Detaliile cărții

Ioan 11

Învirea lui Lazăr.

1. Şi era un anume bolnav, Lazăr din Betania, din satul Mariei şi al surorii ei, Marta.

2. (Maria era aceea care l-a uns pe Domnul cu mir şi i-a şters picioarele cu părul ei, al cărei frate, Lazăr, era bolnav.)

3. De aceea surorile au trimis la el, spunând: Doamne, iată, acela pe care îl iubeşti, este bolnav.

4. Isus, când a auzit, a spus: Această boală nu este spre moarte, ci pentru gloria lui Dumnezeu, ca Fiul lui Dumnezeu să fie glorificat prin ea.

5. Şi Isus iubea pe Marta şi pe sora ei şi pe Lazăr.

6. Când a auzit aşadar că este bolnav, a mai rămas două zile în locul în care era;

7. Apoi, după aceasta, le-a spus discipolilor: Să mergem din nou în Iudeea.

8. Discipolii i-au spus: Rabi, acum de curând căutau iudeii să te ucidă cu pietre şi din nou te duci acolo?

9. Isus a răspuns: Nu sunt douăsprezece ore în zi? Dacă cineva umblă ziua, nu se împiedică, pentru că vede lumina lumii acesteia.

10. Dar dacă umblă cineva noaptea, se împiedică, pentru că nu este lumină în el.

11. Acestea a spus Isus; şi după aceea el le-a spus: Lazăr, prietenul nostru, doarme; dar mă duc să îl trezesc din somn.

12. Atunci discipolii lui au spus: Doamne, dacă doarme, se va face bine.

13. Dar Isus vorbise despre moartea lui, dar ei gândeau că vorbeşte despre odihna somnului.

14. De aceea Isus le-a spus atunci pe faţă: Lazăr este mort.

15. Şi mă bucur pentru voi că nu am fost acolo, ca să credeţi; totuşi, să mergem la el.

16. Atunci Toma, cel numit Didumos, le-a spus celor împreună discipoli cu el: Să mergem şi noi, ca să murim cu el.

17. Atunci când Isus a venit, a aflat că el era deja de patru zile în mormânt.

18. Şi Betania era aproape de Ierusalim, cam la cincisprezece stadii.

19. Şi mulţi dintre iudei veniseră la Marta şi la Maria, ca să le mângâie din cauza morţii fratelui lor.

20. Atunci Marta, când a auzit că vine Isus, a ieşit şi l-a întâlnit. Dar Maria şedea în casă.

21. Atunci Marta i-a spus lui Isus: Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu nu ar fi murit;

22. Dar ştiu că orice vei cere chiar acum de la Dumnezeu, Dumnezeu îţi va da.

23. Isus i-a spus: Fratele tău va învia.

24. Marta i-a spus: Ştiu că va învia în înviere, în ziua de apoi.

25. Isus i-a spus: Eu sunt învierea şi viaţa, cel ce crede în mine, chiar dacă ar fi murit, totuşi va trăi;

26. Şi oricine trăieşte şi crede în mine, nicidecum nu va muri niciodată. Crezi tu aceasta?

27. Da, Doamne, i-a spus ea: Eu cred că tu eşti Cristosul, Fiul lui Dumnezeu, care trebuia să vină în lume.

28. Şi, spunând acestea, s-a dus şi a chemat-o pe Maria, sora ei, pe ascuns, spunând: Învăţătorul a venit şi te cheamă.

29. Imediat ce ea a auzit, s-a ridicat repede şi a venit la el.

30. Şi Isus nu venise încă în sat, ci era în locul unde îl întâmpinase Marta.

31. Atunci iudeii, care erau cu ea în casă şi o mângâiau, văzând-o pe Maria că s-a ridicat în grabă şi a ieşit, au urmat-o, spunând: Se duce la mormânt ca să plângă acolo.

32. Atunci Maria, când a ajuns unde era Isus, l-a văzut şi a căzut la picioarele lui, spunându-i: Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu nu ar fi murit.

33. De aceea Isus, când a văzut-o plângând, şi pe iudeii care veniseră cu ea plângând, a gemut în duhul lui şi s-a tulburat.

34. Şi a spus: Unde l-aţi pus? I-au spus: Doamne, vino şi vezi.

35. Isus plângea.

36. Atunci iudeii au spus: Iată, cât îl iubea!

37. Iar unii dintre ei au spus: Nu putea acesta, care a deschis ochii orbului, să fi făcut ca nici acesta să nu fi murit?

38. Isus de aceea, gemând din nou în el însuşi, vine la mormânt. Şi era o peşteră şi o piatră era aşezată peste ea.

39. Isus a spus: Luaţi piatra la o parte. Marta, sora mortului, i-a spus: Doamne, deja miroase greu, fiindcă este mort de patru zile.

40. Isus i-a spus: Nu ţi-am spus că dacă vei crede, vei vedea gloria lui Dumnezeu?

41. Atunci au luat piatra de unde era pus mortul. Şi Isus a ridicat ochii în sus şi a spus: Tată, îţi mulţumesc că m-ai auzit.

42. Şi eu am ştiut că totdeauna mă asculţi; dar am spus aceasta din cauza mulţimii care stă împrejur, ca să creadă că tu m-ai trimis.

43. Şi, spunând acestea, a strigat cu voce tare: Lazăre, vino afară.

44. Şi mortul a ieşit cu mâinile şi picioarele legate cu fâşii de pânză, şi faţa îi era înfăşurată cu un ştergar. Isus le spune: Dezlegaţi-l şi lăsaţi-l să meargă.

45. Atunci mulţi dintre iudei, care au venit la Maria şi au văzut ce a făcut Isus, l-au crezut pe el.

46. Dar unii dintre ei au mers la farisei şi le-au spus ce a făcut Isus.

Sinedriul hotărăşte să-l omoare.

47. Atunci preoţii de seamă şi fariseii au adunat consiliul şi au spus: Ce facem? Pentru că omul acesta face multe miracole.

48. Dacă îl lăsăm astfel în pace, toţi îl vor crede pe el şi vor veni romanii şi ne vor lua deopotrivă şi locul şi naţiunea.

49. Dar unul dintre ei, Caiafa, fiind marele preot în acel an, le-a spus: Voi nu ştiţi nimic,

50. Nici nu gândiţi că este în folosul nostru să moară un singur om pentru popor şi să nu piară toată naţiunea?

51. Dar nu a spus aceasta de la el, ci, fiind mare preot în anul acela, a profeţit că Isus avea să moară pentru naţiune;

52. Şi nu numai pentru acea naţiune, ci şi ca să adune într-unul singur pe copiii lui Dumnezeu, cei risipiţi.

53. De aceea din acea zi s-au sfătuit ca să îl ucidă.

54. De aceea Isus nu mai umbla pe faţă printre iudei, ci a plecat de acolo în ţinutul de lângă pustie, într-o cetate numită Efraim, şi a stat acolo cu discipolii săi.

Isus aşteptat la Ierusalim.

55. Iar paştele iudeilor era aproape, şi mulţi au urcat din ţară la Ierusalim înainte de paşte, ca să se purifice.

56. Atunci ei căutau pe Isus şi au vorbit între ei, stând în picioare în templu: Ce gândiţi voi, că nicidecum nu va veni la sărbătoare?

57. Acum deopotrivă preoţii de seamă şi fariseii poruncă dăduseră, ca, dacă ştie cineva unde este, să le arate ca să îl prindă.