Luca 20

Puterea lui Isus.

1. Şi s-a întâmplat într-una din acele zile, pe când învăţa el poporul în templu şi predica evanghelia, că preoţii de seamă şi scribii au venit peste el cu bătrânii,

2. Şi i-au vorbit, spunând: Spune-ne, prin ce autoritate faci tu acestea? Sau cine este cel ce ţi-a dat această autoritate?

3. Iar el a răspuns şi le-a zis: Vă voi întreba şi eu un lucru; şi răspundeţi-mi:

4. Botezul lui Ioan era din cer, sau de la oameni?

5. Dar discutau între ei, spunând: Dacă vom spune: Din cer, el va spune: Atunci de ce nu l-aţi crezut?

6. Dar dacă spunem: De la oameni, tot poporul ne va ucide cu pietre; fiindcă sunt convinşi că Ioan era un profet.

7. Şi au răspuns că nu puteau spune de unde era.

8. Şi Isus le-a spus: Nici eu nu vă spun prin ce autoritate fac acestea.

Pilda vierilor.

9. Apoi a început să spună poporului această parabolă: Un anumit om a plantat o vie şi a arendat-o unor viticultori şi a plecat într-o ţară îndepărtată pentru un timp îndelungat.

10. Şi la timpul cuvenit a trimis un rob la viticultori, ca să îi dea din rodul viei; dar viticultorii l-au bătut şi l-au trimis fără nimic.

11. Şi din nou, a trimis alt rob; şi l-au bătut şi pe acela şi l-au batjocorit şi l-au trimis fără nimic.

12. Şi din nou, a trimis un al treilea; şi de asemenea l-au rănit şi l-au aruncat afară.

13. Atunci a spus domnul viei: Ce să fac? Voi trimite pe fiul meu preaiubit; poate, văzându-l, îl vor respecta.

14. Dar când viticultorii l-au văzut, discutau între ei, spunând: Acesta este moştenitorul; să îl ucidem, ca moştenirea să fie a noastră.

15. Şi l-au aruncat afară din vie şi l-au ucis. Ce le va face aşadar domnul viei?

16. Va veni şi va nimici pe aceşti viticultori şi va da via altora. Şi când au auzit, au spus: Nicidecum.

17. Iar el i-a privit şi a spus: Atunci ce este acest lucru, care este scris: Piatra pe care au respins-o zidarii, aceasta a devenit capul colţului temeliei.

18. Oricine va cădea peste acea piatră, va fi zdrobit; dar peste oricine va cădea aceasta, îl va spulbera.

19. Şi preoţii de seamă şi scribii căutau să pună mâinile pe el în ora aceea; dar se temeau de popor; fiindcă au priceput că spusese această parabolă împotriva lor.

Birul Cezarului.

20. Şi îl pândeau şi au trimis spioni, care se prefăceau oameni drepţi, ca să îl prindă în cuvintele lui, aşa încât să îl dea puterii şi autorităţii guvernatorului.

21. Şi l-au întrebat, spunând: Învăţătorule, ştim că vorbeşti şi înveţi cu dreptate şi nici nu cauţi la faţa oamenilor, ci înveţi calea lui Dumnezeu în adevăr.

22. Este legiuit pentru noi să dăm tribut Cezarului, sau nu?

23. Dar el a priceput viclenia lor şi le-a spus: De ce mă ispitiţi?

24. Arătaţi-mi un dinar. Al cui chip şi inscripţie o are? Ei au răspuns şi au zis: Al Cezarului.

25. Iar el le-a spus: De aceea daţi Cezarului cele ale Cezarului şi lui Dumnezeu cele ale lui Dumnezeu.

26. Şi nu au putut să îl prindă în cuvintele lui înaintea poporului; şi s-au minunat de răspunsul lui şi au tăcut.

Despre înviere.

27. Apoi au venit unii dintre saduchei, care neagă că există vreo înviere; şi l-au întrebat,

28. Spunând: Învăţătorule, Moise ne-a scris: Dacă fratele cuiva moare, având soţie şi el moare fără copii, ca fratele lui să îi ia soţia şi să ridice sămânţă fratelui său.

29. Aşadar au fost şapte fraţi; şi primul a luat o soţie şi a murit fără copii.

30. Şi al doilea a luat-o de soţie şi el a murit fără copii.

31. Şi al treilea, a luat-o; şi în acelaşi fel şi cei şapte; şi nu au lăsat copii şi au murit.

32. La urma tuturor a murit şi femeia.

33. La înviere aşadar, căruia dintre ei este ea soţie? Fiindcă toţi cei şapte au avut-o de soţie.

34. Şi Isus, răspunzând, le-a zis: Fiii şi fiicele acestei lumi se însoară şi se mărită;

35. Dar cei socotiţi demni să obţină acea lume şi învierea dintre morţi, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita;

36. Nici nu vor putea muri de atunci încolo; fiindcă sunt egali cu îngerii; şi sunt copiii lui Dumnezeu, fiind copiii învierii.

37. Dar că morţii sunt înviaţi, chiar Moise a arătat la rug, când numeşte pe Domnul: Dumnezeul lui Avraam şi Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacob.

38. Fiindcă el nu este un Dumnezeu al morţilor, ci al celor vii; fiindcă toţi trăiesc pentru el.

39. Atunci unii dintre scribi, răspunzând, au zis: Învăţătorule, bine ai spus.

40. Iar după aceea nu au mai cutezat să îl întrebe nimic.

Al cui fiu este Hristosul?

41. Iar el le-a spus: Cum spun ei: Cristos este fiul lui David?

42. Şi însuşi David spune în cartea Psalmilor: DOMNUL a spus Domnului meu: Şezi la dreapta mea,

43. Până fac pe duşmanii tăi aşternutul piciorului tău.

44. David într-adevăr îl numeşte Domn; cum este el atunci fiul lui?

Cărturarii mustraţi de Isus.

45. Atunci, în auzul întregului popor a spus discipolilor săi:

46. Păziţi-vă de scribii care doresc să se plimbe în robe lungi şi iubesc saluturile în pieţe şi scaunele de frunte în sinagogi şi locurile de onoare la ospeţe;

47. Care devorează casele văduvelor şi de ochii lumii fac rugăciuni lungi; aceştia vor primi mai mare damnare.