşit din Egipt.

5. Şi tot poporul care ieşise era circumcis, însă tot poporul care se născuse în pustiu, pe drum, pe când au ieşit din Egipt, nu fuseseră circumcişi.

6. Deoarece copiii lui Israel au umblat patruzeci de ani prin pustie, până au fost nimiciţi toţi oamenii care erau bărbaţi de război ieşiţi din Egipt, pentru că nu au ascultat de vocea DOMNULUI, cărora DOMNUL le-a jurat că nu le va arăta ţara pe care DOMNUL a jurat taţilor lor că ne-o va da, ţară în care curge lapte şi miere.

7. Şi copiii lor, pe care i-a ridicat în locul lor, pe aceia i-a circumcis Iosua, fiindcă erau necircumcişi, pentru că nu i-au circumcis pe drum.

8. Şi s-a întâmplat, când au terminat de circumcis tot poporul, că au rămas la locurile lor în tabără, până s-au vindecat.

Prăznuirea Paştelor. - Mana încetează.

9. Şi DOMNUL i-a spus lui Iosua: Astăzi am îndepărtat ocara Egiptului de pe voi. De aceea numele locului este chemat Ghilgal până în această zi.

10. Şi copiii lui Israel au aşezat tabăra în Ghilgal şi au ţinut paştele în a paisprezecea zi a lunii, către seară, în câmpiile Ierihonului.

11. Şi au mâncat din grâul vechi al ţării a doua zi după paşti, azimă şi grâu prăjit în aceeaşi zi.

12. Şi mana a încetat a doua zi după ce au mâncat din grâul vechi al ţării; şi copiii lui Israel nu au mai avut mană după aceea, ci au mâncat din rodul ţării lui Canaan în acel an.

Descoperirea dumnezeiască.

13. Şi s-a întâmplat, când Iosua era lângă Ierihon, că şi-a ridicat ochii şi a privit şi, iată, un om stătea în picioare înaintea lui cu sabia scoasă, în mână. Şi Iosua a mers la el şi i-a spus: Eşti pentru noi sau pentru potrivnicii noştri?

14. Iar el a spus: Nu, ci am venit acum ca şi căpetenie a oştirii DOMNULUI. Şi Iosua a căzut cu faţa la pământ şi s-a închinat şi i-a spus: Ce spune domnul meu servitorului său?

15. Şi căpetenia oştirii DOMNULUI i-a spus lui Iosua: Scoate-ţi sandaua din picior, fiindcă locul pe care stai este sfânt. Şi Iosua a făcut astfel.