Detaliile cărții

Geneza 23

Moartea şi îngroparea Sarei.

1. Şi Sara era în vârstă de o sută douăzeci şi şapte de ani, aceştia au fost anii vieţii lui Sara.

2. Şi Sara a murit în Chiriatarba, adică Hebron, în ţara lui Canaan; şi Avraam a venit să jelească pe Sara şi să o plângă.

3. Şi Avraam a stat în picioare înaintea moartei sale şi a vorbit fiilor lui Het, spunând:

4. Eu sunt străin şi locuitor temporar cu voi, daţi-mi în stăpânire un loc de îngropare între voi, ca să înmormântez moarta mea dinaintea feţei mele.

5. Şi copiii lui Het au răspuns lui Avraam, spunându-i:

6. Ascultă-ne, domnul meu: tu eşti un prinţ puternic printre noi; îngroapă-ţi moarta în cel mai ales dintre mormintele noastre; niciunul din noi nu va opri de la tine mormântul său, să îţi îngropi moarta.

7. Şi Avraam s-a ridicat şi s-a aplecat până la pământ înaintea poporului ţării, înaintea copiilor lui Het.

8. Şi a vorbit îndeaproape cu ei, spunând: Dacă aceasta este dorinţa voastră, să înmormântez moarta mea dinaintea feţei mele, ascultaţi-mă şi rugaţi pentru mine pe Efron, fiul lui Ţohar,

9. Ca să îmi dea peştera din Macpela, pe care o are, care este la capătul câmpului său; pentru atâţia bani cât merită aceasta, să mi-o dea în stăpânire ca loc de îngropare printre voi.

10. Şi Efron locuia printre copiii lui Het; şi Efron hititul a răspuns lui Avraam în auzul copiilor lui Het, al tuturor celor ce intrau la poarta cetăţii sale, spunând:

11. Nu, domnul meu, ascultă-mă, câmpul ţi-l dau şi peştera care este în el, pe aceasta ţi-o dau; înaintea ochilor fiilor poporului meu ţi-o dau, îngroapă-ţi moarta.

12. Şi Avraam s-a aplecat până la pământ înaintea poporului ţării.

13. Şi i-a vorbit lui Efron în auzul poporului ţării, spunând: Dar dacă mi-l vei da, te rog ascultă-mă, îţi voi da bani pentru câmp; ia-i de la mine şi îmi voi înmormânta moarta acolo.

14. Şi Efron a răspuns lui Avraam, spunându-i:

15. Domnul meu, dă-mi ascultare, pământul merită patru sute de şekeli de argint; ce este aceasta între mine şi tine? Îngroapă-ţi aşadar moarta.

16. Şi Avraam a dat ascultare lui Efron; şi Avraam i-a cântărit lui Efron argintul, pe care l-a spus în auzul fiilor lui Het, patru sute de şekeli de argint, în moneda comerciantului.

17. Şi câmpul lui Efron, care era în Macpela, care era în faţă cu Mamre, câmpul şi peştera care era în el şi toţi copacii care erau în câmp, care erau pe toate marginile de jur împrejur, au fost întemeiate,

18. Lui Avraam ca stăpânire înaintea ochilor copiilor lui Het, înaintea tuturor celor ce intrau pe poarta cetăţii sale.

19. Şi după aceasta, Avraam a îngropat pe Sara, soţia lui, în peştera din câmpia din Macpela, în faţă cu Mamre, acesta este Hebron, în ţara lui Canaan.

20. Şi câmpul şi peştera care este în el, au fost întemeiate lui Avraam ca stăpânire a unui loc de îngropare, de fiii lui Het.