Iona 3
1. Şi cuvântul DOMNULUI a venit la Iona a doua oară, spunând:
2. Ridică-te, mergi la Ninive, acea mare cetate, şi predică-i această predicare pe care ţi-o voi porunci.
3. Astfel Iona s-a ridicat şi a mers la Ninive, conform cuvântului DOMNULUI. Şi Ninive era o cetate peste măsură de mare, cât o călătorie de trei zile.
4. Şi Iona a început să intre în cetate cale de o zi şi a strigat şi a zis: Încă patruzeci de zile şi Ninive va fi dărâmată!
5. Atunci oamenii din Ninive l-au crezut pe Dumnezeu şi au proclamat un post şi au îmbrăcat pânză de sac, de la cel mai mare dintre ei până la cel mai mic dintre ei.
6. Căci a ajuns cuvântul la împăratul din Ninive; şi s-a ridicat de pe tronul lui şi şi-a scos roba de pe el şi s-a acoperit cu pânză de sac şi s-a aşezat în cenuşă.
7. Şi el a făcut să fie proclamată şi publicată aceasta prin Ninive, prin decretul împăratului şi a nobililor săi, spunând: Niciun om, nici animal, nici cireadă, nici turmă, să nu guste nimic, nici să nu se hrănească, nici să nu bea apă;
8. Ci şi om şi animal să fie acoperit cu pânză de sac şi să strige tare către Dumnezeu, da, să se întoarcă fiecare de la calea lui cea rea şi de la violenţa care este în mâinile lor.
9. Cine poate spune dacă Dumnezeu nu se va întoarce şi nu se va pocăi, şi se va întoarce de la mânia lui înverşunată, ca să nu pierim?
10. Şi Dumnezeu a văzut lucrările lor, că s-au întors de la calea lor cea rea; şi Dumnezeu s-a pocăit de răul pe care spusese că îl va face şi nu l-a făcut.