Ioan 16
Prigonirea ucenicilor.
1. V-am spus acestea, ca să nu vă poticniţi.
2. Vă vor exclude din sinagogi; şi vine timpul că oricine vă ucide va gândi că face un serviciu lui Dumnezeu.
3. Şi vă vor face acestea, pentru că nu au cunoscut nici pe Tatăl, nici pe mine.
4. Dar v-am spus acestea, pentru ca atunci când va veni timpul, să vă amintiţi că eu vi le-am spus. Dar nu vi le-am spus acestea de la început, pentru că eram cu voi.
Lucrarea Mângâietorului.
5. Dar acum mă duc la cel ce m-a trimis; şi nimeni dintre voi nu mă întreabă: Unde te duci?
6. Dar pentru că v-am spus acestea, întristarea v-a umplut inima.
7. Totuşi eu vă spun adevărul: Vă este de folos să plec; căci dacă nu plec, Mângâietorul nu va veni la voi; dar dacă plec, vi-l voi trimite.
8. Şi când vine, el va mustra lumea despre păcat şi despre dreptate şi despre judecată.
9. Despre păcat, pentru că ei nu mă cred pe mine;
10. Despre dreptate, pentru că mă duc la Tatăl meu şi nu mă mai vedeţi;
11. Despre judecată, pentru că prinţul acestei lumi este judecat.
12. Am încă multe să vă spun, dar nu le puteţi purta acum.
13. Dar când vine el, Duhul adevărului, vă va călăuzi în tot adevărul, fiindcă nu va vorbi de la el însuşi, ci orice va auzi, aceea va vorbi şi vă va arăta cele ce vin.
14. El mă va glorifica, pentru că va primi din al meu şi vă va arăta.
15. Toate câte are Tatăl sunt ale mele; din această cauză am spus că: Va primi din al meu şi vă va arăta.
Întristarea prefăcută în bucurie.
16. Puţin timp şi nu mă veţi vedea şi din nou puţin timp şi mă veţi vedea, pentru că eu mă duc la Tatăl.
17. Atunci unii dintre discipolii lui au spus între ei: Ce este aceasta ce ne spune: Puţin timp şi nu mă veţi vedea şi din nou, puţin timp şi mă veţi vedea? Şi: Pentru că eu mă duc la Tatăl?
18. Spuneau de aceea: Ce este aceasta ce spune: Încă puţin timp? Nu putem spune ce vorbeşte.
19. Şi Isus a ştiut că doreau să îl întrebe şi le-a spus: Despre aceasta vă întrebaţi între voi, că am spus: Puţin timp şi nu mă veţi vedea şi din nou, puţin timp şi mă veţi vedea?
20. Adevărat, adevărat vă spun că: Voi veţi plânge şi veţi jeli, dar lumea se va bucura; şi vă veţi întrista, dar întristarea voastră va deveni bucurie.
21. Femeia când are durerile naşterii are întristare, pentru că i-a venit timpul; dar după ce a născut copilul nu îşi mai aminteşte de necaz, din cauza bucuriei că s-a născut un om în lume.
22. Şi voi acum de aceea aveţi întristare; dar vă voi vedea din nou şi inima voastră se va bucura şi bucuria voastră nimeni nu o ia de la voi.
23. Şi în ziua aceea nu mă veţi întreba nimic. Adevărat, adevărat vă spun că: Orice veţi cere de la Tatăl în numele meu, vă va da.
24. Până acum nu aţi cerut nimic în numele meu; cereţi şi veţi primi, ca bucuria voastră să fie deplină.
Cuvinte de rămas bun.
25. V-am spus acestea în parabole; dar vine timpul când nu vă voi mai vorbi în parabole, ci vă voi arăta deschis despre Tatăl.
26. În ziua aceea veţi cere în numele meu şi nu vă spun că eu îl voi ruga pe Tatăl pentru voi.
27. Fiindcă Tatăl însuşi vă iubeşte, pentru că voi m-aţi iubit şi aţi crezut că eu am ieşit de la Dumnezeu.
28. Am ieşit de la Tatăl şi am venit în lume; din nou las lumea şi mă duc la Tatăl.
29. Discipolii săi i-au spus: Iată acum vorbeşti deschis şi nu spui nicio parabolă.
30. Acum suntem siguri că ştii toate şi nu ai nevoie să te întrebe cineva; prin aceasta credem că ai ieşit de la Dumnezeu.
31. Isus le-a răspuns: Acum credeţi?
32. Iată, vine timpul şi acum a venit, ca să fiţi risipiţi fiecare la ale lui şi mă veţi lăsa singur; şi totuşi nu sunt singur, pentru că Tatăl este cu mine.
33. V-am spus acestea ca în mine să aveţi pace. În lume veţi avea necaz; dar îndrăzniţi, eu am învins lumea.