Habacuc 2
1. Îmi voi face garda şi mă voi aşeza pe turn şi voi veghea să văd ce îmi va spune şi ce îi voi răspunde când voi fi mustrat.
2. Şi DOMNUL mi-a răspuns şi a zis: Scrie viziunea, lămureşte-o pe table, ca să fugă cel ce o citeşte.
3. Pentru că viziunea este pentru încă un timp rânduit, dar la sfârşit va vorbi şi nu va minţi; deşi întârzie, aşteapt-o, pentru că va veni cu siguranţă, nu va întârzia.
4. Iată, sufletul lui care este înălţat, nu este integru în el, dar cel drept va trăi prin credinţa lui.
5. Da, de asemenea, pentru că el calcă legea prin vin, el este un om mândru, nici nu stă acasă, el, care îşi lărgeşte dorinţa lui ca iadul şi este ca moartea şi nu poate fi săturat, dar adună la el toate naţiunile şi îngrămădeşte la el toate popoarele;
6. Nu vor ridica toţi aceştia o parabolă împotriva lui şi un proverb zeflemitor împotriva lui şi nu vor spune: Vai celui care înmulţeşte ce nu este a lui! Cât timp? Şi celui care se împovărează cu lut gros!
7. Nu se vor ridica deodată cei ce te vor muşca şi se vor trezi cei ce te vor chinui iar tu vei fi pradă pentru ei?
8. Pentru că ai prădat multe naţiuni, toată rămăşiţa poporului te va prăda; datorită sângelui oamenilor şi datorită violenţei făcute ţării, cetăţii şi tuturor celor ce o locuiesc.
9. Vai celui ce pofteşte o poftă rea pentru casa lui, ca el să îşi aşeze casa pe înălţime, ca să fie scăpat de puterea răului!
10. Tu ai croit ruşine casei tale, prin stârpirea multor popoare, şi ai păcătuit împotriva sufletului tău.
11. Căci piatra va striga din zid şi grinda din lemnărie îi va răspunde.
12. Vai celui ce construieşte un oraş cu sânge şi întemeiază o cetate prin nelegiuire!
13. Iată, nu este de la DOMNUL oştirilor, că popoarele vor munci întocmai pentru acest foc şi popoarele se vor obosi întocmai pentru această deşertăciune?
14. Căci pământul va fi umplut de cunoştinţa gloriei DOMNULUI, precum apele acoperă marea.
15. Vai celui ce dă băutură aproapelui său, care îi torni din burduful tău şi îl îmbeţi de asemenea ca să îi priveşti goliciunea!
16. Eşti umplut de ruşine pentru glorie, bea şi tu şi lasă-ţi prepuţul să fie descoperit; paharul dreptei DOMNULUI va fi întors spre tine, şi vomă ruşinoasă va fi pe gloria ta.
17. Fiindcă violenţa Libanului te va acoperi, şi prada fiarelor, care i-a înspăimântat, datorită sângelui oamenilor şi datorită violenţei făcute ţării, cetăţii şi tuturor celor ce o locuiesc.
18. La ce foloseşte chipul cioplit pe care făcătorul l-a cioplit; chipul turnat şi învăţătorul minciunilor? În care se încrede făcătorul lucrării lui, pentru a face idoli muţi?
19. Vai celui ce spune lemnului: Trezeşte-te; pietrei mute: Ridică-te, ea ne va învăţa! Iată, idolul este acoperit cu aur şi argint şi nu este deloc suflare în mijlocul lui.
20. Dar DOMNUL este în templul lui sfânt: tot pământul să tacă înaintea lui.