Detaliile cărții

Ieremia 28

Prorocia lui Ieremia împotriva lui Hanania.

1. Şi s-a întâmplat în acelaşi an, la începutul domniei lui Zedechia, împăratul lui Iuda, în anul al patrulea, în luna a cincea, că Hanania, fiul lui Azur, profetul, care era din Gabaon, mi-a vorbit în casa DOMNULUI, în prezenţa preoţilor şi a întregului popor, spunând:

2. Astfel vorbeşte DOMNUL oştirilor, Dumnezeul lui Israel, spunând: Am zdrobit jugul împăratului Babilonului.

3. În doi ani întregi voi aduce înapoi în acest loc toate vasele casei DOMNULUI, pe care Nebucadneţar, împăratul Babilonului, le-a luat din acest loc şi le-a dus în Babilon.

4. Şi voi aduce din nou în acest loc pe Ieconia, fiul lui Ioiachim, împăratul lui Iuda, cu toţi captivii din Iuda care au mers în Babilon, spune DOMNUL, pentru că voi zdrobi jugul împăratului Babilonului.

5. Atunci profetul Ieremia i-a spus profetului Hanania în prezenţa preoţilor şi în prezenţa întregului popor care stătea în picioare în casa DOMNULUI,

6. Chiar profetul Ieremia a spus: Amin; DOMNUL să facă astfel; DOMNUL să împlinească cuvintele tale pe care tu le-ai profeţit, pentru a aduce, din nou, din Babilon, în acest loc, toate vasele casei DOMNULUI şi pe toţi cei duşi acolo.

7. Totuşi, ascultă acum acest cuvânt pe care îl vorbesc în urechile tale şi în urechile întregului popor;

8. Profeţii care au fost înainte de mine şi înainte de tine din vechime au profeţit deopotrivă împotriva multor ţări şi împotriva a mari împărăţii, despre război şi despre rău şi despre ciumă.

9. Profetul care profeţeşte despre pace, când cuvântul profetului se va întâmpla, atunci profetul va fi cunoscut, că, într-adevăr, DOMNUL l-a trimis.

10. Atunci profetul Hanania a luat jugul de pe gâtul profetului Ieremia şi l-a zdrobit.

11. Şi Hanania a vorbit în prezenţa întregului popor, spunând: Astfel spune DOMNUL: Astfel voi zdrobi jugul lui Nebucadneţar, împăratul Babilonului, de pe gâtul tuturor naţiunilor înainte să se împlinească doi ani întregi. Şi profetul Ieremia a mers pe calea sa.

12. Atunci cuvântul DOMNULUI a venit la profetul Ieremia, după ce profetul Hanania zdrobise jugul de pe gâtul profetului Ieremia, spunând:

13. Du-te şi spune-i lui Hanania, zicând: Astfel spune DOMNUL: Tu ai zdrobit jugurile de lemn; dar vei face în locul lor juguri de fier.

14. Pentru că astfel spune DOMNUL oştirilor, Dumnezeul lui Israel: Am pus un jug de fier pe gâtul tuturor acestor naţiuni ca ele să îi servească lui Nebucadneţar, împăratul Babilonului; şi ele îl vor servi; şi i-am dat, de asemenea, fiarele câmpului.

15. Atunci profetul Ieremia i-a spus profetului Hanania: Ascultă acum, Hanania; DOMNUL nu te-a trimis pe tine; ci tu faci pe acest popor să se încreadă într-o minciună.

16. De aceea astfel spune DOMNUL: Iată, te voi arunca de pe faţa pământului; anul acesta vei muri negreşit, pentru că ai învăţat pe popor răzvrătire împotriva DOMNULUI.

17. Astfel profetul Hanania a murit în acelaşi an în luna a şaptea.